Audi SQ5 TDI: diesel-ul nu moare, se transformă

Audi SQ5 TDI: diesel-ul nu moare, se transformă

Audi SQ5 TDI tocmai ce a fost prezentat oficial și este dovada vie că diesel-ul încă trăiește și că poate să ofere performanțe dinamice impresionante.

Noutatea de pe noul Audi SQ5 TDI nu neapărat motorul, ci mai degrabă felul în care supraalimentarea funcționează. Pentru a putea livra toți cei 347 de cai-putere și toți cei 700 Nm fără turbo-lag, noul Audi SQ5 TDI apelează la electricitatea. Mai exact, dacă nu există suficient de multă presiune pe galeriile de evacuare, intră în acțiune un compresor electric – similar cu cel implementat de noul Range Rover Sport HST -, ce funcționează până la 1.650 de rotații pe minut. Astfel, în cazul plecărilor de pe loc, în cazul depășirilor sau al ieșirilor din viraj, compresorul electric asigură cuplul necesar la turații joase, dar sarcini înalte. Compresorul este acționat de un motor electric cu o putere de 7 kW. Aceste motor electric este capabil să învârtă compresorul cu 65.000 de rotații pe minut în aproximativ 300 de milisecunde. Presiunea produsă de acest compresor ajunge la 1,4 bar. În aceste condiții, noul Audi SQ5 TDI accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde, atinge 250 km/h și promite un consum mediu ce variază între 6,6 și 6,8 l/100 km. Pe lângă plus de presiune adus de compresor, V6-le de 3,0 litri beneficiază și de aportul unei turbine ce folosește gazele de evacuare și care este capabilă de o presiune de 2,4 bar.

Evitent, noul Audi SQ5 TDI este un mild-hyrbid, ca mai toate modelele noi de la Audi. Folosind acest sistem, SQ5 TDI economisește 0,7 l/100 km în condiții normale de drum. Sistemul MHEV are un alternator conectat cu arborele cotit al motorului, iar în cazul decelerărilor poare recupera până la 12 kW. Energia este mai departe sticată într-o baterie litiu-ion și este distribuită mai departe consumatorilor electric de la bordul mașinii. Între 55 și 160 km/h, noul Audi SQ5 decuplează motorul și poate rula cu V6-le decuplat de transmisie pentru până la 40 de secunde. Mai mult, funcția start/stop este disponibilă începând cu 22 km/h.

Sistemul de tracțiune integrală al noului Audi SQ5 TDI împarte, în condiții normale de drum, 40% din cuplu pe față și 60% pe spate. În cazul în care apar diferite condiții de aderență, până la 70% din putere poate ajunge pe față sau până la 85% poate ajunge pe spate. Controlul selectiv al cuplului pentru fiecare roate în parte știe exact ce are de făcut pentru a asigura în permanență un nivel maxim de aderență. În plus, noul Audi SQ5 TDI poate fi echipat cu un diferențial sport pe puntea spate, dar acesta este opțional.

Noul model va intra în vânzare în vara acestui an, iar prețul de pornire pentru piața din Germania este de 67.750 de euro, cu TVA inclus.

Urmărește și comparativul video dintre noul Audi Q8 și BMW X6:

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account