Ediția aniversară Mazda MX-5 30 de ani debutează la Chicago

Vânzările ediției aniversare Mazda MX-5 30 de ani vor fi limitate la 3.000 de unități la nivel mondial, incluzând atât modelele soft-top cât și cele RF cu hard-top retractabil.

În urmă cu trei decenii debuta la salonul auto de la Geneva prima generație a roadster-ului Mazda MX-5. Astfel, avea să înceapă cariera uneia dintre cele mai apreciate automobile sport. De atunci s-au succedat 4 generații ale acestui model. Acum, ca și la debut, MX-5 rămâne un etalon al sportivității pure care respectă aceleași principii inițiale. Plăcerea de a conduce este bazată pe filosofia Jinba Ittai, care reflectă armonia dintre șofer și mașină, așa cum un călăreț și calul său devin aproape un corp comun. Este vorba despre o conexiune pură la nivelul simțurilor, o calitate redată într-un mod visceral și de actuala generație Mazda MX-5. Așadar, este lesne de înțeles de ce Mazda MX-5 a cucerit în 3 decenii peste 1 milion de pasionați ai condusului.

MX-5 este un fel de brand de sine stătător în cadrul gamei Mazda și are pe întreg mapamondul comunități de fani și posesori. De altfel, și constructorul japonez subliniază acest lucru anunțând totodată lansarea unei ediții aniversare: „Mazda simte că MX-5 a devenit mai mult decât propria creație. Acum aparține fanilor din întreaga lume care au susținut dezvoltarea modelului. Pentru a-și exprima recunoștința și speranțele mari pe care Mazda le are pentru viitorul modelului MX-5, compania a dezvoltat nuanța Racing Orange pentru noua ediție limitată, o culoare exclusivă, care evocă începutul unei noi zile incitante.”

Ediția aniversară Mazda MX-5 30 de ani va fi prezentată publicului în premieră la salonul auto de la Chicago, care se desfășoară în intervalul 9-18 februarie 2019. Pe lângă culoarea Racing Orange, Mazda MX-5 30 de ani se va distinge printr-o serie de alte elemente speciale. De exemplu, au fost asortate cu vopseaua caroseriei și etrierele portocalii care provin de la Brembo și Nissin. Există elemente portocalii și pe scaune, ornamentele ușii, tabloul de bord și maneta schimbătorului de viteze. Look-ul este completat de jantele din aluminiu forjat Rays ZE40 RS30 au fost proiectate în colaborare cu Rays Co. Ltd. special pentru roadster. Totodată, pe o insignă aniversară de 30 de ani este inscripționat numărul fiecărui exemplar din seria de 3.000 de unități a acestei ediții.

Lista de dotări cuprinde și scaunele sport de la Recaro, amortizoarele Bilstein, disponibile doar pentru versiunile cu transmisie manuală și sistemul audio Bose (AudioPilot 2) cu nouă difuzoare. În anumite piețe, sistemul infotainment va oferi și compatibilitate Apple CarPlay și Android Auto pentru smartphone.

 

 

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account