Modelul electric Mercedes-Benz EQS va avea autonomie de peste 700 km

Mercedes-Benz ne oferă primele specificații cu care dorește să impună modelul EQS drept un etalon în segmentul sedanurilor electrice de lux.

Deși nu a menționat capacitatea bateriei litiu-ion folosită de EQS, Mercedes-Benz anunță deja că aceasta va oferi autonomie de peste 700 km (WLTP). Este o cotă de autonomie care o depășește pe cea a variantelor Tesla Model S cu 2 motoare. Model S promite 652, respectiv 639 km (WLTP), pentru configurațiile Long Range Plus și Performance cu tracțiune integrală. Însă Tesla anuță deja că spre finalul lui 2021 va lansa un Model S cu 3 motoare și tracțiune integrală, pe care îl creditează cu autonomie estimată la peste 840 km (WLTP).

Mercedes-Benz EQS va fi produs din prima parte a lui 2021, la uzina din Sindelfingen (Germania), alături de noua generație a modelelor Mercedes-Benz Clasa S și Mercedes-Maybach Clasa S. Așadar, anul viitor vom vedea un duel direct între Mercedes-Benz EQS și Tesla Model S.

Sedanul electric german va fi echipat și cu un sistem de filtrare a aerului foarte performant. Filtrul HEPA este montat sub capotă, în spațiul unde ar fi fost în mod normal motorul cu ardere internă. Acest filtru are un volum de 10 litri și o dimensiune echivalentă cu 4 pagini A4. Și poate capta particule fine din clasa PM2.5, oxizi de azot, dioxid de sulf, precum și mirosurile neplăcute. De altfel, este primul filtru care primește certificare DIN EN 1822 în industria automobilistică.

Deși nu oferă detalii, Mercedes-Benz mai precizează că EQS va dispune și de o formă evoluată a sistemului infotainment MBUX.

EQS este parte dintr-o strategie amplă de electrificare. Până în 2022, gama Mercedes-Benz va cuprinde 8 modele EQ cu propulsie pur electrică. În prezent, oferta de modele 100% electrice a mărcii Mercedes-Benz cuprinde SUV-ul EQC și MPV-ul EQV. În 2021 vor sosi atât EQS, cât și sedanul de clasă business EQE, care este programat să debuteze în a doua jumătate a anului. Sin 2021 va începe și producția versiunilor electrice ale modelelor GLA și GLB. Acestea se vor numi EQA și EQB. Iar în 2022 gama va fi completată de SUV-urile electrice EQE și EQS.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account