Noua Skoda Fabia este disponibilă și în România, iar noi am pus mâna pe cea mai accesibilă versiune a sa.
În general, mașinile disponibile în parcurile de presă sunt bine, spre foarte bine echipate. De data aceasta însă, am pus mâna pe noua Skoda Fabia în cea mai accesibilă versiune. Și avem scurt clip, la primul contact. Așa că dă-i play clipului de mai jos. Și, în cazul în care nu ai făcut-o deja, abonează-te la MotorVlogTV.
Cu un motor de 1,0 litri, cu trei cilindri, noua Skoda Fabia în versiunea Ambition are un preț de listă de aproximativ 15.000 de euro. Cu TVA inclus. Fiind vorba despre un motor aspirat, puterea maximă a mașinii e de 80 CP, iar cuplul are valoarea de 93 Nm. În același timp, cutia este una manuală, cu cinci trepte.
Evident, în această configurație, performanțele dinamice sunt puse în plan secund. Dar, consumul mediu obținut de noi este de 5,0 l/100 km. Așadar, e clar că versiunea de față este perfectă pentru cei care caută o sub-compactă accesibilă. Pe de altă parte, nivelul echipării standard este surprinzător de bogat: scaune încălzite, aer condiționat, plus o multitudine de sisteme de asistență.
Un alt aspect important este cel legat de spațiu. Noul model a crescut puțin față de generația precedentă, iar acest lucru este resimțit în interior. Mai ales că vorbim despre un volum al portbagajului de aproape 400 de litri. Ampatamentul depășește 2,5 metri, iar lungimea totală trece de 4,1 metri. Prin urmare, ai suficient de mult spațiu, inclusiv pe banchetă. Caracterul practic este completat de soluțiile Simply Clever. De la umbrela din portiera șoferului, până la încărcare wireless sau 4 porturi USB-C. Plus o priză de 12v.
Așa cum ziceam, dacă vrei să vezi și testul nostru complet, nu uita să te abonezi la canalul nostru de YouTube. Iar la final, ai testul meu, iarna, cu Skoda ENYAQ 80.