Rolls-Royce Ghost a sosit în România și este prezentat individual potențialilor clienți

Rolls-Royce Motor Cars Service Bucharest a anunțat că adus în România un prim exemplar din noua generație a modelului Rolls-Royce. Acesta va fi prezentat clienților din țara noastră în cadru individual, pentru a se asigura siguranța în contextul pandemiei de coronavirus.

Găzduirea acestei întâlniri selecte are loc în sediul din șoseaua București – Ploiești 53A, după cum menționează Michael Schmidt, directorul Schmidt Premium Cars și al Rolls-Royce Motor Cars Service Bucharest, declară: „Ne face mare plăcere să începem anul 2021 cu o astfel de prezentare deosebită. Deoarece preocuparea noastră principală este sănătatea și siguranța invitaților noștri, am organizat întâlniri individuale cu noul Ghost pentru clienți aici, la sediul nostru din București, fiecare dintre acestea fiind o lansare propriu-zisă pe piața din România”.

De altfel, noul Rolls-Royce Ghost se asigură că și habitaclul său oferă pasagerilor un mediu cu aer cât mai curat, utilizând un sistem de filtrare inclusiv a bacteriilor și virușilor. Ghost dispune de un sistem de purificare a aerului din habitaclu prevăzut cu un filtru cu nano fibre de lână. Acesta promite să înlăture în mai puțin de 2 minute aproape toate particulele ultra fine, bacteriile și virușii.

Atmosfera rafinată din interiorul lui Rolls-Royce Ghost este definită și de silențiozitatea excepțională din timpul rulării. Peste 100 de kilograme de material izolant fonic este distribuit în diverse zone din structura mașinii, pentru a estompa zgomotele din exterior. Rolls-Royce povestește ca o anecdotă că în cazul prototipurilor de serie făcuse izolarea chiar mai insistentă, astfel că piloții de teste raportau disconfort din cauza liniștii totale din habitaclu. Acest lucru a fost calibrat, pentru a se obține echilibrul între izolare optimă și percepția sentimentului de rulare. Mai exact, inginerii au perfecționat acustica, reglând și proiectând diverse zone, precum cavitatea portbagajului, astfel încât în timpul rulării să se perceapă un ton uniform, foarte discret. Se poate spune că noul Rolls-Royce Ghost a fost acordat precum un instrument muzical și are un sunet propriu de rulare. Este o frecvență pe care Rolls-Royce o descrie drept o șoaptă percepută sub forma unei singure note.

Finețea experienței sonore este desăvârșită de sistemul audio de 1.300 W. Acesta a fost proiectat special pentru Rolls-Royce Ghost. Difuzoarele din praguri au efect de subwoofer, iar plafonul preia și el rolul de difuzor. Cu alte cuvinte, însuși automobilul este o cameră de rezonanță.

Noul Rolls-Royce Ghost oferă noi standarde de confort și prin premiera pe care o aduce la capitolul suspensiilor. În mod tradițional, modelele Rolls-Royce îți oferă senzația că plutești deasupra șoselei. Pentru acest efect, noul Ghost este primul automobil de serie echipat cu un sistem de amortizare amplasat deasupra ansamblului suspensiei frontale. Adică suspensia are propria ei suspensie!

Este o soluție tehnică menită să îmbunătățească atât confortul, cât și stabilitatea. Suspensiile pneumatice au amortizoare controlate electronic, care se adaptează mereu la condițiile carosabilului. Cu ajutorul sistemului Flagbearer, vede denivelările din carosabil folosind o cameră stereo amplasată în partea de sus a parbrizului. Pe baza acestor informații suspensiile preîntâmpină denivelările cu reglajul potrivit, până la viteze de 100 km/h.

De asemenea, noul Rolls-Royce Ghost aduce și o ținută dinamică mai cizelată și mai versatilă. Beneficiază atât de tracțiune integrală, cât și de sistem de direcție care virează toate cele patru roți. Drept urmare, manevrarea sedanului este lejeră și în mediul urban aglomerat. Totodată, Ghost este echipat și cu transmisie asistată prin satelit, care folosește datele GPS pentru știi ce viraje urmează pe traseu. În funcție de aceste informații, transmisia automată selectează din timp treapta de viteză optimă.

Rafinamentul ținutei de drum este datorat, desigur, și impresionantului motor V12 cu cilindree de 6,75 litri. Acesta livrează cuplul de 850 Nm încă de la 1.600 rpm și generează în total 571 de cai putere. Permite noului Ghost să demareze de la 0 la 100 km/h în doar 4,8 secunde. Dar, în buna tradiție Rolls-Royce, a fost calibrat pentru a funcționa și livra puterea cât mai cursiv.

Lui Ghost nu îi lipsesc sistemele avansate de asistare a condusului și dispune de dotări precum farurile cu tehnologie laser, care luminează până la 600 de metri distanță. Spectacol luminos oferă și impozanta grilă frontală, care este iluminată, pentru prima oară în istoria Rolls-Royce.

Totodată, pasagerii sunt răsfățati cu dotări de confort și detalii de personalizare care completează experiența deosebită oferită de modelele Rolls-Royce. De exemplu, portierele din spate se deschid și de închid cu asistare electrică. Plafonul poate fi înstelat cu fibre optice a căror configurație poate fi aleasă de clienți pentru a replica o anumită constelație. În plus, acest plafon creează și efectul stelelor căzătoare. Aceeași temă este adaptată în premieră și pentru planșa de bord. Panoul din dreptul pasagerului din față este iluminat cu 850 de mici stele.

Noul Rolls-Royce Ghost este oferit în două variante de ampatament. Modelul standard măsoară 5.546 mm lungime. Iar Versiunea Ghost Extended este cu 170 mm mai lungă.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account