KONA N devine primul SUV din familia de modele de performanță Hyundai N

Hyundai KONA N este prezentat de constructorul sud coreean drept un „hot SUV”. Și asta pentru că promite să ofere și runde exaltante pe circuit.

SUV-ul de clasă mică, a cărui lungime este de 4.215 mm, se strecoară ușor prin aglomerația urbană, dar motorul său turbo de 2 litri, cu 4 cilindri, abia așteaptă să dea frâu liber celor 280 de cai putere pe circuit. Propulsorul produce un cuplu maxim de 392 Nm și este cuplat la transmisia N DCT, cu ambreiaj dublu și 8 trepte de viteză. În spatele volanului sunt amplasate padele pentru schimbarea manuală a treptelor. Modul manual nu va lăsa transmisia să urce singură într-o treaptă superioară, când este atinsă limita de turații. Astfel îi oferă șoferului plăcerea de a conduce și posibilitatea de a alege momentul dorit pentru schimbarea treptei.

Pentru a struni resursele de putere, Hyundai KONA N are și un diferențial electronic cu alunecare limitată, sistem de control electronic al stabilității, precum și N Grin Control System, care oferă șoferului posibilitatea de a alege între 5 moduri de rulare: Eco, Normal, Sport, N și Custom. Modurile accesibile prin N Grin Control System au reglaje diverse pentru răspunsul motorului și sistemului de direcție, sunetul evacuării și intervenția controlului electronic al stabilității. Hyundai KONA N are și Launch Control care controlează cuplul la momentul accelerării de pe loc. Astfel, șoferul se bucură de demaraj optim. Iar totul se întâmplă pe o coloană sonoră care promite să fie cât mai incitantă. Fiindcă SUV-ul are atât control variabil al valvelor de evacuare, cât și un generator electronic de sunet.

De asemenea, transmisia N DCT oferă trei moduri. N Power Shift (NPS) este modul care se activează când se accelerează cu mai mult de 90% din cursa pedalei de accelerație. Atunci, NPS asigură că nu se reduce cuplul când se selectează o treaptă superioară. Ba chiar, Hyundai spune că urcarea în treaptă aduce un impuls perceput ca și cum mașina este împinsă. Dacă NPS este folosit când este activat sistemul Launch Control, Hyundai KONA N sprintează de la 0 la 100 km/h în 5,5 secunde. Viteza maximă a SUV-ului de 1.510 kg este de 240 km/h.

Modul N Grin Shift (NGS) crește la maximum performanțele motorului și transmisiei, timp de 20 de secunde. Practic se retrogradează până la cea mai potrivită treaptă de viteze. Șoferul apasă un buton de pe volan pentru activarea NGS, iar apoi este afișată o numărătoare inversă care indică timpul rămas din această funcție de boost. Pentru a folosi din nou NGC, șoferul trebuie să aștepte 40 de secunde.

Al treilea mod de funcționare al transmisiei este N Track Sense Shift (NTS). Acesta selectează automat treapta potrivită, permițându-i șoferului să se concentreze asupra direcției când conduce pe circuit.
În plus dacă transmisia este în modul Drive și se selectează funcția Creep Off, atunci mașina nu va începe să se pună în mișcare când este ridicat piciorul de pe frână.

Pretențiile de mașină pretabilă și pentru distracție pe circuit sunt justificate și de faptul că Hyundai KONA N are anvelope de performanță Pirelli P-Zero 235/40R19 pe jante de 19 inch, precum și un sistem de frânare mai performant, care au o răcire mai bună, asigurată de fantele de aer din spoilerul frontal. Totodată, Hyundai KONA N are o structură cu rigiditate crescută față de restul modelelor din familia KONA.

Suspensiile sunt controlate electronic, astfel că șoferul poate alege între mai multe reglaje de fermitate a amortizării. Sistemul electronic de control al stabilității (ESC) oferă și el mai multă libertate pentru condus exaltant. În modul ESC-ON aplică frâna individual la roți când se abordează un viraj, pentru a menține stabilitatea când detectează pierderi de tracțiune. Acest mod este optimizat pentru carosabil uscat, dar și ud sau acoperit cu zăpadă. În plus, șoferul poate selecta modul ESC-SPORT dedicat mersului pe circuit, sau chiar și modul ESC-OFF, când control stabilității este complet dezactivat.

Versatilitatea lui Hyundai KONA N este dovedită și de modurile sistemului de control al tracțiunii, care vin în ajutor în off-road. Sistemul de control al tracțiunii ajustează răspunsul motorului în funcție de aderență. Pierderile de aderență sunt detectate când viteza de învârtire a unei roți este mai mare decât viteza de deplasare a mașinii. Modurile de tracțiune sunt pentru zăpadă, zăpadă adâncă, noroi și nisip.

Nu în cele din urmă, Hyundai KONA N beneficiază și de un sistem de direcție menit să ofere un nivel superior de precizie și feedback. Direcția cu sistem electric de asistare se remarcă și prin modurile de reglaj Normal, Sport și Sport+.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account