Škoda Elroq și Enyaq au primit actualizări pentru tehnologii și propulsie

Škoda Elroq și Enyaq vor avea din această vară o serie de actualizări substanțiale, de ordin tehnic. Acestea vor spori conectivitatea, latura practică, siguranța, dar și eficiența uneia dintre variantele de propulsie electrică.

Škoda Elroq și Enyaq s-au plasat anul trecut pe locurile 2 și 7 în clasamentul celor mai bine vândute modele pur electrice în Europa

Mulțumită succesului comercial înregistrat de modelele Elroq și Enyaq în 2025, Škoda a urcat pe locul 4 în clasamentul celor mai bine vândute mărci de automobile electrice în Europa. Mai exact, Škoda și-a dublat în 2025 vânzările anuale de mașini pur electrice, ajung la un volum de aproape 175.000 de unități comercializate. Iar acest trend ascendent va fi susținut pe de o parte de lansarea în 2026 a încă două SUV-uri electrice: modelul subcompact Škoda Epiq și modelul cu 7 locuri denumit Škoda Peaq. Totodată, vânzările modelelor Elroq și Enyaq vor primi un impuls, datorită noilor actualizări.

Škoda Elroq a avut un start în carieră foarte bun. În 2025, Škoda a livrat peste 95.300 de unități Elroq. Astfel, acest model a devenit al doilea cel mai bine vândut automobil electric din Europa, fiind lider al segmentului în lunile aprilie, iulie și octombrie. De altfel, constructorul ceh subliniază că Elroq este liderul vânzărilor de mașini electrice în Republica Cehă, Danemarca, Țările de Jos și Slovacia și se află în top trei în Austria, Finlanda și Elveția. Și 2026 a demarat cu aplomb pentru Elroq, care în luna a fost cel mai bine vândut model electric din Europa (cu peste 8.000 de unități comercializate). În Germania a fost liderul pieței de electrice în ianuarie și februarie 2026 și a câștigat premiul German Car of the Year 2026. Iar în competiția European Car of the Year 2026 a obținut al doilea cel mai bun punctaj. Totodată, Škoda precizează că în primul său an complet pe piață, au fost înregistrate peste 150.000 de comenzi în Europa.

În ceea ce privește modelele Enyaq și Enyaq Coupe, acestea dovedesc a avea succes de durată. De la începutul producției în 2020 și până în prezent au fost livrate clienților peste 300.000 de modele Škoda Enyaq și Enyaq Coupe. Iar consecvența performanței comerciale este confirmată de faptul că din acest total de 300.000 de exemplare, peste 79.600 de unități au fost livrate în 2025. Drept urmare, Enyaq a fost al șaptelea cel mai bine vândut automobil electric din Europa în 2025.

Modelele Elroq 60 și Enyaq 60 dispun de o nouă baterie eficientă

Actualizarea modelelor electrice Elroq și Enyaq implementează o nouă bateria de tip cell-to-pack cu o chimie litiu fier fosfat (LFP). Acest gen de baterie are drept avantaje principale costurile eficiente și durata de utilizare îndelungă, oferind totodată autonomie confortabilă și sistem de încărcare versatil.

Noua baterie este produsă în uzina Škoda din Mladá Boleslav, care și-a demarat activitatea în februarie 2026. Această linie de producție din Cehia furnizează baterii de înaltă tensiune nu doar pentru viitoarele modele electrice Škoda, ci și pentru automobilele electrice ale altor mărci din cadrul Grupului Volkswagen. Astfel, uzina din Mladá Boleslav este cel mai mare centru de producție al sistemelor de baterii din rețeaua Grupului Volkswagen.

Modelele Škoda Elroq 60 și Enyaq 60, care dispun de tracțiune la roțile din spate, aveau până acum un motor care genera 150 kW (204 CP) și 310 Nm, ceea ce le permitea să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8 secunde, respectiv 8,1 secunde, și să atingă viteza maximă de 160 km/h. Bateria avea capacitate brută de 63 kWh (59 kWh net) și oferea autonomii de 431 km pentru Elroq 60, respectiv 434 km pentru Enyaq 60 (443 km pentru Enyaq 60 Coupe). Iar puterea de încărcare de la stații DC era de 165 kW, ceea ce înseamnă că alimentarea de la 10 la 80% dura circa 24 de minute.

În urma actualizării, modelele Elroq 60 și Enyaq 60 au un motor care livrează 140 kW, adică 190 CP, și cuplu de 350 Nm. Aceste resurse le permit să demareze la 0 la 100 km/h în 8,5 secunde, respectiv 8,6 secunde. Plafonarea vitezei este stabilită tot la 160 km/h. Noua baterie LFP are o capacitate brută de 61 kWh (58 kWh net). Conform configuratorului din site-ul skoda.ro, această baterie oferă autonomii de 444 – 453 km (WLTP) pentru Elroq 60 și 429 – 454 km (WLTP) pentru Enyaq 60 (439 – 461 km pentru Enyaq 60 Coupe).

Puterea de încărcare este acum de 105 kW, iar alimentarea bateriei de la 10 la 80% din capacitatea sa durează 26 de minute, când mașina este conectată la o stație de tip DC (curent continuu).

Modelele Škoda Elroq 60 și Enyaq 60 echipate cu noile versiuni de motor și baterie figurează deja în configuratorul din site-ul skoda.ro. Elroq 60 este disponibil de la 36.036 de euro (cu TVA) și 43.625 de euro (TVA). Iar Elroq 60 și Elroq 60 Coupe sunt oferite de la 43.625 și 45.993 de euro (cu TVA).

Škoda Elroq și Enyaq sunt disponibile cu o diversitate de propulsii electrice

Diversitatea de propulsii electrice a fost un argument forte pentru succesul modelelor Elroq și Enyaq, încă de la debutul acestora. Gama actualizată va cuprinde în continuare atât noua propulsie cu 190 CP și baterie de 61 kWh (brut), cât și variante mai puternice și cu autonomie mai mare.

În cazul lui Elroq mai sunt propuse trei modele, care beneficiază de bateria mai mare, cu o capacitate de 82 kWh brut (77 kWh net). Aceste versiuni au și putere de încărcare de 165 kW. Astfel, se alimentează de la 0 la 100 km/h în 29 de minute. Modelul Elroq 85 are 210 kW, accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde și înregistrează autonomii de până la 574 km, conform configuratorului din site-ul skoda.ro.

Alternativa cu tracțiune integrală este Elroq 85x, care produce 220 kW, accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde și rulează până la 574 km cu un plin de baterie. Iar modelul de performanță înaltă Elroq RS dezvoltă 250 kW și demarează până la 100 km/h în 5,4 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 180 km/h pentru toate aceste configurații.

Aceste propulsii le regăsim în gama lui Enyaq și Enyaq Coupe. Modelul Enyaq 85 are autonomie de până la 581 km, iar modelele cu tracțiune integrală Enyaq 85x și Enyaq RS înregistrează autonomii de până la 581 km și 568 km.

Autonomiile și consumul eficient de energie sunt susținute de frânarea regenerativă, care permite și conducerea cu o singură pedală

Eficiența modelelor Elroq și Enyaq este susținută și de abilitatea de a recupera energie în timpul condusului. Sistemul de frânare regenerativă încarcă bateria când se decelerează sau se frânează. Iar acest sistem a fost optimizat pentru a eficienta conducerea cu o singură pedală. Acum, frânarea regenerativă, activată prin selectarea modului de rulare B, are două trepte de intensitate. Șoferul poate comuta între cele două intensități pentru frânarea regenerativă, folosind padelele din spatele volanului, sau meniul afișat de sistemul infotainment. Aceste îmbunătățiri aduse sistemului de recupare a energiei pot decelera automobilul până la oprirea completă, prin simpla ridicare a piciorului de pe pedala de accelerație. Drept urmare, intensitatea frânării regenerative și decelerarea graduală, lină, înlesnește condusului cu o singură pedală. Iar pentru că în multe scenarii nu este necesară și apăsarea pedalei de frână la fel de des, condusul este mai confortabil și șoferul își dezvoltă abilitatea de a condus într-un stil mai preventiv. obișnuindu-se să anticipeze fluxul traficului. Asta face mai lejer și mai sigur condusul, de exemplu în traficul urban aglomerat, de tip stop&go.

Sistemul de încărcare bidirecțional furnizează energie pentru aparate electrice și electronice

Modelele Elroq și Enyaq pot fi la rândul lor surse de energie. Fiindcă sistemul lor de încărcare include funcția Vehicle-to-Load (V2L). Astfel, Elroq și Enyaq pot alimenta dispozitive electrice externe. În acest scop este oferit un adaptor care se conectează la portul de încărcare, dar există și o priză de 230 V în portbagaj. În acest mod, cele două modele electrice ale mărcii Škoda furnizează energie pentru o diversitate de aparate precum cele pentru campare, sau pentru unelte electrice și biciclete electrice.

Utilizarea eficientă și confortabilă a modelelor electrice este susținută de funcțiile sistemului de navigație și aplicația MyŠkoda

Sistemul de navigație al modelelor Elroq și Enyaq are un spectru extins de funcții create special pentru a facilita utilizarea automobilelor electrice. În acest scop, Powerpass, serviciul propriu de încărcare al Škoda, este acum integrat direct în sistemul de navigație. Drept urmare, sunt afișate informații detaliate despre stațiile aflate pe traseul selectat. De exemplu, sunt afișate evaluările și prețurile stațiilor de încărcare, puterea de încărcare și, desigur, disponibilitate.

Sistemul de navigație al modelelor electrice Škoda cuprinde în prezent 1 milion de puncte publice de încărcare, din 28 de țări europene, accesibile prin Powerpass. Iar posesorii modelelor Elroq și Enyaq pot crea liste cu operatorii de stații preferați, dar pot să facă și liste cu punctele de încărcare pe care doresc să le evite.

Totodată, hărțile electricelor Škoda oferă acum și funcția de căutare pe internet Google Online Search, dar și hărți satelit și o prezentare a punctelor de interes de-a lungul traseului. Și noutățile continuă cu funcția Plug & Charge, care va permite și autorizarea automată când se utilizează wallbox-uri montate la domiciliu.

Funcții de navigare specifice mașinilor electrice pot fi controlate și vocal, prin interacțiunea cu Laura asistentul digital al modelelor Škoda. Acest sistem de recunoaștere a comenzilor vocale poate fi utilizat pentru planificarea rutelor. Iar când sunt selectate rutele și destinațiile sistemul de navigație ține cont atât de punctele de interes Google, cum ar fi restaurante, cafenele, hoteluri, supermarketuri și atracții turistice, dar ia în calcul și opririle care vor fi necesare pentru încărcarea automobilului electric.

Funcțiile și informațiile afișate de sistemul infotainment de la bordul modelelor Elroq și Enyaq sunt completate de cele accesibile prin intermediul aplicații MyŠkoda. Aplicația oficială a mărcii din Cehia afișează date utile, precum consumul de energie sau istoricul încărcărilor. Iar listele de favorite și destinațiile recente sunt sincronizate între sistemul de navigație al mașinilor și aplicația MyŠkoda instalată pe smartphone-ul utilizatorului.

Infotainment evoluat și acces extins la aplicații de streaming

Modelele Elroq și Enyaq primesc un sistem infotainment îmbunătățit, bazat pe Android, care face și mai facilă și intuitivă utilizarea meniului afișat de noul ecranul tactil amplasat în centrul planșei de bord. Noul meniu are o structură de tip grilă, completată de o secțiune de favorite, o funcție de căutare, dar și opțiuni de personalizare.
Odată cu noua interfață a sistemului infotainment, Elroq și Enyaq oferă acces și la un nou magazin de aplicații. Pe lângă aplicații Škoda, șoferul și pasagerii pot accesa aplicații variate de la terți, precum cele de streaming pentru video, muzică, știri, prognoza meteo și altele. Exemple sunt aplicații foarte populare, cum sunt Spotify și YouTube.

Iar din lista de aplicații fac parte și jocuri. De altfel, Škoda a anunțat încă din februarie 2026 că modelele sale vor oferi acces la jocurile AirConsole. Dintre acestea face parte Tetris®, disponibil exclusiv în vehiculele Škoda. Jocuril cu unu sau mai mulți jucători pot fi accesate doar când mașina este staționată, iar telefoanele personale ale pasagerilor pot fi folosite drept controlere. Pentru a utiliza AirConsole, clienții au nevoie de un Škoda ID, un cont MyŠkoda activ și o conexiune la internet pe smartphone.

În premieră pentru Škoda, accesul în mașină se face folosind smartphone-ul, iar cheia digitală poate fi partajată
Škoda oferă în premieră pentru modelele sale o cheie digitală, ceea ce înseamnă că accesul în automobilele Elroq și Enyaq actualizate se va face cu ajutorul smartphone-ului. După conectarea și configurarea unui smartphone cu mașina, utilizatorii vor putea să o încuie, să o descuie și să o pornească. Odată configurată în aplicația MyŠkoda, cheia poate fi partajată către alte persoane, prin intermediul aplicației native de tip wallet de pe un iPhone sau a unui smartphone Android compatibil. Așadar, poți trimite cheia digitală către familie sau prieteni, pentru a le permite acestora să utilizeze mașina.

Soluțiile și echipările Simply Clever au fost extinse, pentru a spori latura practică

În buna sa tradiție dedicată dezvoltării soluțiilor practice, Škoda a dezvoltat și lista de accesorii Simply Clever. Actualizări pentru Elroq și Enyaq aduc un port de încărcare wireless pentru smartphone, care este ventilat și integrează Qi2 Magnetic Power Profile, oferind încărcare wireless de până la 25 W (optimizată pentru iPhone 12 și modele mai noi, precum și pentru dispozitive compatibile). De asemenea, atât pentru locurile dinfață, cât și pentru pasagerii locurilor din spate există porturi USB-C care furnizează până la 45 W. În plus, Škoda Auto își extinde conceptul Simply Clever în zona digitală prin intermediul unei noi aplicații de infotainment, denumită Tips. Aceasta este concepută pentru a ajuta utilizatorii să descopere funcțiile vehiculului prin tutoriale scurte, notificări și videoclipuri. Astfel, posesorii și utilizatorii modelelor Elroq și Enyaq descoperă funcționalități pe care fie nu le cunoșteau, fie nu au apucat să le utilizeze până atunci.

Latura practică este completată și de un compartiment de depozitare de 21 de litri, aflat sub capotă. Acest spațiu de depozitare ideal de exemplu pentru cablurile de încărcare, este acum prevăzut cu amortizoare cu gaz pentru o deschidere mai ușoară.

Siguranța este sporită de noi sisteme avansate pentru asistarea condusului

Elroq și Enyaq dispun de un spectru amplu de dotări și sisteme inteligente pentru asistarea siguranței. Iar actualizarea marchează încă o evoluție a acestor sisteme, care contribuie la atenția șoferului și permit prevenirea situațiilor periculoase.

În special pentru călătoriile lungi pe autostradă, sistemul Travel Assist 3.0 aduce funcții noi sau optimizate. În primul rând, constructorul ceh precizează că au fost actualizați senzorii și radarele pe care le utilizează sistemul Travel Assist 3.0 pentru a monitoriza împrejurimile modelelor Elroq și Enyaq și colectarea stabilă a datelor. În acest scop, senzorii utilizează hardware și software noi. Astfel, a fost îmbunătățită precizia funcțiilor de menținere și ghidare pe bandă, controlul automat al vitezei. Totodată, a fost optimizată funcția de asistare pentru shimbarea benzii de rulare.

Capacitatea de schimbare automată benzii de rulare își dovedește rolul și în situații de urgență. Mai exact, Elroq și Enyaq oferă protecție în cazurile când șoferul suferă o problemă medicală în timpul condusului. Modelele Škoda mai întâi emit avertizări dacă sesizează că șoferul nu menține controlul. Iar dacă acesta nu răspunde la avertizări, este activată automat funcția Emergency Assist. Aceasta permite modelelor Elroq și Enyaq să se direcționeze singure spre banda de urgență.

Pe lângă situațiile de urgență medicală, modelele Škoda electrice monitorizează și atenția și semnele de oboseală ale șoferului. Acestea sunt detectate de o nouă cameră video montată în carcasa oglinzii retrovizoare plafon, care are capacitatea de a sesiza mai precis lipsa de atenție și oboseala, prin urmărirea privirii.

Elroq și Enyaq ajută șoferul și în intersecțiile cu vizibilitate redusă. În acest scop sunt echipate cu noi radare integrate în colțurile barelor de protecție din față și din spate. Acestea servesc funcției Crossroad Assist, pentru a detecta mașini, motociclete, biciclete și trotinete electrice care se apropie lateral.

Nu în ultimul rând, la siguranța rutieră contribuie și o bună iluminare exterioară a automobilului, astfel încât acesta să fie mai ușor vizibil de către ceilalți participanți la trafic. În acest scop, Elroq și Enyaq activează acum luminile de zi și luminile stopurilor inclusiv în condițiile în care afară este un nivel intermediar de lumină naturală, chiar dacă este zi, nu noapte. Ne referim la intervalele de răsărit și apus, sau despre momentele când cerul este acoperit de nori denși. În aceste condiții lumina naturală și implicit vizibilitatea sunt reduse.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account