Toyota Aygo X prologue picantează formatul de citadină cu un stil crossover

Toyota a anunțat la începutul lunii martie că pregătește o nouă generație a modelului Aygo. Iar conceptul Toyota Aygo X prologue indică o direcție incitantă pentru formatul citadinei.

Toyota Aygo X prologue a fost proiectat de ED², centrul de design Toyota din Europa. La acest centru aflat pe Coasta de Azur din Franța a fost imaginată o variantă în still crossover a modelului de clasă A. Roțile cu diametru mărit, garda la sol înălțată și reliefarea pronunțată a aripilor spate contribuie la prestanța de crossover.

Totodată, conceptul Toyota Aygo X prologue prefigurează și ideile de design la care ne putem aștepta să definească identitatea următoarei generații Aygo. Se remarcă în deosebi designul farurilor unite de o bandă luminoasă.

Toyota Aygo X prologue are și dotări dedicate unui stil de viață activ. De exemplu, la partea din spate are un sistem de prindere pentru suportul de bicicletă. Iar în oglinzile retrovizoare exterioare sunt camere video menite să capteze călătoriile în locații pitorești.

Încă nu au fost oferite specificații tehnice despre viitorul Aygo, dar Toyota a confirmat că modelul de clasă A va beneficia de noua platformă tehnică GA-B utilizată de modelul Yaris, care a câștigat titlul European Car of the Year în 2021, precum și de versiunea Yaris Cross. Toyota preconizează că producția anuală a celor trei modele construite pe platforma GA-B va depăși 500 de mii de unități, pentru Europa.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account