[VIDEO] Noul BMW X7 M60i xDrive: cum să scapi de 150.000 de euro?!

Am testat noul BMW X7 M60i xDrive într-o configurație de top, al cărei preț depășește 150.000 de euro. 

Noul BMW X7 M60i xDrive este, cel puțin până la venirea lui BMW XM, vârful de gamei de modele X. Clipul complet e la un play distanță în fereastra de mai jos sau direct pe canalul nostru de YouTube. Și apropo de canalul de YouTube, dacă nu te-ai abonat, acum e ocazia perfectă să o faci.

Fără exagerare, acesta cred că este unul dintre cele mai ample facelift-uri prin care a trecut o mașină. Sunt evidente schimbările de design în partea frontală, unde noul X7 a primit farurile duble și grila nouă, avem noi stopuri LED frumos sculptate, dar și o linie cromată în spate care unește cele două stopuri. Și mai avem și noi elemente de design aferente pachetului M.

Una peste alta, cu riscul de a fi subiectiv, mie-mi place mult mașina și cred că designul ăsta arată mult mai bine pe X7 decât pe noul i7 sau Seria 7. Din simplul motiv că sunt cu totul alte proporții ale mașinii. Aaa, și avem și grilă luminată, cât să fii sigur că te vede lumea și noaptea. 

Noul BMW X7 M60i xDrive: ce motor are?

V8-ul de sub capotă are 4,4 litri, opt cilindri și tehnologie twin-power turbo. Și a trecut, la propriu, prin mâinile diviziei BMW M. Pe scurt, asta înseamnă 530 de cai-putere care-ți sunt livrați la 5.500 de rotații pe minut și 750 Nm. Iar cuplul e disponibil între 1.800 și 4.600 de rotații pe minut.

Prin urmare, matahala care cântărește 2.675 de kilograme, face suta în 4,7 secunde. Nu, nu am greșit. Mașina chiar cântărește aproape 2,7 tone. Bine, să fiu corect până la capăt, toate motorizările pentru noul X7 au tehnologie mild-hybrid. În cazul de față, cu ajutorul unui motor electric instalat în carcasa transmisiei și care contribuie cu 12 cai-putere și 200 Nm. Nu râde, că impozitul pentru un V8 de 4,4 litri e destul de mare.

Dacă ești de părere că un Audi Q7 e mașina mai potrivită pentru tine, aruncă un ochi pe materialul de mai jos:

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account