- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
Audi Revolut F1® s-a plasat pe locurile 12 și 13 în Marele Premiu de Formula 1 din Canada, în condiții meteo schimbătoare care au influențat strategiile inițiale pentru anvelope. Pe parcursul weekend-ului, piloții Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto au etalat performanțele monoposturilor Audi R26 în calificări, înregistrând timpi care i-au clasat la doar o fracțiune de secundă de Top 10. Iar în timpul Grand Prix-ului de duminică ambii piloți au demonstrat capacitatea de a recupera poziții pentru a accede spre jumătatea plutonului. Mulțumită optimizărilor constante, implementate după primele 4 curse din sezon, monoposturile Audi R26 au livrat pe circuitul Gilles Villeneuve performanță consecventă și un grad ridicat de fiabilitate.
Continuăm astfel seria de articole dedicată debutului constructorului Audi în Formula 1 și vă prezentăm în continuare cele mai importante momente din weekend-ul competițional găzduit în Montreal.
Piloții Audi Revolut F1® au fost la fracțiuni de secundă de a se califica între primii 10 pentru startul în cursa de Sprint
Încă din Q1, calificările pentru Sprint au adus multă adrenalină când monopostul Aston Martin pilotat de Fernando Alonso a blocat roțile și nu a mai putut fi controlat. Deznodământul a fost o coliziune frontală cu parapetul. Din fericire, impactul a fost temperat, dar l-a scos pe Alonso din runda de calificări pentru Sprint.
Pe circuitul Gilles Villeneuve, caracterizat de un nivel redus de aderență, piloții echipei Audi Revolut F1® au turat lupta contra cronometru în Q2 mulțumită ritmului performant care i-a plasat temporar inclusiv în top 10. Au lipsit fracțiuni de secundă pentru ca Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto să acceadă în Q3. Cei doi s-au calificat pe locurile 11 și 12, la numai 0,048 secunde, respectiv 0,080 de secunde de locul 10.
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
Allan McNish, care a fost numit în funcția de Director de Curse al echipei Audi Revolut F1® înainte de Marele Premiu din Miami, subliniază că aceste marje infime pentru calificarea în top 10 confirmă capacitatea ambilor piloți Audi Revolut F1® de a lupta pentru evoluția peste jumătatea plutonului:
„Calificările pentru Sprint se anunțau încă de la început a fi extrem de disputate. Nico și Gabi au fost despărțiți de doar patru sutimi de secundă. Evident, este frustrant să ratezi ultima sesiune a calificărilor Sprint din cauza unei diferențe atât de mici, însă, privind partea pozitivă, a fost încurajator să vedem că ambii piloți au reușit să aducă monopostul în fereastra optimă de performanță.”
Top 10 în calificările pentru cursa de Sprit din ziua de sâmbătă a fost în final format astfel. George Russell și Kimi Antonelli au plasat monoposturile Mercedes-AMG pe primele două locuri. Al doilea rând din grila de start a fost ocupată de cei doi piloți McLaren, Lando Norris și Oscar Piastri. Pe locurile 5 și 6 s-au plasat piloții Ferrari, Lewis Hamilton și Charles Leclerc. Monoposturile Red Bull Racing pilotate de Max Verstappen și Isack Hadjar aveau să pornească de pe pozițiile 7 și 8. Iar locurile 9 și 10 au fost ocupate de Arvid Lindblad (Racing Bulls) și Carlos Sainz (Williams).
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
Nu doar Sprint, ci și spectacol roată la roată
Cursa Sprint de dinaintea Marelui Premiu al Canadei a oferit una dintre cele mai spectaculoase confruntări ale sezonului 2026 de Formula 1. George Russell a transformat pole position-ul într-o victorie pentru Mercedes, însă rezultatul spune doar o parte a poveștii. Duelul intens roată la roată cu coechipierul său, Kimi Antonelli, a fost punctul central al cursei, cei doi având mai multe incidente și manevre controversate care au ținut fanii cu sufletul la gură până la steagul în carouri.
Impulsionat de victoriile din cursele recente, Kimi Antonelli pur și simplu a sfidat limitele circuitului pentru a-l surclasa pe coechipierul său în lupta pentru titlul din acest an. De altfel știe că obținerea titlului la piloți la vârsta de 19 ani ar fi o reușită istorică în Formula 1. Frânările târzii și riscurile asumate l-au forțat pe Kimi să iasă de mai multe ori în afara circuitului, astfel că echipa a încercat constant să îl tempereze prin comunicările radio.
Lando Norris a profitat de lupta internă de la Mercedes pentru a termina pe locul al doilea, în timp ce Antonelli s-a mulțumit cu poziția a treia după ce a pierdut teren în urma atacurilor sale agresive asupra lui Russell. Sprintul a evidențiat așadar tensiunile tot mai mari dintre cei doi piloți Mercedes-AMG aflați în lupta pentru titlu.
Dincolo de bătălia pentru victorie, McLaren a demonstrat un ritm competitiv, ceea ce include și locul 4 obținut de Oscar Piastri. Ferrari a rămas aproape de lideri fără a-i putea amenința serios, astfel că Charles Leclerc și Lewis Hamilton s-au plasat pe locurile 5 și 6. Iar Max Verstappen a încheiat cursa de 23 de tururi pe locul 7.
Pozițiile 8 și 9 au fost ocupate de Arvid Lindblad (Racing Bulls) și Franco Colapinto (Alpine), iar Carlos Sainz (Williams) a încheiat Sprintul pe locul 10. Liam Lawson (Racing Bulls) a fost pe poziția 11, la o distanță mică de Gabriel Bortoleto, care a terminat cursa pe locul 12. Al doilea pilot Audi Revolut F1® a ocupat locul 15.
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
În calificările pentru Marele Premiu al Canadei piloții Audi Revolut F1® s-au plasat pe locurile 11 și 13
Și în calificările pentru Grand Prix-ul din Canada, Nico Hülkenberg a fost extrem de aproape de a înregistra un timp în Top 10. Pilotul german a fost la doar 0,029 secunde în urma locului 10 din runda a doua (Q2) a calificărilor. Coechipierul său Gabriel Bortoleto a plasat al doilea monopost Audi R26 pe locul 13.
În ultima rundă a sesiunii de calificări părea că motivația lui Kimi Antonelli va da roade și se va plasa în pole position. Până spre finalul Q3, Kimi a avut cel mai bun ritm din Top 10, ceea ce îi permitea să îl devanseze pe coechipierul George Russell, pentru a pleca cu prima șansă în Marele Premiu al Canadei. Însă Russell a produs surpriza și s-a impus din nou în pole position.
Piloții McLaren, Lando Norris și Oscar Piastri, și-au asigurat pornirea de pe al doilea rând al grilei de start. Lewis Hamilton (Ferrari) a ocupat locul 5, urmat pe 6 și 7 de piloții Red Bull Racing, Max Verstappen și Isack Hadjar. Charles Leclerc (Ferrari), Arvid Lindblad (Racing Bulls) și Franco Colapinto (Alpine) au completat Top 10.
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
Rezultate din Marele Premiu al Canadei au fost influențate de condițiile meteo
Startul în Marele Premiu al Canadei l-a avut drept vedetă pe Lando Norris, care a țâșnit pe primul loc, depășindu-i pe cei doi piloți Mercedes-AMG. Lewis Hamilton a avut la rândul său un start bun și a urcat pe locul 4.
Lando pornise cu anvelope intermediare, dar ploaia l-a obligat să intre la pit stop chiar în al doilea tur de circuit. Kimi Antonelli a trecut astfel la conducerea cursei, după ce îl devansase deja pe coechipierul său la start.
În turul 6 Russel l-a depășit pe Antonelli, cei doi fiind la un pas de coliziune. Iar în turul 9 Max Verstappen (Red Bull Racing) a trecut de Lewis Hamilton (Ferrari), pentru se plasa pe locul 3. Între timp, opririle la pit stop impuse de ploaie au bulversat clasamentul provizoriu. Piloții Audi Revolut F1®, Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto, au pornit în cursă cu anvelope intermediare, astfel că se aflau pe locurile 18 și 19 în turul 9 din totalul de 68. Apoi, piloții Audi Revolut F1® s-au focusat pe recuperarea pozițiilor.
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
În turul 12 Russell și Antonelli au făcut rocade în lupta pentru primul loc, spre încântarea publicului. Iar cursa roată la roată a continuat și în turul 13.
Tot în turul 13, o coliziune a avut loc între monoposturile piloților Oscar Piastri și Alexander Albon. Pilotul McLaren a petrecut timp la pit stop pentru schimbarea aripii din față, însă Albon (Williams) a fost nevoit să abandoneze.
La acest moment al cursei, Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto demonstrau că performanțele monoposturilor Audi R26 îi susțin pentru a accede în clasamentul cursei, cei doi aflându-se acum pe locurile 15 și 16.
În tururile 17 și 22 duelul dintre piloții Mercedes-AMG s-a întețit din nou. Și Antonelli s-a plasat din nou la conducerea cursei. Dar o frânare târzie în turul 24 l-a scos de pe trasă și Russell a găsit oportunitatea perfectă pentru a-l depăși.
O forțare la limită a lui Russell l-a făcut să iasă de pe circuit și să meargă pe zona de iarbă în turul 30. Iar asta a condus la abandonul lui George Russell. În acest moment piloții Audi Revolut F1®, Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto se aflau pe locurile 14 și 15, având resursele să evolueze în clasament.
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto, Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
În turul 40 avea să se producă și abandonul lui Lando Norris (McLaren), din cauza unei defecțiuni tehnice. Trei tururi mai târziu Sergio Perez retrăgea precaut monopostul Cadillac la pit stop, având rupte brațele suspensiei de la roata din dreapta față.
Charles Leclerc a dat emoții fanilor Ferrari, dar și o demonstrație a reflexelor sale rapide, recăpătând controlul după un derapaj făcut parcă să exalteze spectatorii de pe Circuitul Gilles Villeneuve.
În turul 62 spectatorii din Montreal au reacționat cu val de urale când Lewis Hamilton (Ferrari) l-a depășit pe Max Verstappen (Red Bull Racing), aceștia disputându-și locul 2 în cursa din Canada. Kimi Antonelli avea să treacă primul linia de finiș și ajungea astfel la un avans de 43 de puncte la conducerea clasamentului din sezonul 2026.
Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto au încheiat cursa pe locurile 12, respectiv 13, dovedind ca și pe parcursul întregului weekend că monoposturile Audi R26 oferă performanță fiabilă, semn al experienței și optimizărilor acumulate în primele curse ale sezonului. Piloții și monoposturile Audi Revolut F1® au etalat constanță și un potențialul care face tangibilă accederea în Top 10.
Marele Premiu din Canada a fost a 5-a cursă din sezonul 2026 al Campionatului Mondial de Formula 1. Iar focusul se îndreaptă acum spre cursa găzduită de legendarul circuit stradal din Monaco. Așadar, în weekend-ul 5-7 iunie va demara la Monaco seria de etape de Formula 1 desfășurate în Europa.
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #5, Gabriel Bortoleto
- Audi R26 #27, Nico Hulkenberg
Declarațiile oficiale Audi Revolut F1®
Allan McNish – Director de Curse al echipei Audi Revolut F1®
„Weekendul de la Montreal a fost definit de condițiile meteo și de strategia adoptată încă din primele tururi. Am luat decizia în care am crezut la momentul respectiv, însă lucrurile nu au evoluat în favoarea noastră. Din acel moment, cursa s-a transformat într-o luptă pentru poziția pe circuit.
Totuși, fiabilitatea a fost foarte bună, iar execuția noastră generală a fost mai solidă decât la Miami. Bazele sunt acolo; următorul pas este să transformăm acest progres în puncte.”
- Allan McNish
- MONTREAL, QUEBEC – MAY 22: The Audi F1 Team pit crew practice a pit stop in the Pitlane prior to practice ahead of the F1 Grand Prix of Canada at Circuit Gilles-Villeneuve on May 22, 2026 in Montreal, Quebec. (Photo by Andy Hone/LAT Images)
Nico Hülkenberg
„Prima parte a cursei, pe pneurile intermediare, nu s-a desfășurat așa cum speram, iar acest lucru ne-a costat poziții importante pe pistă. După aceea, recuperarea nu a fost deloc simplă. Avem multe aspecte de analizat după acest weekend, dar vom învăța din experiență și ne vom concentra pe următoarea etapă de la Monaco!”
- Nico Hulkenberg
- Nico Hulkenberg
- Gabriel Bortoleto
- Gabriel Bortoleto
- Nico Hulkenberg, Gabriel Bortoleto
- Nico Hulkenberg
Gabriel Bortoleto
„A fost o cursă lungă și o alegere curajoasă la start. Am pariat pe pneurile intermediare, însă condițiile s-au schimbat rapid și strategia nu a funcționat în avantajul nostru. Din acel moment, obiectivul a fost să gestionăm ritmul și să rămânem concentrați. Ambele monoposturi au ajuns la sosire, iar noi am acumulat date valoroase.” Gabriel Bortoleto a mai subliniat faptul că echipa are potențialul de a lupta pentru puncte.
Audi Revolut F1® vizează câștigarea titlurilor din Formula 1 în 2030
Audi se numără printre constructorii de automobile cu unele dintre cele mai răsunătoare succese din istoria automobilismului. Și s-a impus prin inovație și perseverență. Povestea începe cu legendarele monoposturi Auto Union care și-au obșinut laurii în Grand Prix-urile din anii 1930. Iar palmaresul Audi a inclus dominarea Grupei B din campionatul de raliuri, unde a ridicat standardele de performanță inclusiv prin implementarea sistemul quattro de tracțiune integrală. Au urmat dominarea Campionatului Mondial de Anduranță FIA (WEC) și a Cursei de 24 de ore de la Le Mans, precum și performanțele din DTM (Campionatul German de Turisme), Campionatul Mondial FIA de Rallycross, Campionatul Mondial FIA Formula E și Raliul Dakar.
Anul 2026 marchează debutul istoric al constructorului Audi în Formula 1. Proiectul Audi în Formula 1 este unul pe termen lung, planul său fiind să lupte pentru titlurile din acest campionat din 2030. Este o abordare pragmatică și implicare de durată. Iar implicarea Audi are un rol important și pentru Campionatul Mondial FIA de Formula 1. Fiindcă Audi participă atât cu propria echipă, cât și cu monospostul de creație proprie. La fel și motorizarea hibridă este produsă de către Audi. Drept urmare, Audi se înscrie în elita restrânsă a constructorilor capabili să proiecteze și să producă propria propulsie pentru Formula 1.
Pentru proiectul din Formula 1, Audi a achiziționat Sauber Group și a dezvoltat trei centre de proiectare. Totodată, proiectul Audi F1 a atras de partea sa o echipă de manageri, ingineri și piloți care contribuie cu experiență vastă și au reputația câștigată prin performanțe.
CLICK AICI pentru a vedea și o prezentare detaliată a parcursului care a condus la participarea Audi în Formula 1. Am detaliat în acest articol istoria Audi în motorsport, dar și geneza proiectului Audi pentru F1.
Vă invităm să rămâneți la curent cu evoluția echipei Audi în Formula 1 accesând site-ul oficial audif1.com, conturile de social media (TikTok, Instagram, YouTube), precum și site-ul oficial din România audi.ro.
CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Miami.
CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Japonia.
CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din China.
CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Australia.
Clasamentul după primele 5 etape din calendarul F1 2026
CLASAMENT PILOȚI / PUNCTE
1) Kimi Antonelli Mercedes 131
2) George Russell Mercedes 88
3) Charles Leclerc Ferrari 75
4) Lewis Hamilton Ferrari 72
5) Lando Norris McLaren 58
6) Oscar Piastri McLaren 48
7) Max Verstappen Red Bull Racing 43
8) Pierre Gasly Alpine 20
9) Oliver Bearman Haas 18
10) Liam Lawson Racing Bulls 16
11) Franco Colapinto Alpine 15
12) Isack Hadjar Red Bull Racing 14
13) Carlos Sainz Williams 6
14) Arvid Lindblad Racing Bulls 5
15) Gabriel Bortoleto Audi 2
16) Esteban Ocon Haas F1 1
17) Alexander Albon Williams 1
Restul piloților nu au acumulat puncte până în prezent.
CLASAMENT CONSTRUCTORI / PUNCTE
1) Mercedes 219
2) Ferrari 147
3) McLaren 106
4) Red Bull Racing 57
5) Alpine 35
6) Racing Bulls 21
7) Haas F1 19
8) Williams 7
9) Audi 2
10) Cadillac 0
11) Aston Martin 0










































