Audi Q9 debutează în vara lui 2026, concurând BMW X7 și Mercedes-Benz GLS

Audi Q9 va debuta în vara lui 2026, fiind cel mai mare SUV din gama mărcii germane. Va rivaliza cu BMW X7 și Mercedes-Benz GLS în segmentul SUV-urilor full-size premium. Iar drept preambul pentru lansarea pe piață, ne sunt prezentate mai întâi primele imagini oficiale cu interiorul și caroseria camuflată.

Habitaclul lui Audi Q9 oferă configurații cu 6 sau 7 locuri

Audi încă nu a oferit informații despre dimensiunile lui Q9. Dar acesta se va plasa într-o clasă superioară față de consacratul Audi Q7. Modelul Q7 a fost mereu mai mare decât concurenții BMW X5 și Mercedes-Benz GLE. Însă succesul de care se bucură BMW X7 și Mercedes-Benz GLS a motivat Audi să răspundă cu un model la fel de impozant. Este vorba despre un segment foarte popular în piețe precum SUA, dar care crește constant în Europa, China și pe tot mapamondul. De altfel, SUV-urile premium full-size generează vânzări mult mai mari decât limuzinele de lux.

În acest context, chiar dacă nu știm încă dimensiunile concrete ale marelui Audi Q9, este cât se poate de evident chiar și doar pe baza imaginilor oficiale că habitaclul său oferă spațiu foarte generos. Sunt oferite două configurații, ambele cu trei rânduri de scaune. Cea standard are 7 locuri, în rândul doi având o banchetă rabatabilă. Iar opțional se poate alege configurația cu 6 locuri, caz în care pasagerii din rândul doi au fotolii precum cele pentru șofer și pasagerul din față.

Toate scaunele au funcții de confort care atestă standardele unei călătorii la clasa business. Desigur, scaunele pentru șofer și pasagerul din față pot include funcții de încălzire, ventilație și masaj. Încă din echiparea standard toate scaunele beneficiază de reglaje electrice parțiale. Cele două fotolii individuale din rândul doi al configurației cu 6 locuri sunt reglabile electric și au încălzire, precum și ventilație activă în panourile centrale atât ale șezutului, cât și ale spătarului.

Și cele două scaune din al treilea rând au funcții de încălzire. Iar confortul termic este asigurat și de faptul că sistemul de climatizare oferă reglaje separate pentru toate cele trei rânduri de locuri.

Indiferent de numărul de locuri preferat pentru configurarea habitaclului, Audi Q9 oferă un nivel înalt de versatilitate. Spătarele scaunelor de pe al treilea rând pot fi rabatate individual prin comenzi electrice. Tot electric pot fi pliate scaunele din al treilea rând, pentru a crește volumul portbagajului.

Părinții cu familie numeroasă vor aprecia și faptul că toate cele trei scaune de pe al doilea rând pot fi echipate cu scaune pentru copii. Iar sisteme de ancorare a scaunelor de copii există și pe al treilea rând de locuri.

Plafonul panoramic este parțial retractabil și are funcții de opacizare, precum și lumini ambientale

Plafonul panoramic de 1,5 metri lungime sporește senzația de spațiu și atmosfera destinsă din habitaclul uriașului Audi Q9. Însă acest nou plafon panoramic se remarcă și prin multitudinea de funcții stilistice și practice.
Q9 este primul model din gama Audi care poate fi echipat cu acest nou plafon panoramic. Latura sa utilă este datorată și faptului că jumătatea de deasupra locurilor din față este retractiabilă electric.

De asemenea, plafonul panoramic integrează straturi care oferă protecție UV și are funcții de opacizare. Șoferul și pasagerii pot alege opacizarea întregii suprafețe ale plafonului sau pot activa opacizarea pe segmente. Și în varianta standard, sticla plafonului este atât laminată pentru siguranță, cât și tratată special pentru a reflecta lumina infraroșie și a bloca peste 99,5% din radiațiile UV. Astfel, Audi precizează că nu este nevoie și de o jaluzea convențională. Iar când Audi Q9 este parcat, plafonul devine automat opac.

Aspectul sofisticat și rafinat este completat de luminile ambientale incluse în panourile vitrate ale plafonului. Și, bineînțeles, din sistemul infotainment se pot schimba culorile luminilor din plafonul panoramic, în sincron cu restul luminilor ambientale din habitaclu. Cele 84 de LED-uri din plafonul de sticlă pot lumina în 30 de culori diferite.

În premieră pentru un Audi, portierele se deschid complet automat, funcție care poate fi activată și din afara mașinii folosind cheia de acces sau aplicația de pe smartphone

Portierele lui Audi Q9 oferă un spectacol prin coregrafia deschiderii automate a portierelor. Q9 este primul model Audi care dispune de funcția deschiderii electrice a tuturor portierelor. Șoferul și pasagerii nu mai trebuie să tragă de clapete sau clanțe, deși acestea sunt păstrate. Portierele pot fi deschise și din afara mașinii, de la distanță, fie apăsând pe un buton de pe cheia de acces, fie folosind aplicația myAudi de pe smartphone-ul personal. Există numeroase opțiuni și pentru deschiderea automată a portierelor din interiorul habitaclului. Se pot folosi comenzile afișate de sistemul infotainment (MMI), dar și pedala de frână.

Bineînțeles, Audi a echipat modelul Q9 și cu numeroși senzori de proximitate, care detectează obstacolele și opresc automat portierele, pentru ca acestea să nu se lovească dacă nu există spațiu suficient pentru deschidere. Mai mult de atât, senzorii lui Q9 detectează și când se apropie din lateral bicicliști sau vehicule, astfel că portierele nu se vor deschide când este sesizată posibilitatea unei accidentări.

În plus, deschiderea marilor portiere este special amplă, pentru a facilita accesul în SUV și montarea scaunelor pentru copii.

Interfața digitală include un ecran tactil pentru pasagerul din față

Sofisticarea digitală definește experiența de la bordul lui Audi Q9. Interfața digitală este cea mai recentă evoluție regăsită și în cazul noii generații de modele electrice Audi e-tron. Așadar aven panoul curbat în care sunt integrate două ecrane: display-ul din spatele volanului (pe care sunt afișate și harta navigației și grafica sistemelor de asistare a condusului), precum și ecranul tactil din centrul planșei de bord. În prelungirea acestui panou curbat se află ecranul tactil pentru pasagerul din față, prin intermediul căruia acesta poate accesa aplicații de streaming online pentru filme, TV, video, muzică, jocuri etc.

Nu lipsesc sistemul head-up display cu afișaj de dimensiuni mari și grafică dinamică, precum și funcțiile avansate de recunoaștere a comenzilor vocale.

În consola centrală se află spații de încărcare prin inducție pentru 2 smartphone-uri. Aceste paduri wireless sunt compatibile cu standardul Qi2.2 și au și funcție de ventilare. Iar porturi USB-C cu putere crescută sunt presărate în habitaclu, pentru toate locurile din SUV. Porturile USB-C au putere de până la 100 W.

Sistem audio Bang & Olufsen cu sunet 4D și lumini ambientale interactive

Experiența rafinată din habitaclul lui Audi Q9 este completată de sistemele audio avangardiste. De exemplu, poate fi ales opțional sistemul audio premium Bang & Olufsen actualizat, cu sunet 4D. Acest sistem oferă o experiență senzorială imersivă, integrând în scaunele din față actuatoare care transformă muzica într-o percepție senzorială care depășește spectrul audio și se simte fizic. De asemenea, scaunele din față integrează difuzoare în tetiere. Iar asta permite șoferului să audă apelurile telefonice, indicațiile sistemului de navigație și sunet surround fără a deranja ceilalți pasageri.

Pulsul și ritmul muzicii sunt corelate și cu luminile ambientale din habitaclu. Când se activează funcția „experiențe”, lumina interactivă dinamică (IAL) se sincronizează cu ritmul muzicii și se adaptează la la schema de culori din grafica albumului de muzică redat de sistemul audio.

Rafinament elevat, cu un spectru de materiale naturale și sustenabile

Standardele de rafinament premium sunt etalate de spectrul de materiale care pot fi alese pentru tapițeria și ornamentele din habitaclul lui Audi Q9.

Pentru tapițerii sunt disponibile opțiuni textile din lână (precum fibra de alpaca) sau microfibra Dinamica. Dar pot fi selectate și combinații de piele și piele ecologică, precum și pielea fină Nappa.

Ornamentele din interior pot fi din diverse tipuri de lemn natural. Exemple sunt elementele decorative din tei sau frasin (cu textură fină în nuanța silk beige). Cei care preferă un aspect sportiv au drept alternativă ornamentele din fibră de carbon cu accente gri bazalt. Acestea se asortează cu noua paletă cromatică, în care sunt incluse nuanțe inedite precum maro tamarind și bej stone.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account