Noua generație Toyota Land Cruiser va fi comercializată în Europa din octombrie 2023, iar livrările către clienți vor începe în prima jumătate a anului 2024.
O carieră de succes, începută în urmă cu 72 de ani
Noul Land Cruiser continuată o carieră de legendă, care a demarat în data de 1 august 1951, când a debutat Toyota BJ. Constructorul japonez ne amintește că atunci a luat naștere Land Cruiser, iar la scurt timp și-a câștigat reputația de automobil fiabil cu abilități serioase pentru călătorii în off-road. Mai exact, Toyota BJ a devenit atunci prima mașină care a urcat până la a 6-a stație de pe versanții Muntelui Fuji.
Pe parcursul celor 72 de ani de carieră Land Cruiser a devenit un model foarte apreciat în zonele geografice foarte dificile, unde și-a dovedit durabilitatea și capacitatea de a străbate teren greu și condiții meteo solicitante. Dar, totodată, modelele Land Cruiser au jucat și rolul de SUV-uri atât pentru familiști, cât și pentru cei pasionați de călătorii în natură.
Drept urmare, până în prezent, Land Cruiser a fost vândut în 70 de țări, în peste 11,3 milioane de exemplare. Și este comercializat și în versiunile de lux Lexus LX și Lexus GX. Însă abia din iunie 2023 au fost considerate și versiunile Lexus în volumul de vânzări al modelului Land Cruiser.
Toyota Land Cruiser beneficiază de o nouă platformă tehnică, menită să îmbunătățească atât abilitățile în off-road, cât și pe șosea
Noul Land Cruiser nu se convertește la tipul de caroserie autoportantă, cu șasiul integrat în stuctura mașiini. Aceasta este formula întâlnită de obicei la SUV-urile gândite mai mult pentru șosea. În schimb, Land Cruiser păstrează construcția tipică pentru un off-roader veritabil. Adică are caroseria montată pe un șasiu separat. Mai mult de atât, aduce beneficiile unei noi platforme tehnice, denumită GA-F.
Această nouă platformă tehnică proiectată de Toyota are o rigiditate torsională crescută cu 50%. Rezultatul este că ansamblul format din caroserie și șasiu are la rândul său o rigiditate evoluată. În acest caz creșterea robusteții este de 30%. Rigiditatea torsională crescută aduce avantaje atât în off-road, cât și pentru o ținută dinamică mai bună pe șosea.
Noua Toyota Land Cruiser are bară antiruliu deconectabilă și sistem de direcție electric
Toyota a proiectat și suspensii noi, care îi oferă lui Land Cruiser o mai mare abilitate de a traversa teren greu, mulțumită articulațiilor mai mari ale roților.
Totodată, în premieră pentru Toyota, noul model Land Cruiser beneficiază la puntea din față și de o bară antiruliu deconectabilă. Concret, tehnologia SDM (Stabiliser with Disconnection Mechanism) îi permite șoferului să cupleze sau să decupleze bara antiruliu, folosind un comutator din planșa de bord. În acest mod se poate amplifica abilitatea de a străbate traseele din off-road, sau se sporesc confortul și manevrabilitatea când se conduce pe șosea.
De altfel, noul Land Cruiser este și primul care dispune de un sistem de direcție electric. Acesta asigură manevrabilitate și control la un nivel elevat. Când se rulează pe șosea, sistemul electric face manevrarea mai lejeră la orice viteză, iar răspunsul lui Land Cruiser este mai prompt la mișcările volanului. Iar când se conduce în off-road, noua direcție reduce zmuciturile resimțite în volan la trecerea peste teren accidentat.
Desigur, noul Land Cruiser este dotat și cu sistemul Multi-Terrain Select, pentru versatilitate în off-road. Acesta ajustează automat răspunsul dinamic al mașinii pentru a se adapta la diferite condiții de rulare în teren dificil, în afara șoselei.
Totodată, off-roader-ul este echipat și cu sistemul Multi-Terrain Monitor. Adică are o rețea de camere video care captează imagini video atât în jurul mașinii, cât și de sub aceasta. Astfel, șoferul vedea clar obstacolele pe care le ocolește, sau peste care trece, și estimează cu precizie manevrele care pot fi făcute în siguranță.
Debut cu motor turbo diesel, dar sunt în plan și versiuni electrificate
La momentul lansării Land Cruiser va fi propus în Europa doar cu o motorizare turbo diesel. Acest propulsor de 2,8 litri dezvoltă 204 CP (150 kW) și este cuplat la o nouă transmisie automată cu 8 trepte. Iar cu această motorizare Land Cruiser va avea o capacitate de tractare de până la 3,5 tone.
Însă gama de motorizări a lui Land Cruiser urmează să fie diversificată. În 2025 va primi o propulsie cu sistem mild hibrid de 48V, care utilizează un motor diesel.
Noua Toyota Land Cruiser este oferită în două versiuni de design, cu faruri rotunde sau dreptunghiulare
Noile generații de modele off-road precum Land Rover Defender și Ford Bronco au mizat pe o interpretare modernă a temelor de design care au definit identitatea distinctă a modelelor inițiale. Iar Land Cruiser face parte la rândul său din categoria modelelor cu tradiție îndelungată și evoluții de design memorabile.
Astfel, Toyota a decis să evoce într-un stil modern trăsăturile care continuă să trezească nostalgie și apreciere. Detaliile estetice ale noului Land Cruiser aminte în special de generațiile din anii 1980 și 1990. Și este de apreciat că Toyota oferă clienților posibilitatea de a alege între două variante pentru faruri: rotunde sau dreptunghiulare. Este ca și cum nici designerii și nici cei din consiliul director nu au putut să se decidă care versiune este mai reușită. Pentru că, într-adevăr, ambele arată foarte bine. Așa că este de înțeles decizia de a face disponibile ambele opțiuni de faruri.
În rest, caroseria inspiră robustețe datorită formelor angulare, puternic reliefate. Grila frontală aduce și ea aminte de cea clasică. Iar Toyota subliniază că designul noului Land Cruiser a fost gândit nu doar ca o declarație de stil, ci și pentru a oferi o latură utilă în off-road. Vedem în acest sens consolele scurte. Iar constructorul japonez explică și că elementele caroseriei sunt proiectate pentru a fi și ușor de înlocuit (dacă sunt avariate în teren greu).
Mai trebuie spus că Land Cruiser nu doar arată impozant, ci și are proporții pe măsură. Dimensiunile sale sunt: 4.920 mm lungime, 1.980 mm lățime și 1.870 mm înălțime. Așadar și ampatamentul este mare: 2.850 mm. Deci vorbim despre un off-roader mare, cu loc pentru 7 persoane.
La debutul din octombrie 2023 noua Toyota Land Cruiser va fi comercializată în Europa în echiparea First Edition. Această ediție lansare va fi produsă în doar 3.000 de exemplare pentru Europa. Are farurile rotunde și două variante de vopsire bicoloră a caroseriei (alb combinat cu nuanțele Sand și Smoky Blue).
































