În primele 6 luni din 2022 au fost înmatriculate 277.885 de automobile Dacia la nivel mondial. Acest volum reprezintă o evoluție cu 5,9% față de intervalul echivalent din 2021. Aceste rezultate au fost obținute în ciuda dificultăților cauzate de pandemie și de criza componentelor electronice.
Cele mai vândute 4 modele Dacia
Modelele Sandero au generat cele mai multe vânzări pentru marca Dacia. Au fost înmatriculate 112.000 de exemplare Dacia Sandero în prima jumătate a anului 2022. Asta reprezintă o creștere cu 1,8% comparativ cu 2021.
Pe locul doi se află Duster. Înmatriculările sale au crescut cu 5,5%, până la 99.000 de unități. Duster își menține statutul de cel mai bine vândut SUV de retail în Europa. Este o poziție pe care se menține din 2018.
Familistul Jogger se dovedește a fi popular, cu 21,700 de exemplare înmatriculate. Astfel ocupă locul 3 în topul celor mai vândute modele Dacia.
Iar modelul Spring se bucură de o recepție foarte bună în segmentul electricelor. Mai exact, primul model electric din istoria mărcii Dacia a fost deja înmatriculat în 20.000 de unități.
Modelele Spring și Jogger se remarcă prin volumul ridicat de comenzi
În prima jumătate de an, Dacia Spring a atras în medie peste 5.000 de comenzi în fiecare lună. Iar pentru modelul Dacia Jogger, care este disponibil în variante cu 5 sau 7 locuri, au fost înregistrate peste 50.000 de comenzi în primele 6 luni din 2022.
Procent de fidelizare ridicat și capacitate de a atrage noi clienți
76% din clienții Dacia nu au mai deținut în prealabil un model al mărcii din România. Iar 64% din posesorii de modele Dacia rămân la același brand când își înnoiesc mașina.
Dacia se plasează în rândul celor mai vândute mărci de automobile în numeroase țări europene
Dacia s-a plasat pe locul 3 în topul celor mai vândute mărci auto în Europa, în piața de retail. Această reușită din prima jumătate a lui 2022 se datorează vânzărilor înregistrate de Dacia în piețe importante din Europa.
Dacia a fost cel mai bine vândut brand auto în Portugalia și România. A ocupat locul 2 în Franța și locul 3 în Italia, Polonia, Croația, Ungaria și Republica Cehă. De asemenea, Dacia s-a plasat pe locul 4 în Spania și Belgia. Iar popularitatea mărcii Dacia a crescut și în Germania, unde s-a plasat pe locul 9 în clasamentul celor mai vândute mărci auto. Asta reprezintă o ascensiune cu 4 locuri în Germania, față de poziția ocupată în primele 6 luni din 2021. De altfel, Dacia a reușit a 2-a cea mai mare evoluție în piața de retail a autoturismelor pentru pasageri.
În afara Europei, Dacia se menține primul loc în topul vânzărilor din Maroc.
Noile elemente de identitate pentru designul mărcii românești
În iunie 2021 Dacia a prezentat noile sale elemente de identitate. De la începutul lui 2022 această identitate restilizată a fost implementată de rețeaua de showroom-uri ale dealerilor autorizați. Iar din iunie 2022 se primesc comenzi pentru automobilele cu noua identitate Dacia. Este vorba despre noul logo Dacia Link, format din literele D și C. În plul grila frontală a modelelor a fost restilizată și are elemente orizontale vopsite în alb.
În clipul video de mai jos puteți vedea și testul nostru cu Dacia Duster, în comparație cu Volkswagen Golf VII.

















