BMW iX2 este primul Sports Activity Coupé (SAC) electric de clasă compactă din gama constructorului bavarez. Și este definit de stil și tehnologii avangardiste, pe care le-am detaliat într-un serial de 3 articole. Mai întâi am prezentat motorizările și prețurile pentru România, iar apoi am detaliat aspectele care țin de design, conectivitate, confort și latura utilă. Iar în articolul acesta vom aborda sistemele inteligente pentru asistarea condusului.
În primul rând, modelele X2 și iX2 sunt produse pe aceeași platformă tehnică regăsită la SUV-urile X1 și iX1. Acestea au fost cotate cu maximul de 5 stele în cadrul testelor de coliziune desfășurate de Euro NCAP. În aceste sesiuni de teste desfășurate în 2022 a fost probată și eficiența sistemelor de asistare a condusului. Iar BMW X1 a primit la acest capitol un procentaj foarte înalt, de 92%.
Așadar, BMW iX2 preia acest nivel avansat de siguranță, fiind dotat cu o multitudine de camere video, senzori cu ultrasunete și radare, pe care le utilizează pentru a monitoriza împrejurimile sale și pentru a evita potențiale accidente.
BMW iX2 completează atenția distributivă a șoferului
Încă din echiparea standard, BMW iX2 asistă condusul cu sisteme inteligente. De exemplu, avertizează la părăsirea benzii de rulare, când șoferul nu semnalizează în prealabil, și face și corectări ale direcției de mers pentru a rămâne între marcajele benzii de rulare. În cazul în care trebuie făcută o manevră bruscă pentru ocolirea unui obstacol sau vehicul, atunci intervine sistemul Evasion Assistant care sporește răspunsul prompt al sistemului de direcție. În acest mod șoferul este ajutat să evite o potențială coliziune. BMW iX2 afișează și limitările de viteză, inclusiv indicatoarele care interzic depășirea. Și șoferul poate activa manual și funcția prin care iX2 respectă limita de viteză indicată de semnele rutiere. Totodată, BMW iX2 are standard și cruise control cu funcție de frânare.
Iar apropo de frânare automată, BMW iX2 beneficiază standard de un sistem avansat de frânare automată, cu funcții pentru scenarii diverse. De exemplu, iX2 detectează atât vehicule, cât și bicicliști și pietoni și aplică singur frânarea pentru a evita sau atenua coliziunile frontale, când șoferul nu răspunde în timp util la avertizările vizuale și sonore. Mai mult de atât frânarea automată poate fi aplicată și pentru evitarea accidentelor cu vehiculele care urmează să traverseze direcția de mers a lui iX2. Această funcție este utilă mai ales în intersecții, fiindcă detectează vehiculele care vin din părțile laterale. BMW iX2 avertizează și frânează automat și când se fac întoarceri spre stânga, pe sensul opus, dacă atunci este sesizat un vehicul care se apropie pe acea bandă a șoselei.
În plus, când virează spre dreapta, BMW iX2 monitorizează și pietonii și bicicliștii care urmează să treacă prin calea sa. Și în această situația iX2 avertizează șoferul și aplică singur frânarea de urgență pentru a nu se produce un accident.
Funcțiile de siguranță sunt sporite de pachetul opțional Driving Assistant
Lista de sisteme pentru asistarea siguranței poate fi completată cu pachetul Driving Assistant. De exemplu, sistemul Lane Change Warning avertizează șoferul să nu facă schimbări de bandă sau depășiri, dacă pe acea bandă este detectat un vehicul aflat prea aproape. În această situația sistemul ajută șoferul și corectând direcția, pentru ca iX2 să nu părăsească banda sa de rulare. Această funcție își dovedește utilitatea pe autostradă, completând atenția șoferului.
Tot din pachetul Driving Assistant fac parte și funcții care previn coliziunile când BMW iX2 face manevre în marșarier, de exemplu când iese cu spatele dintr-un parcare unde vizibilitatea în lateral este limitată. BMW iX2 avertizează șoferul când detectează că prin spatele lui urmează să treacă vehicule. Și dacă reacția șoferului nu este suficient de rapidă, iX2 poate să și frâneze automat, pentru a nu se produce o coliziune.
În cadrul pachetului Driving Assistant se află și funcția care previne accidentările când BMW iX2 este staționar. Ne referim la faptul că există un sistem care suplinește atenția pasagerilor și îi alertează să nu deschidă portierele și să nu iasă din mașină când se apropie vehicule sau bicicliști pe laturile lui iX2. Într-un asemenea scenariu este emisă o alertă sonoră în habitaclu și sunt aprinse intermitent luminile ambientale din portierele frontale, precum și LED-urile de avertizare din oglinzile retrovizoare.
Funcții de condus autonom la nivelul 2
Dacă se optează pentru pachetul Driving Assistant Plus, BMW iX2 are funcții pentru condus autonom de nivel 2, active până la 180 km/h. Este vorba despre abilitatea mașinii de a se menține automat între marcajele benzii de rulare. Dar și despre sistemul cruise control adaptiv, care include funcția stop&go. Mai exact, BMW iX2 menține nu doar viteza de rulare selectată de șofer, ci și o distanță sigură în raport cu mașina care circulă înaintea sa. Și, totodată, iX2 decelerează chiar și până la oprire, odată cu mașina din fața sa.
Dar ce oferă funcții de condus autonom la nivelul 2 din maximul de 5 este sistemul Speed Limit Assist, care oferă și control al vitezei în funcție de viraje și particularitățile șoselei. Așadar, BMW iX2 ține cont nu doar de limitările de viteză de pe traseu, ci folosește și informațiile de la sistemul de navigație. Drept urmare, își reduce viteza înainte de intersecții, sensuri giratorii, viraje mai strânse, când trebuie să se înscrie pe o arteră pentru ieșirea de pe autostradă sau și când parcurse porțiuni de drum îngustate de lucrările făcute la carosabil. După ce trece de aceste porțiuni de drum care necesită reducerea vitezei, iX2 revine la limitarea vitezei pe care o stabilise șoferul în prealabil.
Pentru setul complet de funcții asistarea condusului clienții pot alege pachetul Driving Assistant Professional. Această opțiune permite modelului iX2 să utilizeze până la 210 km/h cruise controlul activ cu funcție Stop&Go, dar și sistemul de menținere între marcajele benzii de rulare. Aceasta din urmă are și funcția de a ghida mașina pe porțiuni de drum unde banda de rulare se îngustează, de exemplu unde carosabilul este în lucru. Și tot pentru a spori siguranța pe autostradă, BMW iX2 monitorizează și vehiculele aflate pe benzile paralele. Și corectează direcția dacă șoferul face o schimbare de bandă fără să se asigure.
De altfel, acestea nu sunt singurele funcții pe care pachetul Driving Assistant Professional le include pentru a completa atenția distributivă a șoferului. În acest scop, BMW iX2 ghidează șoferul să se înscrie din timp pe banda potrivită, când trebuie să urmeze o arteră pentru ieșirea de pe autostradă. BMW iX2 pregătește această înscriere pe banda corectă, folosind informațiile de la sistemul de navigație.
La fel, BMW iX2 emite avertizări pentru ca șoferul să nu conducă pe contrasens, pe un drum cu sens unic. Iar pentru o bună observare a mașinilor din proximitate, BMW iX2 le ilustrează în formă 3D în ecranul multifuncțional din spatele volanului.
Vă invităm să descoperiți prețurile pachetelor de sisteme inteligente pentru asistarea condusului accesând configuratorul din site-ul bmw.ro.
BMW iX2 face singur manevrele de parcare, precum și mersul în marșarier pe ultimii 50 de metri parcurși spre înainte
După cum am putut aprecia și în timpul testului cu modele BMW iX2, dar și X2, manevrabilitatea ușoară este un atu al noului Sports Activity Coupé (SAC), indiferent de tipul de propulsie. Cu alte cuvinte, iX2 este foarte lejer de strecurat prin aglomerația din traficul urban și se manevrează cu mare ușurință în spațiile de parcare.
Însă iX2 este echipat și cu o serie de sisteme inteligente care asistă sau automatizează manevrele de parcare, sporind confortul și siguranța. Nelipsite sunt desigur camera video pentru marșarier și senzorii de proximitate (în față și spate). Dar iX2 este echipar standard și cu cea mai nouă evoluție a sistemului Parking Assistant. Acesta depistează spațiile libere de parcare și face singur manevrele de parcare, atât în spații paralele, cât și în cele perpendiculare. BMW iX2 controlează automat mișcarea volanului, accelerația, frâna. Astfel că șoferului nu îi rămâne decât să aștepte ca mașina să facă singură manevrele de parcare. Totodată, la fel de automat, BMW iX2 face și ieșirea din spațiul de parcare. Și, bineînțeles, șoferul poate oricând să frâneze sau să preia controlul direcției.
Mai mult de atât, BMW iX2 memorează mereu ultimii 50 de metri pe care i-a parcurs pe direcția de înaintare. Drept urmare, mulțumită sistemului Reversing Assistant care face parte din echiparea standard, modelul BMW iX2 știe să parcursă singur în marșarier traseul ultimilor 50 de metri parcurși spre înainte. Și în acest caz, la o simplă apăsare de buton, BMW iX2 face manevrarea, accelerarea și frânarea în mod automat, fără intervenția șoferului. De asemenea, SUV-ul frânează singur dacă detectează obstacole. Dar șoferul poate oricând să preia comenzile mașinii. Funcția Reversing Assistant este utilă de exemplu când trebuie să scoți mașina dintr-un spațiu de parcare îngust.
Airbag-uri multiple pentru pasageri, puncte de ancorare pentru scaune de copil și capotă activă pentru pietoni
Echiparea standard a modelelor iX2 include numeroase airbag-uri. Există airbag-uri frontale, laterale și pentru cap. Dar tot standard este montat și un airbag care se umflă între scaunul șoferului şi cel al pasagerului din faţă. Rolul său este să nu permită lovirea dintre șofer și pasagerul din dreapta sa, în cazul unui impact lateral.
Pe bancheta din spate iX2 oferă 3 locuri pentru adulți. Iar cele două locuri din extremități sunt prevăzute cu sisteme de ancorare ISOFIX pentru scaunele de copii.
BMW a acordat o atenție specială și pentru protejarea pietonilor. Astfel, echiparea de bază cuprinde și sistem care ridică un pic capota când are loc o coliziune cu un pieton. În acest mod este crescută instantaneu distanța dintre capotă și motor. Deci impactul este atenuat de deformarea capotei active, fiindcă se evită lovirea pietonului de suprafața dură a motorului.
Sisteme speciale pentru protejarea bateriei și prevenirea incendiilor în cazul accidentelor
Structura lui BMW iX2 integrează numeroase zone de deformare controlată, inclusiv pentru protejarea bateriei litiu-ion a sistemului de propulsie electrică.
BMW iX2 are atât în spoilerul din față, cât și în cel din spate cadre de ranforsare. Iar bateria este montată în podea într-o carcasă cu structură concepută pentru a se evita lovirea bateriei în cazul coliziunilor. Profile longitudinale sunt proiectate special pentru a absorbi energia din timpul unui impact. La fel, există cadre cu rigiditate înaltă, care au menirea de a nu permite o deformare care să ajungă la celulele bateriei. BMW precizează că a desfășurat coliziuni și simulări care au dovedit că aceste structuri de rezistență și deformare controlată feresc bateria de potențiale loviri.
Având în vedere că este vorba despre o baterie și un sistem electric care au tensiune înaltă, BMW a implementat și măsuri dedicate prevenirii incendiilor. BMW iX2 integrează un sistem de senzori care detectează coliziunile. Drept urmare, în momentul impactului este dezactivat sistemul electric de voltaj ridicat. Și, în același timp, bateria este decuplată imediat de la sistemul electric al mașinii, pentru a se opri livrarea energiei electrice.
O rețea de camere video captează imagini memorabile din călătorii, dar și în cazul unei efracții
Rețeaua de camere video care echipează modelul BMW iX2 captează imagini video de înaltă calitate cu împrejurimile mașinii. Iar șoferul poate alege să vadă în diverse moduri aceste imagini video afișate în ecranul din centrul planșei de bord. Există o vedere de deasupra mașinii, o vedere panoramică sau una cu grafică 3D (în care este ilustrat și automobilul).
De asemenea, prin intermediul aplicației My BMW pentru smartphone, utilizatorul poate vedea de la distanță imagini video în timp real cu împrejurimile mașinii. Deci, mulțumită acestei funcții denumită Remote 3D View poți verifica mereu pe telefonul personal dacă mașina este în siguranță. Mai mult de atât, BMW iX2 are și funcția Remote Theft Recorder, care este parte din pachetul Parking Assistant Plus și se declanșează când cineva încearcă să intre în mașină prin efracție. Când este declanșată alarma lui iX2, camerele sale exterioare înregistrează imagini video cu împrejurimile. Iar simultan este trimisă o alertă către posesorul lui iX2 prin intermediul aplicației My BMW pentru smartphone.
BMW iX2 este echipat și cu o cameră video montată în plafoniera din habitaclu. Această cameră video este pornită la rândul ei când este declanșat sistemul antifurt al mașinii. Și imaginile înregistrate de camera video din plafonieră sunt transmise către posesorul lui iX2, în aplicația My BMW pentru smartphone.
Camera video din plafonieră poate fi activată oricând și de la distanță prin intermediul aplicației My BMW. În acest mod, posesorul lui iX2 poate vedea mereu pe telefonul propriu ce se întâmplă în mașină. De exemplu, poate verifica dacă a uitat bagaje în mașină.
Dar, toate aceste camere video au și rolul de a capta momente memorabile, de exemplu din timpul călătorii în vacanță alături de familie sau prieteni. Când circuli pe trasee cu peisaje pitorești, poți utiliza sistemul BMW Drive Recorder (care este parte din pachetul Parking Assistant Plus). Acesta folosește camerele video externe ale modelului BMW iX2 pentru a filma clipuri de câte 60 de secunde. Aceste clipuri de rezoluție mare sunt salvate de sistemul de infotainment. Și pot fi vizionate în ecranul din planșa de bord doar când mașina este staționară (din motive de siguranță). Însă, filmările salvate de sistemul infotainment pot fi transferate prin USB, pentru a fi vizionate și pe device-urile utilizatorilor.
În plus, camera video din plafonieră permite pasagerilor să facă poze sau clipuri video, care includ și sunet. Astfel, păstrează amintiri frumoase din timpul călătoriilor. Și prin simpla scanare a unui cod QR afișat în ecranul din bord, pozele și filmările pot fi transferate prin WiFi către telefoanele sau device-urile pasagerilor.
În clipul video de mai jos puteți viziona și testul nostru cu modelul electric BMW iX1, pe baza căruia este dezvoltat iX2.