Configuratorul JANTA.RO oferă anvelope speciale pentru toate tipurile de SUV-uri și pentru orice sezon

JANTA.RO oferă cel mai complex și rapid configurator virtual pentru selectarea anvelopelor create special pentru orice tip de SUV.

Segmentele modelelor de tip SUV (Sports Utility Vehicle) și CUV (Crossover Utility Vehicle) au cel mai rapid ritm de expansiune în piața automobilistică. Popularitatea lor a accelerat în mod deosebit în ultimile două decenii și este în continuă creștere, datorită versatilității pe care o oferă. Din acest motiv, formatele SUV sau CUV au fost declinate în toate clasele, de la modele citadine, de talie mică, până la modele cu gabarit mare, care au loc și pentru 7 pasageri. Așadar, producătorii de anvelope au răspuns acestei schimbări de proporții și au proiectat game speciale de anvelope pentru toată varietatea de modele SUV și CUV.

Portofoliul JANTA.RO cuprinde gamele celor mai respectați producători de anvelope de la nivel internațional: PIRELLI, MICHELIN, GOODYEAR, NOKIAN, BRIDGESTONE, DUNLOP, CONTINENTAL, FALKEN, WESTLAKE, TRIANGLE, GOODRIDE, SUMITOMO, SAILUN, ROADX, NEXEN, KUMHO, JINYU, GITI, GT Radial. Drept urmare, clienții pot alege produsele în funcție de buget și de nivelul de performanță dorit.

În meniul intuitiv al configuratorului JANTA.RO filtrarea anvelopelor se face rapid. Sunt afișate doar produsele omologate pentru fiecare automobil specificat. Cu doar câteva click-uri utilizatorii selectează marca, modelul, anul de producție și motorizarea automobilului. De asemenea, utilizatorii indică alegerea jantelor cu sau fără sistem de monitorizare a presiunii în pneuri, deoarece pot opta și pentru seturi complete de roți. Apoi, configuratorul afișează doar anvelopele 100% compatibile cu automobilul selectat. Anvelopele sunt împărțire în funcție de sezon: vară, iarnă și all season.

Iar pentru fiecare produs, JANTA.RO afișează prețurile, data de livrare, specificațiile tehnice, precum și noua etichetă care însoțește obligatoriu anvelopele comercializate în Europa.
Noua etichetă UE introdusă la 1 mai 2021 clasifică performanțele anvelopelor de la A la D. Aceste clase indică eficiența energetică și aderența pe carosabil ud, Clasa A reprezentând cea mai bună cotație. Pe aceeași etichetă este prezentat și nivelul de zgomot produs în timpul rulării, exprimat în decibeli. Așadar, configuratorul JANTA.RO permite clienților să compare rapid modelele de anvelope în funcție de performanțe și preț.

LIVRAREA RAPIDĂ LA DOMICILIU SAU LA UN SERVICE PARTENER JANTA.RO, CARE ASIGURĂ MONTARE SPECIALIZATĂ

Mulțumită unui stoc local de peste 10.000 de jante și 100.000 de anvelope, JANTA.RO oferă servicii de livrare rapide. Durează doar 1-2 zile lucrătoare livrarea efectuată din stocul local. Iar dacă produsele provin din stocul aflat în Germania, transportul durează până la 7 zile lucrătoare. Clienții beneficiază și de opțiunea de livrare a produselor la domiciliu, la o adresă indicată sau direct la unul dintre cele peste 100 de service-uri partenere JANTA.RO, de la nivel național. Dacă se achiziționează seturi de roți complete, acestea sunt livrate cu anvelopele deja montate pe jante. De asemenea, roțile sunt și echilibrate. În acest mod se salvează timp în favoarea clienților și nu sunt necesare drumuri sau costuri suplimentare pentru montarea roților. Totodată, clienții pot selecta din harta configuratorului service-ul cel mai apropiat. Și indică două opțiuni pentru ziua și ora la care preferă să programeze vizita în service. Costurile acestor servicii și data de livrare sunt afișate de meniul configuratorului JANTA.RO. Iar pentru informații suplimentare sau îndrumări, este disponibil și call center-ul JANTA.RO, la numărul de telefon 031.425.14.12.

NOILE GENERAȚII DE ANVELOPE SPECIALE PENTRU SUV-URI INTEGREAZĂ TEHNOLOGII AVANSATE, DEDICATE PENTRU FIECARE SEZON

Anvelopele pentru SUV-uri sunt concepute în funcție de specificațiile variate ale acestora. Sunt propuse anvelope care favorizează performanța sportivă pe asfalt, sau care permit aventurarea în off-road moderat. De asemenea, există modele de anvelope cu design și compoziție speciale pentru reducerea consumului sau care oferă aderență sporită pe timp de ploaie. Desigur anvelopele sunt specifice pentru vară, iarnă sau all season. Și nu lipsesc variantele cu tehnologie run flat, care permite și rularea cu pană și cu presiune scăzută în pneu.

Structura și materialele din carcasa, umerii și banda de rulare a anvelopelor sunt în mod particular rezistente pentru a suporta și greutatea mai mare a modelelor SUV. Aceste structuri sunt cu atât mai rigide în cazul anvelopelor de tip ATR, proiectate pentru rularea în off-road. Rezistența acestora este creată pentru a nu se deteriora la trecerea peste pietre, rădăcini și alte obstacole sau suprafețe de teren dur. Totodată și designul și adâncimea striațiilor din banda de rulare sunt menite să asigure aderență bună în off road. Iar dacă anvelopele poartă simbolul M+S, atunci înseamnă că sunt proiectate pentru aderență bună pe noroi și zăpadă. Totodată, simbolul 3PMSF (3 Peaks Mountain Snow Flake) indică faptul că anvelopa este certificată pentru tracțiune și siguranță pe zăpadă și gheață. Aceste simboluri sunt înscrise pe eticheta UE afișată și de configuratorul JANTA.RO pentru fiecare anvelopă selectată.

În deosebi în segmentul premium există o concurență acerbă și pentru oferirea SUV-urilor cu performanțe sportive. Sunt automobile cu puteri impresionant de înalte, care depășesc în numeroase cazuri plafoanele de 400, 500 sau 600 CP. Iar pentru acestea există anvelope speciale de SUV care au compoziție, structură și design al benzii de rulare gândite pentru aderență optimă în viraje și distanțe de frânare cât mai scurte.

La fel, în configuratorul JANTA.RO pot fi selectate numeroase opțiuni de anvelope a căror prioritate este să favorizeze consumul economic de combustibil, oferind totodată o durată de utilizare îndelungată și un nivel de performanțe care garantează siguranță.
Consumul de combustibil poate crește și în funcție de nivelul energie pe care anvelopele îl absorb în timp ce pereții lor laterali flexează sub sarcină. Din aceste motive au fost concepute compoziții de material și centuri ermetice în structura anvelopei, menite să reducă rezistența la rulare.

Compoziția materialelor folosite pentru diferitele părți ale anvelopei este esențială în avantajele pe care acestea le oferă. Marii producători de anvelope, ale căror produse figurează în portofoliul JANTA.RO, optimizează constant mixul de elastomeri specifici și cresc proporția de silica din compoziție. În funcție de specificul anvelopei, compozițiile au rețete personalizate, care asigură multiple beneficii: rezistență redusă la rulare (pentru un consum cât mai mic de combustibil), rezistență crescută la uzură (care sporește siguranța și eficientizează investirea în anvelope de calitate), precum și o aderență cât mai bună în timpul frânării (atât pe carosabil uscat, cât și pe cel ud).

În plus, designul inteligent al benzii de rulare combină fante, canele de evacuare și striații cu amprente simetrice și asimetrice. În cazul unor anvelope, fantele au design adaptiv, chiar și gândit pentru a-și păstra eficiența în ciuda uzurii crescute a benzii de rulare. Practic, vorbim despre un profil evolutiv, deoarece fantele se lărgesc sau apar pe măsură ce cauciucul se tocește. Aceasta este una dintre soluțiile ingenioase care permit ca volumul de evacuare a apei să rămână la nivel bun chiar și după ce anvelopa a suportat mulți kilometri de utilizare și uzură.
Așadar, fiecare client JANTA.RO poate alege tipul de anvelopă specială pentru SUV, luând în calcul condițiile în care rulează cel mai des, precum și propriul buget.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account