VOLVO C40 Recharge debutează cu autonomie electrică de 420 km

Volvo C40 Recharge este primul model din istoria mărcii suedeze proiectat de la zero cu propulsie pur electrică. Va fi construit alături de SUV-ul electric Volvo XC40 Recharge la uzina din Ghent, Belgia, având la bază aceeași platformă tehnică CMA.

Volvo C40 Recharge are o baterie de 78 kWh (din care 75 kWh utilizabili). Iar capacitate de încărcare este de până la 150 kW. Astfel, se poate încărca până la 80% din capacitate în 40 de minute, dacă este alimentată de la o stație DC rapidă, cu 150 kW. De la stațiile AC se alimentează cu 11 kW. Iar autonomia maximă declarată de Volvo este de 420 km (WLTP).
Dispune de câte un motor electric la fiecare punte, iar per total sistemul livrează 408 CP (300 kW) și 660 Nm și face posibilă sprintarea de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde. Viteza maximă este de 180 km/h.

Noul model electric măsoară 4.431 mm lungime. Și se distinge prin caroseria care propune un format de SUV cu profil mai coborât, în stil coupe. Farurile integrează câte 84 de LED-uri pixel. Iar când camera video a lui C40 Recharge detectează alte vehicule, aceste LED-uri se sting selectiv, pentru a nu deranja ceilalți participanți la trafic. Precizia acestei tehnologii este atât de avansată, încât configurația luminii se poate adapta până la 5 mașini întâlnite simultan în trafic.

Și sistemul infotainment este avangardist. A fost dezvoltat împreună cu Google și are sistem de operare Android. Așadar, integrează aplicații precum Google Maps, Google Assistant și Google Play Store. Sistemul recunoaște și comenzi vocale, inițiate prin rostirea Hey Google. De asemenea, mașina primește actualizări de software over-the-air.
Habitaclul se remarcă și prin faptul că C40 Recharge este și primul Volvo pentru care nu este oferită sau folosită pielea. Adică nici măcar volanul nu este îmbrăcat în piele.

Volvo anunță că SUV-ul C40 Recharge va intra în producție în toamna lui 2021 și va fi disponibil spre comercializare doar online. Totodată, strategia Volvo este ca din 2025 jumătate dintre mașinile pe care le vinde să fie 100% electrice. Iar din 2030 dorește să comercializare exclusiv automobile electrice.

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account