[VIDEO] Dacia Jogger Hybrid 140 la primul contact

Dacia Jogger Hybrid 140 a fost anunțată cu ceva timp în urmă, dar iată că acum avem primul contact cu primul model electrificat din gama Dacia.

Deși Dacia Jogger Hybrid 140 se produce la Mioveni, am zburat până în Lisabona pentru a testa mașina. Totuși, până e gata materialul complet, te invit să urmărești un scurt video de prezentare realizat la primul contact cu mașina. Printr-un simplu play mai jos sau pe canalul nostru de YouTube, unde te invit să te și abonezi dacă n-ai făcut-o deja.

Până revenim cu testul complet despre acest nou model, cred că sunt totuși câteva chestii importante de ținut minte. În primul rând, sistemul hibrid e alcătuit din trei „motoare” diferite. Unul pe benzină, unul electric cu rol de propulsie și un al doilea motor electric cu rol de starter/generator. Bateria relativ mică, de numai 1,2 kWh, e amplasată în portbagaj, iar transmisia automată lucrează eficient fără prezența unui ambreiaj.

De asemenea, important e și faptul că versiunea hibrid păstrează caracterul practic al versiunilor convenționale. Aceeași configurație cu cinci sau șapte locuri și același nivel de spațiu în portbagaj.

Când vine vorba despre prețuri, cea mai ieftină versiunea pentru noua Dacia Jogger Hybrid 140 are nivelul de echipare Expression și cinci locuri și costă 23.750 de euro, cu TVA inclus. În momentul în care programul Rabla 2023 va fi definitivat vom avea prețul de „piață” al mașinii. Pot estima însă că valoarea maximă a eco-bonusului va fi în jurul a 3.300 de euro. În fine, mașina poate fi deja comandată, iar livrările vor începe din luna martie.

Eu am testat Jogger-ul în mai multe variante, dar cred că relevant este testul pe care-l las mai jos, cu versiunea TCe 110.

Dacă te interesează un material ceva mai concentrat pe partea de caracter practic și informații punctuale, mai am un video cu Jogger:

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account