[VIDEO] Noul Nissan X-Trail este disponibil cu propulsii e-POWER sau mild-hybrid

Nissan X-Trail pune tehnologiile de electrificare în slujba motorizărilor cu benzină. Dar și vice-versa. Rezultatul sunt propulsii care combină avantajele celor două tipuri de propulsie.

Text: Alex Buțu; Foto: Dragoș Savu

Dedicăm un seria de 3 articole celei de a patra generații a popularului SUV Nissan X-Trail. În primul episod am detaliat designul, rafinamentul, conectivitatea avansată și versatilitatea habitaclului. Și urmează să prezentăm și numeroasele tehnologii inteligente care asistă condusul. Dar în articolul de față ne vor referi la gama de motorizări, care reflectă perioada de tranziție a industriei auto către propulsiile electrice.

Propulsie mild-hybrid și tracțiune la puntea din față

Nissan X-Trail este oferit cu o nouă propulsie mild-hybrid, care folosește un motor turbo alimentat cu benzină. Acest motor de 1,5 litri are 3 cilindri și beneficiază de raport de compresie variabil. Astfel, când se rulează în ritm relaxat și accelerația este presată docil motorul funcționează în regim de compresie crescut. Drept urmare este favorizată chibzuirea consumului de combustibil. Dar, desigur, când sunt necesare accelerări prompte, motorul comută într-un regim de compresie scăzut.

Eficiența consumului, dar și performanțele motorului sunt susținute și de sistemul mild-hybrid de 12 volți. Acesta contribuie cu un plus de 6 Nm când în timpul accelerărilor. Dar rolul său principal este temperarea consumului și implicit a emisiilor de CO2. Și își îndeplinește acest rol prin funcții multiple. De exemplu, susține funcția de „coasting”, adică rularea cu motorul oprit temporar, când se conduce lin și constant. Avantajul sistemului mild-hybrid se percepe și în funcționarea sisemului start & stop. Repornirea motorului după staționare la stop se face imediat, fără vibrații sau zgomot.

Totodată, Nissan X-Trail cu propulsie mild-hybrid este echipat și cu o baterie litiu-ion. Aceasta stochează energia recuperată în timpul decelerărilor de către sistemul de frânare regenerativă. Iar bateria litiu-ion livrează energie către sistemele electrice ale mașinii, când motorul termic este oprit (cum ar fi în timp ce se așteaptă la semafor).
Modelul Nissan X-Trail cu propulsor mild-hybrid de 1,5 litri este oferit doar cu tracțiune la puntea din față. Iar cei 161 CP (120 kW) și cuplul maxim de 300 Nm produși de motor sunt gestionați cu o transmisie de tip CVT (cu variație continuă). În cazul acestei propulsii, X-Trail este creditat cu un consum mixt de 7,1 l/100 km, în regim WLTP. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,6 secunde și atinge viteza maximă de 200 km/h.

Sistemul e-POWER transformă benzina în propulsie electrică

Noul Nissan X-Trail oferă cu adevărat mobilitate electrică wireless, cu ajutorul sistemului e-POWER. Acesta are motor termic, alimentat cu benzină. Dar îl utilizează doar pe post de generator. Fiindcă motorul cu benzină are exclusiv rolul de a produce energia necesară propulsiei, care este pur electrică. Nissan X-Trail cu propulsie e-POWER poate fi ales în configurații cu unu sau două motoare electrice. Așadar poate avea tracțiune doar la puntea din față, sau integrală.

Nissan X-Trail e-POWER combină avantajele motorului termic, cu cele ale propulsiei electrice. Deoarece roțile sale sunt puse în mișcare doar de motoare electrice. Însă X-Trail e-POWER elimină nevoia încărcării cu un cablu, precum și anxietatea față de autonomia electrică. Nissan X-Trail e-POWER nu trebuie să petreacă timp cuplat prin cablu la o stație electrică. Ci se alimentează rapid, cu benzină. Fiindcă folosește un motor de 1,5 litri pentru a încărca o baterie litiu-ion de 1,73 kWh.

Rulare silențioasă și eficientă

Un alt avantaj al faptului că roțile sunt puse în mișcare doar de motoarele electrice este rularea foarte silențioasă. Pentru că motorul termic are doar rol de generator el trebuie doar să încarca bateria. Deci funcționează la un regim de turații domolit. Chiar și când accelerezi puternic turațiile sunt evident mai scăzute decât ale unui motor cu benzină care are sarcina de a transmite puterea la roți. De asemenea, motorul termic nu trebuie să funcționeze continuu, ci doar când produce energie. La acest mod de funcționare se adaugă și o bună izolare fonică a habitaclului. Astfel, Nissan X-Trail e-POWER excelează prin silențiozitatea rulării.

Motorul turbo cu 3 cilindri, care produce 116 kW (156 CP) și 250 Nm, este creditat cu un consum de combustibil de 6,4-6,6 l/100 km pentru configurația pe care am testat-o noi: adică echiparea Tekna, cu 5 locuri și 2 motoare electrice. După câteva zile de test, desfășurat în aglomerația din București, dar și pe autostradă și la munte, am obținut un consum mediu de 7,1 l/100 km.

Propulsia e-POWER este oferită cu tracțiune la puntea din față sau integrală

După cum puteți descoperi și în configuratorul din site-ul nissan.ro, modelul X-Trail e-POWER poate fi ales cu unu sau două motoare electrice. Cel cu un sigur motor are tracțiune la puntea din față și generează 150 kW (201 CP) și cuplu maxim de 330 Nm. Sunt resurse care îi permit să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8 secunde și să atingă viteza maximă de 170 km/h.

Versiunea cu tracțiune integrală denumită e4ORCE mai are un motor electric și la puntea din spate. Acest motor secund livrează 100 kW (134 CP) și cuplu de 195 Nm. Per ansamblu, Nissan X-Trail e-POWER e4ORCE produce 157 kW (211 CP).

Un atu al sistemului e4ORCE este că dozează atât frânarea, cât și cuplul individual la fiecare dintre cele 4 roți. Și pentru că este vorba despre tracțiune integrală electrică, această distribuire și gestionare precisă a forței motrice se realizează mult mai rapid decât poate un sistem de tracțiune integrală clasic, care are angrenaje mecanice.
Modelul Nissan X-Trail cu sistem e-POWER, tracțiune e4ORCE și configurație cu 5 locuri demarează de la 0 la 100 km/h în 7 secunde. Și are viteza maximă limitată la 180 km/h.

Frânarea regenerativă și modul e-PEDAL sporesc eficiența propulsiei electrice

Desigur, nu lipsește sistemul de frânare regenerativă care încarcă bateria în timpul decelerărilor. Și vorbim despre un sistem inteligent, care adaptează frânarea și decelerează automat folosind funcțiile sistemelor de asistare a condusului. De exemplu, când detectează mașini care așteaptă la semafor Nissan X-Trail e-POWER decelerează automat. În plus, X-Trail se poate conduce în modul „cu o singură pedală”, la fel ca modelele Nissan 100% electrice.

Acest mod de rulare se activează prin simpla apăsare a butonului e-PEDAL. Este suficient să nu mai apeși pedala de accelerație iar mașina va decelera cu o intensitate care nu mai face necesară apăsarea frânei, în numeroase cazuri.

Rezultatul este un condus mai confortabil în oraș. Și, totodată, te obișnuiești să conduci mai preventiv, fiindcă modul de condus cu o singură pedală te învață să prefigurezi adaptarea la fluxul traficului.

Prețurile noului Nissan X-Trail în România

Prețurile noului Nissan X-Trail încep în România de la 36.040 de euro. Este vorba despre configurația cu motor mild-hybrid de 1,5 litri, în echiparea de bază Acenta.

Dacă se alege Nissan X-Trail cu propulsie e-POWER și tracțiune la puntea din față (care dezvoltă 201 CP), prețurile pornesc de la 41.040 euro, cu TVA inclus. Varianta cu tracțiune integrală e-4ORCE, (care generează 211 CP) are prețurile care încep de la 43.740 de euro, cu TVA inclus.

În România, Nissan X-Trail este propus cu partru variante de echipare: Acenta, N-Connecta Plus, Tekna și Tekna Plus. Puteți accesa configuratorul din site-ul oficial nissan.ro pentru a descoperi dotările și prețurile fiecărei versiuni.

În clipul video de mai jos puteți vedea testul nostru cu noul Nissan X-Trail configurat cu propulsie e-POWER și tracțiune integrală e4ORCE.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account