Polestar 2: Sau 408 dintre cei mai inteligenți “cai verzi”

Polestar 2 este, după cum spune și numele, al doilea model creat sub marca pe care Volvo a lansat-o special pentru producerea de modele de performanță cu propulsii electrificate.

Acesta este un model cu caroserie tip fastback și 5 portiere. Atât formatul, cât și propulsia sa 100% electrică, îl recomandă pe Polestar 2 pentru un duel direct cu Tesla Model 3.

Are o baterie de 78 kWh (72 kWh în China), care promite autonomie electrică de până la 500 km, conform normelor realiste WLTP. Constructorul ține să menționeze că pachetul de baterii litiu-ion format din 27 de module sporește rigiditatea mașinii. Totodată, amplasarea bateriilor reduce vibrații resimțite, precum și zgomotul de rulare cu până la 3,7 dB (în comparație cu un șasiu normal).

În site-ul de presă am remarcat și un pic de umor suedez referitor la cât de bine izolat fonic este habitaclu: “Interiorul este ca o bibliotecă, dacă bibliotecile ar avea 300 kW.” Și uite așa v-am spus și ce putere dezvoltă sistemul de propulsie electrică. Mai exact, este vorba despre 408 CP, alături de care luăm în calcul și cuplul de 660 Nm. Sunt resurse care fac posibilă o accelerație de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 5 secunde. Aceste performanțe sunt generate de 2 motoare electrice, care animează roțile de la ambele punți.

Sistemul de regenerare a forței de frânare, al cărui rol este de a încărca bateria în timpul decelerărilor, permite așa-zisa conducere cu o singură pedală. Adică, șoferul folosește în mare parte doar pedala de accelerație. Fiindcă, prin ridicarea piciorului de pe accelerație, mașina decelerează destul de subit. Totodată, șoferul are posibilitatea de a regla intensitatea cu care mașina decelerează.

Cine vrea să pună și mai mult accent pe sportivitate, poate alege pachetul Performance. Acesta include amortizoare Ohlins, frâne Brembo și jante de 20 inch forjate.

Polestar 2 va fi construit de la începutul lui 2020 în China, de unde va fi livrat la nivel internațional. Comenzile sunt primite online, iar prețurile pentru Germania vor începe de la 39.900 de euro. Însă pentru primele 12 luni de producție va fi oferită ediția de lansare, care va costa 59.900 de euro.

Prețurile sunt justificate și de dotările avangardiste. De exemplu, tapițeria este din materiale vegane, pe lângă opțiunea Nappa. Polestar 2 este echipată cu sistem infotainment care are la bază sistem de operare Android și oferă servicii precum Google Assistant, Google Maps și Google PlayStore. Informațiile sunt afișate pe instrumentarul de bord digital de 12,3 inch și pe ecranul de 11,15 inch din centrul planșei de bord. Nu lipsește sistemul de recunoaștere a comenzilor vocale. Iar conectivitatea cu smartphone-ul este foarte extinsă. Concret, Polestar 2 nu are cheie de acces sau de contact. Smartphone-ul utilizatorului preia aceste roluri. Polestar 2 recunoaște smartphone-ul, pe care șoferul poate vedea diverse informații, precum autonomia. Mai mult, constructorul spune că nu vom găsi un buton de pornire a motorului la bordul noului model electric. Mașina recunoaște prezența smartphone-ului, iar senzorii din scaunul șoferului simt când cineva se așează la volan. Drept urmare, Polestar 2 pornește și așteaptă comenzile șoferului pentru a începe deplasarea. Desigur, nu putea lipsi încărcarea wireless a telefonului în mașină.

Polestar 2 nu este doar construit pe platforma modulabilă creată de Volvo pentru modele compacte. Ci beneficiază și de sistemele inteligente dezvoltate de constructorul suedez pentru siguranță și asistarea condusului.

În partea frontală are un radar și o cameră video, iar în partea din spate stau de veghe două radare. Acestea asistă funcții precum frânarea automată, corectarea direcției pentru ca mașina să rămână între marcajele benzii de rulare. După cum ne-a obișnuit Volvo, sisteme sale detectează nu doar autovehicule, ci și pietoni sau chiar și animale de talie mare. Iar reéaua de camere video a mașinii oferă o vedere de jur-împrejur.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account