Dacia Sandriders în Raliul Portugaliei: Loeb/Boulanger au câștigat etapa 3

Echipajul Dacia Sandriders format din Sébastien Loeb și Édouard Boulanger a câștigat a 3-a etapă a Raliului Portugaliei, din cadrul Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC). Astfel, Loeb și Boulanger urcă pe locul 4 al clasamentului general în categoria Ultimate a acestei competiții. 

Performanța este apreciabilă mai ales după problemele tehnice din etapa a 2-a de joi, când s-au plasat pe locul 9, fiindcă au pierdut timp din cauza unui braț de suspensie avariat. De asemenea, câștigarea etapei de vineri a fost reușită în condiții în care echipajul Dacia Sandriders a pilotat inclusiv prin în norul de praf ridicat de alt concurent. Iar cu doar 30 km înainte de finalul etapei, Loeb a fost nevoit să oprească pentru a schimba o anvelopă. Roata a fost deteriorată după ce a lovit o piatră pe fondul vizibilității reduse.

Totodată, trebuie remarcat faptul că acesta a fost a zecea victorie de etapă pentru Dacia Sandriders în cadrul Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC). Și este a doua oară când un echipaj Dacia Sandriders ocupă primul loc în Raliul Portugaliei, după ce echipajul format din Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin a câștigat Prologul.

Din păcate, ritmul lor a fost afectat în a 3-a etapă din cauza unei blocări de câteva minute și a unei defecțiuni la sistemul de frânare. Această problemă a persistat până la finalul zilei. Astfel, Nasser Al-Attiyah și Fabian Lurquin ocupă locul 9, cu două zile de concurs rămase.

Al treilea echipaj Dacia Sandriders, format din Cristina Gutiérrez și Pablo Moreno, a urcat de pe locul 12 pe locul 7 în clasamentul general, deși s-au confruntat la rândul lor cu probleme la sistemul de frânare și au sacrificat timp oprindu-se joi de două ori pentru a-și ajuta colegii de echipă. Iar asta merită categoric să fie salutat, fiindcă dovedește spiritul de echipă din cadrul proiectului Dacia Sandriders.

CLICK AICI pentru a afla detalii și despre specificațiile tehnice ale prototipurilor de competiții Dacia Sandrider.

DECLARAȚIILE ECHIPAJELOR

NASSER AL-ATTIYAH (QATAR), PILOT, DACIA SANDRIDERS

„Am început bine, dar după 28 de kilometri am rămas complet fără frâne și așa am mers până la final. Am încercat să gestionăm situația cât de bine am putut, deși știam că pierdem timp. Partea bună este că suntem aici, iar acum ne concentrăm pe ce avem de făcut în următoarele două zile. Pierd puncte importante în lupta pentru campionat, nu este ușor, dar vom analiza și vom decide ce strategie alegem pentru etapa de sâmbătă pentru că fiecare zi este importantă.”

CRISTINA GUTIÉRREZ (SPANIA), PILOT, DACIA SANDRIDERS

„La începutul etapei ne-am simțit foarte bine cu mașina și cu modificările pe care le-am făcut cu o zi înainte. Totul mergea bine până la oprirea cauzată de un incendiu pe traseu. După aceea au apărut problemele, mai întâi la etrierul de frână stânga-față, apoi am pierdut și etrierul dreapta-față, așa că am rămas doar cu frânele pe spate. A fost greu de gestionat. Căldura nu ajută nici etrierii, nici temperatura frânelor. Dar ne adaptăm. Astăzi este etapa a patra și, ca de fiecare dată, vom încerca să dăm tot ce avem mai bun.”

SÉBASTIEN LOEB (FRANȚA), PILOT, DACIA SANDRIDERS

„Astăzi a fost o zi bună. Am avut o probă bună, chiar dacă m-am chinuit puțin la început în praful lăsat de [Jourdan] Serderidis. După ce, în cele din urmă, ne-a lăsat să trecem, din acel moment am avut o probă foarte bună, un ritm foarte bun până aproape de final. Am avut o pană la 30 de kilometri de final și a trebuit să schimbăm roata. Mă gândeam că voi pierde victoria pe probă din cauza asta, dar, până la urmă, tot a fost cel mai bun timp. Mașina a fost grozavă și totul a funcționat bine. Cu siguranță nu s-a terminat încă, dar diferența e destul de mare: am pierdut 14 minute joi și încă suntem la 11 minute de lider. Dar în fiecare zi se întâmplă ceva, traseul este dificil, tehnic, îngust, așa că trebuie să rămânem concentrați și să vedem ce se întâmplă.”

ÉDOUARD BOULANGER (FRANȚA), NAVIGATOR, DACIA SANDRIDERS

„Vineri a fost o zi destul de bună. Am avut un ritm constant pe toată durata probei, deși am fost afectați puțin de praf, mai ales pentru că am depășit patru mașini. Spre final am făcut pană, nu am văzut o piatră din cauza vizibilității reduse. Nu a fost etapa perfectă, dar am câștigat, și mai important, a fost prima noastră victorie împreună și ne bucurăm mult, aveam nevoie de acest moment. Este un sentiment plăcut, dar știm că încă nu a fost ziua perfectă, dar sperăm să vină cât mai curând. Știm că putem câștiga, dar una e să știi asta și alta e să reușești în realitate. De aceea, victoria de azi e cu adevărat importantă și sper să fie doar începutul.”

CLASAMENT PROVIZORIU – RALIUL PORTUGALIEI ETAPA 3 (NEOFICIAL)

Locul 1: Sébastien Loeb (FRA) / Édouard Boulanger (FRA), 3h06m08s
Locul 8: Cristina Gutiérrez (ESP) / Pablo Moreno (ESP), 3h12m58s
Locul 20: Nasser Al-Attiyah (QAT) / Fabian Lurquin (BEL), 3h21m56s

Badajoz-Badajoz
Distanța probei speciale: 308,26 km
Distanța de legătură: 203 km
Distanța totală: 511,26 km

CLASAMENT PROVIZORIU – CATEGORIA ULTIMATE DUPĂ ETAPA 3 (NEOFICIAL)

Locul 4: Sébastien Loeb (FRA) / Édouard Boulanger (FRA), +11m24s
Locul 7: Cristina Gutiérrez (ESP) / Pablo Moreno (ESP), +21m09s
Locul 9: Nasser Al-Attiyah (QAT) / Fabian Lurquin (BEL), +27m45s

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account