Dacia a lansat în UK „Spălătoria cu noroi”, ca să inspire posesorii de mașini 4×4 să facă aventuri în off-road

Divizia din Marea Britanie a mărcii Dacia cheamă posesorii de modele Duster pentru a le oferi o adevărată împachetare cu noroi pentru mașină. Această campanie este menită să le trezească șoferilor de mașini 4×4 pofta de condus în off-road. Mai exact, la showroom-ul din vestul Londrei, specialiștii Dacia au creat așa-zisa „Spălătorie cu noroi”, unde luciul adus de spumă și ceruire sunt înlocuite cu aplicarea atentă a pământului ud. 

Această campanie dorește să evidențieze și faptul că Dacia Duster este o mașină de familie capabilă să exploreze numeroasele destinații din natură care formează peisajele pitorești din Marea Britanie.
Drept răsplată pentru că își aduc mașina la „Spălătoria cu noroi”, Dacia le oferă posesorilor de Duster zece recomandări pentru unele dintre cele mai fascinante destinații și trasee din Anglia. Sunt recomandări pentru diverse preferințe. De la locații pentru camping, picnic și barbeque, până la destinații unde se pot face activități sportive precum înot în lacuri, cursuri de surfing, mersul cu caiace pe mare sau cu biciclete pe trasee montane. Desigur, nu lipsesc din lista de călătorii destinațiile încărcate cu istorie.

Motivul pentru care Dacia UK a conceput această campanie atipică este că mulți dintre posesorii de SUV-uri nu au îndrăznit nici măcar o dată să exploreze natura la volan. Dacia UK invocă și studii care arată că 4 din 10 șoferi de modele 4×4 nu și-au dus niciodată mașina în off-road. Mai mult de atât, din cei 1.000 de șoferi de mașini 4×4 intervievați, 67% au spus că pentru posesorii de SUV-uri trecerea peste un limitator de viteză din dreptul școlii este poate experiența cea mai apropiată de condusul în off-road. Dar, cu toate că abia își murdăresc roțile mașinii, 22% dintre automobiliștii din Marea Britanie admit că își spală automobilul în fiecare săptămână.

Totuși, 17% dintre cei intervievați de Dacia UK au declarat că și-ar dori să se încumete la mai multe aventuri cu mașina lor 4×4, deși una din zece persoane a spus că familia lor nu are un spirit prea aventuros.

Dar un lucru este cert: Dacia UK vrea să fie foarte clar că Duster nu este doar un SUV de oraș. De altfel, versiunea actualizată a SUV-ului Duster poate fi configurată cu tracțiune 4×2 sau 4×4 și beneficiază de dotări și sisteme care ajută șoferul să străbată facil și în siguranță obstacolele diverse ale traseelor off-road.

Garda la sol a modelelor Duster are o înălțime permisivă, de 217 mm la versiunea 4×2 și de 214 mm la versiunea 4×4. Variantele Duster cu tracțiune integrală pot avea și funcția 4×4 Monitor, care afișează pe ecranul din bord o busolă, unghiul de tangaj (util pentru abordarea rampelor și pantelor abrupte) și înclinometru (care ajută la aprecierea gradului de înclinare laterală a vehiculului și ne-a indicat că am parcul în poligon pante laterale de aproape 30 de grade). În plus, Dacia Duster cu tracțiune 4×4 are și sistem de asistență la pornirea în rampă și de control adaptiv pentru coborârea pantelor abrupte. Drept urmare, șoferul nu mai trebuie să apese accelerația, mașina mergând tiptil singură peste denivelări. Iar vizibilitatea este sporită de sistemul Multiview cu 4 camere video. Acestea oferă o vedere clară împrejurul mașinii, fiind montate în față, în spate și în oglinzile laterale.

În clipul video de mai jos puteți vedea testul MotorVlog în care varianta actualizată a lui Dacia Duster ne-a demonstrat de ce este capabilă în off-road, pe un traseu amenajat într-o regiune apropiată de Paris.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account