Noua Honda HR-V dispune de propulsie hibridă și sisteme avansate de asistare a condusului

Noua generație Honda HR-V continuă planul constructorului japonez ca până în 2022 să ofere propulsii electrificate pentru principalele sale modele oferite în Europa.

Noul SUV Honda HR-V beneficiază de propulsia e:HEV, care integrează două motoare electrice și unmotor pe benzină i-VTEC de 1,5 litri. Motorul cu rol de propulsie produce 131 CP și cuplu maxim de 253 Nm (la 4.500 rpm). Șoferul poate selecta modurile de rulare Sport, Normal și Econ, în funcție de stilul de condus dorit sau de condițiile de rulare. De asemenea, HR-V dispune de sistem de frânare regenerativă, pe care șoferul îl activează comutând în modul B cu maneta schimbătorului de viteze. În plus, se pot selecta 3 niveluri de intensitate pentru puterea cu care sistemul de frânare regenerativă decelerează mașina. Sunt funcții tipice și pentru mașinile electrice. De altfel, Honda HR-V pornește din loc folosind motoarele electrice. Apoi, se face tranziția la modul hibrid când este solictat un nivel de cuplu mai crescut. Iar motorul pe benzină este folosit când se merge constant cu viteze ridicate.

Noua generație Honda HR-V aduce și o interpretare mai modernă a formatului de SUV sub-compact. Designul este simplu, armonios, dar caroseria se distinge prin profilul în stil coupe, și proporțiile care inspiră un plus de robustețe și dinamism. De exemplu, consola din față este mai scurtă, garda la sol a crescut cu 10 mm, în timp ce înălțimea este redusă cu 20 mm, iar jantele de 18 inch fac parte din echiparea standard. Și poziția la volan este mai înaltă cu 10 mm, iar scaunele nu mai folosesc perne cu arcuri, ci au o structură optimizată pentru confort în călătoriile lungi.
Postul de conducere este definit și de ergonomia și simplitatea planșei de bord, care integrează o interfață digitală. Instrumentarul de bord este un ecran TFT de 7 inch, iar ecranul central de inch este tactil. Desigur, conectivitatea cu smartphone-ul a evoluat. Astfel, este oferită atât conectivitate prin Apple CarPlay (cu cablu, wireless, sau prin Bluetooth), cât și prin Android Auto (cu cablu). Software-ul sistemului infotainment este și el actualizat over-the-air, pentru a se dispune de cele mai noi aplicații.

Interiorul se distinge prin spațiu, versatilitate, design ergonomic și materiale rafinate. Deși noua Honda HR-V are dimensiuni similare cu fosta generație, habitaclul său oferă spațiu mai generos cu 35 mm pentru pasagerii din spate, iar scaunele acestora au spătarele înclinate cu încă 2 grade, pentru o poziție și mai confortabilă. De asemenea, bancheta din spate este deja binecunoscuta Magic Seat, care permite și ridicare șezuturilor, pe lângă funcțiile de pliere și rabatare clasice. Honda precizează că în HR-V pot fi transportate și două biciclete, cu roțile față demontate. Și haionul acționat electric are o funcție inteligentă. Acesta se închide automat după ce șoferul a plecat și este detectată îndepărtarea cheii de contact a mașinii.

O soluție binevenită a fost găsită și pentru gurile de ventilație ale sistemului de climatizare. Practic Honda a înlăturat disconfortul creat de faptul că de obicei gurile de ventilație suflă aer direct către pasageri. La extremitățile planșei de bord ale modelului Honda HR-V se află guri de ventilație sub forma literei L. Aerul este suflat de acestea către geamurile laterale, iar apoi urcă spre plafon. Drept urmare, curenții de aer se formează alături și deasupra pasagerilor.

Nu în cele din urmă, noua  Honda HR-V beneficiază și de sisteme inteligente de asistare a condusului. Spre deosebire de fosta generație care era echipată cu cameră video și senzor radar, noul SUV are o cameră video care captează imagini mai ample, de rezoluție mai mare, și are chip-uri cu viteză de procesare mai mare. Astfel, Honda HR-V are sistem de frânare automată care acum detectează vehicule, motocicliști și bicicliști care traversează prin fața sa. De asemenea, există și sistem care ajută la manevrele de ocolire a unei eventuale coliziuni cu un pieton.

Sistemul de detectare a mașinilor din unghiul mort a fost la rândul lui dezvoltat. Folosește tehnologie radar care a extins de la 3 la 25 de metri distanța până la care poate detecta un vehicul aflat în unghiul mort. Șoferul este avertizat prin semnal luminos în oglinzile retrovizoare laterale.

Honda HR-V are și la partea din spate senzori radar. Astfel, când face manevre în marșarier detectează mașinile care se apropie din stânga sau dreapta și îl înștiințează pe șofer cu avertizări sonore și vizuale.

Sistemul de cruise control adaptiv folosește acum atât informațiile de la noua cameră video, precum și parametri precum unghiul de virare și forțele G laterale, pentru a accelera mașina mai devreme când se fac depășiri. În plus, cruise controlul adaptiv are și o funcție dedicată urcării pantelor, care controlează frânarea și menține distanța sigură în raport cu mașina din față. Pe drumurile în pantă cu suprafață alunecoasă, precum cele acoperite cu zăpadă, vine în ajutor sistemul Hill Descent Control, care intervine de la minimum 3 km/h.

Noul SUV Honda HR-V e:HEV urmează să aducă toate aceste argumente tehnologice în Europa spre finalul lui 2021.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account