Dacia Sandero va primi la următoarea generație și o propulsie pur electrică, după cum a confirmat Denis Le Vot, directorul executiv (CEO) al mărcii Dacia la nivel mondial, într-un interviu acordat publicației britanice Autocar.co.uk.
Conform înaltului oficial Dacia, următoarea generație Sandero va fi lansată în 2027-2028. Nu sunt excluse motorizările cu combustibil fosil, având în vedere că interzicerea acestora în Uniunea Europeană va avea loc în 2035. De altfel, Denis Le Vot mai precizează că viitorul Sandero ar putea fi comercializat până în 2034-2035.
Dar directorul Dacia oferă acum câteva repere noi despre o posibilă propulsie pur electrică pentru modelul Sandero. După cum a explicat Denis Le Vot pentru Autocar.co.uk, accentul se va pune pe obținerea unui preț de comercializare cât mai mic – oricum mai mic decât al rivalilor din segmentul B. Oficialul punctează că și cele mai ieftine modele electrice din segmentul B pot ajunge la prețuri de 35.000-45.000 de euro. Iar Sandero electric trebuie să fie mai accesibil. Asta va presupune performanțe și autonomii mai mici decât în cazul modelelor electrice Renault, de la care Sandero va prelua platforma și componentele tehnice. De altfel, cu excepția electricului Spring, toate modelele din următoarea generație Dacia vor fi construite pe baza platformei CMF-B a Grupului Renault, după cum menționează Autocar.co.uk.
Baterie mică și autonomii electrice sub 500 de kilometri
Denis Le Vot mai spune că Sandero electric nu țintește autonomii de 500-600 km. Și este posibilă folosirea unei baterii care este mai mică și mai ieftină decât în cazul modelelor similare din Grupul Renault. Reprezentantul Dacia precizează inclusiv că este luată în calcul o baterie a cărei chimie folosește sodiu. Acest tip de baterie este considerată a fi mai grea și stochează mai puțină energie, dar este mai ieftină, după cum punctează și Denis Le Vot.
Puteți citi întreaga prefigurare a modelului Sandero oferită de Denis Le Vot publicației britanice, accesând site-ul autocar.co.uk.
În clipul video de mai jos puteți vedea primul nostru test cu Spring, primul model pur electric din istoria mărcii Dacia.