Al cincisprezecelea sezon de curse de ciclism din calendarul Riders Club a fost deschis pe 17 mai la Giurgiu, cu ocazia Maratonului Dunării.
Text: Marc Sandu; Sursa foto: facebook.com/RidersClub.ro
Cei peste 1000 de participanți s-au întrecut pe trei trasee, dintre care unul rezervat bicicletelor electrice. Deși a plouat în zilele care au precedat evenimentul, organizatorii, MPG și MTB Academy au folosit trasee de rezervă și, alături de autoritățile locale s-au mobilizat pentru a elimina apa adunată în zona de start. Astfel, nimic nu a mai putut sta în calea poftei de pedalat a concurenților, amatori sau profesioniști deopotrivă.
La nivelul dedicat Elitelor și implicit în clasamentul general, pe primul loc s-a clasat Alexandru Andrei Ilie (Dinamo BikeXpert Superbet Racing Team). Tânărul bucureștean care studiază la Academia de Studii Economice a câștigat sprintul final pe care l-a dat alături de colegul său de echipă, Bogdan Duca. Cei doi sportivi au avut nevoie de doar o oră și 21 de minute pentru a parcurge cei 45 de kilometri ai traseului standard, adaptat condițiilor meteo.
Pe locul trei în clasamentul general, cu o oră și 27 de minute s-a clasat bulgarul Nikolay Yovchev Kolev, care aleargă la Nivelul 2. Meritul ciclistului din țara vecină este cu atât mai mare, cu cât Nikolay aleargă la categoria de vârstă 40 – 49 de ani.
Iată și cum a arătat podiumul la Nivelul 2: Bogdan Antonescu s-a impus, fiind urmat de Cosmin Moldovan și Mărgărit Sârbu, cei trei cicliști amatori care se antrenează serios fiind separați doar de câte o secundă! Cea mai rapidă fată a fost Miriam Stan, de la CS Otopeni.
Întrucât Riders Club este o serie de competiții de ciclism deschisă tuturor, care își propune să promoveze un stil de viață activ, în mijlocul naturii, nu trecem cu vederea nici sutele de concurenți care au pedalat pe traseul Scurt. Aici, părinții au opțiunea de a pedala pentru agrement, ca însoțitori ai copiilor, care concurează la categorii anume destinate.
Acest material nu ar fi complet dacă nu am menționa că mulți pasionați și multe pasionate de motociclism pedalează în cursele Riders Club, pentru a-și menține condiția fizică sau pur și simplu pentru relaxare, ceea ce te îndemnăm să faci și tu. Dacă te-am făcut curios despre calendarul de curse, ce înseamnă organizarea pe niveluri și la care nivel ar trebui să îți încerci și tu forțele, trebuie doar să te accesezi site-ul www.ridersclub.ro. Vei descoperi o lume nouă, printr-o interfață simplu de folosit!
Sponsor oficial al Riders Club este Skoda România. Trebuie doar să aruncăm o privire sumară în istoria mărcii Skoda pentru a descoperi că această companie a plecat, în urmă cu 130 de ani de la producția de biciclete. În doar patru ani de la fondare, compania Laurin&Klement a trecut de la producția de biciclete, la cea de motociclete, pentru ca în 1905 cehii să lanseze primul automobil. Iată așadar că, oricât de diferiți ne-am considera, bicicliști, motocicliști sau automobiliști, pasiunea noastră are o matcă comună.
Înțelegem astfel de ce marca Skoda are o extraordinară tradiție în a susține cursele de ciclism, ceea ce face parteneriatul cu Riders Club, inițiat în 2024, cu atât mai valoros!
Am stat de vorbă și cu Răzvan Jugănaru, organizatorul curselor Riders Club, care ne-a povestit despre cum a gestionat „amenințările” cauzate de prognozele nefavorabile. Din fericire, monitorizarea mai multor prognoze, cunoașterea caracteristicilor suprafețelor de rulare dar și intuiția dezvoltată de-a lungul a peste 160 de curse de ciclism pe care le-a organizat a făcut ca totul să termine cu bine și cursa să nu fie anulată. „Umezeala s-a absorbit, cât să nu încarce cauciucurile, iar participanții și participantele s-au putut chiar distra foarte bine pe traseu”, spune fostul ciclist de performanță.
Următoarea cursă din calendarul Riders Club este Topoloveni Summer Tour pe 14 iunie.