[VIDEO] Test Hyundai Tucson 2024: evoluție importantă

Am testat noul Hyundai Tucson 2024, în versiunea full-hybrid și nivelul de echipare de top. Iar pentru 44.030 de euro, această mașină îți oferă foarte mult.

Hyundai Tucson 2024 este rezultatul unui facelift entru a IV-a generație a acestui SUV foarte popular. Și chiar dacă la exterior nu sunt prezente modificări semnificative, interiorul este practic creat de la zero. Dar cel mai rapid și mai simplu, ar fi să-i dai clipului nostru un play. Fie în fereastra de mai jos, fie pe canalul nostru de YouTube, acolo unde te poți și abona dacă nu ai făcut-o deja.

Hyundai Tucson 2024: ce aduce nou?

La exterior, acest facelift propune update-uri relative subtile, dar care contribuie din plin la design-ul îndrăzneț al acestui SUV. Mai ales în forma „N Line”, unde putem remarca grila specifică, noi forme ale admisiilor de aer, dar și jante pe 19 inch, precum și o serie completă de elemente distincte. Dar, per total, la exterior nu vei descoperi o revoluție. Asta prin contrast cu interiorul.

Complet redesenat și regândit în jurul unui ecran curbat generos dimensionat, interiorul noului Tucson este excelent din toate punctele de vedere. Frumos realizat, cu materiale bune și cu detalii atent studiate. Iar aceeași echipare N Line punctează la capitolul artistic foarte bine. Prin cusături contrastante și prin scaunele moi și confortabile.

Foarte utilă este și combinație dintre comenzi digitale și comenzi analog pentru o bună parte din funcțiile mașinii. Iar panoul de control al sistemului de climatizare este excelent gândit. Adaugă aici o listă de dotări standard interminabilă și spațiu generos atât în spate, cât și în portbagaj și totul este la cote înalte.

Hyundai Tucson 2024: cum se conduce?

Echipate cu sistemul de propulsie full-hybrid, noul Tucson realizează un mix excelent între eficiență și rezerve de putere bune. Puterea maximă combinată este de 215 CP, astfel că sprintul de la 0 la 100 km/h durează 8,5 secunde. Dar cu prezența unui sistem de tracțiune integrală și cu transmisia automată cu șase trepte, Tucson este o mașină relaxantă, care mizează pe confort mai mult decât pe orice altceva.

Suspensia este moale și plutește peste gropi și denivelări, iar direcția lejeră completează o ținută de drum care face totul pentru a fi cât mai confortabilă și mai rafinată. Chiar dacă asta înseamnă că penalizează SUV-ul la capitolul dinamic.

În concluzie, noul Tucson își îndeplinește sarcinile cu brio. Construiește pe o fundație solidă un model actual, tehnologizat, practic și spațios care-ți promite călătorii confortabile, indiferent de lungime sau durată.

Mai jos poți urmări și testul meu cu noua Dacia Duster:

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account