Alfa Romeo Giulia SWB Zagato este un proiect unicat, care a fost creat pentru a celebra colaborarea casei de design cu marca italiană.
Un proiect aniversar, dedicat tradiției de modele Gran Turismo
În 2021 s-au împlinit 100 de ani de când atelierul milanez de design a început lunga colaborare cu Alfa Romeo. La acea vreme modelul stilizat de Zagato a fost TIPO G1. Dar pentru comemorarea acestui centenar Zagato a decis să conceapă un nou model în stil Gran Turismo. Și ne spune că pentru această mașină a fost găsit un client german, care nu este doar colecționar de modele Zagato. Ci are un garaj care cuprinde numeroase modele Alfa Romeo. Prin acestea se află un 8C Competizione, precum și o diversitate de modele din gamele Alfa Romeo recente.
Mai mult de atât, acest client german, a cărui identitate este păstrată sub anonimat, conduce în mod frecvent atât o Alfa Romeo S.Z. din 1990, cât și ediții special create de Zagato pe baza modelelor Aston Martin din generațiile noi.
Alfa Romeo Giulia SWB Zagato este însuflețită de un V6 bi-turbo
Zagato a dispus de toate elementele pentru a construi un model Alfa Romeo demn de standardele exclusiviste ale modelelor Gran Turismo pe care le conduce colecționarul german. Alfa Romeo Giulia SWB Zagato este astfel un Coupé cu două portiere creat pe baza unui model Giulia Quadrifoglio. Acesta are cutie de viteze manuală pentru o plăcere de condus cât mai pură. Iar motorul este inima mecanică a performantei Alfa Romeo Giulia GTAm.
În cazul Giuliei GTAm propulsorul V6 bi-turbo de 2,9 litri dezvoltă 540 CP. Zagato nu menționează dacă motorul a fost modificat, deci putem presupune că și sub capotă lungă a unicatului Giulia SWB Zagato tropăie tot 540 de cai putere.
Un design creat cu implicarea Alfa Romeo
Desigur, caroseria este stilizată în buna tradiție italiană. Vorbim despre un superb Coupé, care are panouri de caroserie modelate din fibră de carbon și un limbaj estetic ce amintește de GT-urile anilor 1960. În plus, conceput estetic realizat de Zagato s-a bucurat și de implicarea lui Alejandro Mesonero, șeful departamentului de design Alfa Romeo. Și, chiar dacă dezvoltarea și producția modelului unicat au avut loc 100% în centrul Zagato, toată echipa coordonată de Alejandro Mesonero a contribuit. Pentru că proiectul a implicat mai mult decât o recarosare.
Proporțiile mașinii indică atenția acordată de Zagato pentru crearea unei mașini care nu doar arată sportiv, ci și oferă agilitatea așteptată. platforma tehnică, utilizată de modelele Alfa Romeo Giulia și Stelvio, a fost modificată.
Ampatamentul a fost scurtat, ceea ce explică și includerea abrevierii SWB (short wheelbase) în denumirea proiectului Alfa Romeo Giulia SWB Zagato. Iar consolele față spate au fost adaptate noului design, pentru a spori caracterul sportiv.
Giulia SWB Zagato a preluat noile faruri Alfa Romeo care au câte trei proiectoare încadrate în contururi cu lumini LED. Așadar, Coupé Zagato se aliniază și cu noile modele Alfa Romeo Giulia, Stelvio și Tonale, care au aceste faruri cu lumini 3+3. Însă aduce aminte și de Coupé-ul S.Z. din 1990, care era bazat pe Alfa Romeo 75 Evoluzione.
Cu toate că ar fi fost interesant de aflat prețul acestui proiect elaborat, Zagato ține secretă această informație.




























