BMW introduce ștergătoarele pentru geamurile laterale

BMW a depistat o problemă cu care se confruntă toți cei care se bucură de drifturi și distracție pe circuit. Este vorba despre enervanta problemă a murdăririi geamurilor laterale. Din acest motiv, BMW introduce ștergătoarele pentru geamurile laterale față.

Acestea vor fi disponibile în gama de accesorii originale BMW M Performance, fiind utile pentru modelele sportive BMW M.

Constructorul german subliniază că șoferul nu va avea grija acționării acestor ștergătoare, pentru ca el să nu fie întrerupt de la plăcerea de a azvârli mașina în viraje. BMW explică: “Funcţionarea ştergătoarelor laterale este conectată la senzorii de aceleraţie laterală, aşa numitul G Meter, cu informaţii care pot fi prezentate pe afişajul sport al ficărui model BMW. De fiecare dată când automobilul sesizează acceleraţii laterale puternice, ştergătoarele laterale sunt activate corespunzător, pentru a asigura vizibilitatea maximă.”

Oricine adoră să tocească anvelopele cu un spectacol de drifturi și burn-out va aprecia acest accesoriu. Mai mult, noi românii putem să fim chiar mândri de această inovație, BMW menționând că acest concept de ștergătoare pentru geamurile laterale față este o sugestie venită din țara noastră:

„Este o soluţie eficientă pentru un plus de siguranţă în timpul condusului sportiv. Nu încurajăm un pilotaj agresiv, vrem să vedem clienţii noştri folosind acest sistem într-un mediu controlat, de exemplu pe circuit. De altfel, una dintre sugestiile de a instala acest echipament a venit din România, o ţară unde am văzut că oferă tot mai multe circuite şi poligoane pentru a putea experimenta plăcerea de a conduce fără limite”, a explicat Fritz Windschutzscheibenwischer, inginer al mărcii.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account