Conceptul Mazda Iconic SP are propulsie electrică și motor rotativ

Mazda Iconic SP este conceptul prin care constructorul japonez demonstrează din nou că nu renunță la motorul rotativ, ci îi oferă rol de generator pus în slujba propulsiei electrice.

Conceptul Mazda Iconic SP a fost dezvăluit în cadrul evenimentului Japan Mobility Expo (care va fi deschis publicului între 28 octombrie și 5 noiembrie 2023).

Este un coupe sportiv, de dimensiuni compacte, care măsoară 4.180/1.850/1.150 mm (lungime/lățime/înălțime) și cântărește 1.450 kilograme. Iar propulsia sa electrică dezvoltă 370 cai putere și se distinge prin faptul că folosește un motor rotativ cu două rotoate pe post de generatoare de energie. Este o abordare a sistemului de propulsie lansată odată cu noua Mazda MX-30 R-EV.

Mai mult de atât, Mazda precizează că această propulsie electrică dotată cu două rotoare este una adaptabilă. Astfel, va putea folosi inclusiv hidrogen pe post de combustibil. De asemenea, mașina ar putea fi încărcată și cu energie regenerabilă, pentru a fi neutră din perspectiva emisiilor de CO2.

Comportamentul dinamic este favorizat și de raportul de greutate/putere, de 3,9 kilograme per cal putere. Dar și de faptul că motorul rotativ este montat în centrul mașinii. Iar asta a permis și obținerea unei înălțimi joase pentru linia capotei.

Ar putea prefigura conceptul Mazda Iconic SP un urmaș pentru coupe-urile RX-7 și RX-8?

Momentan, acestea sunt toate detaliile tehnice pe care le comunică Mazda. Însă conceptul Iconic SP a fost dezvăluit la Japan Mobility Expo alături de versiunea actualizată a roadster-ului MX-5. Și oficialii Mazda subliniază că ambele mașini întruchipează plăcerea de a conduce, o calitate pe care constructorul japonez promite să o cultive și în era propulsiilor electrice.

La prezentarea conceptului, președintele și directorul general Mazda, Masahiro Moro, a declarat: „Noi iubim MX-5 și lumea iubește MX-5. Suntem hotărâți, în era electrificării, să păstrăm vie bucuria de a conduce pe care MX-5 o reprezintă, iar Mazda Iconic SP, cu sistemul de propulsie EV cu generator de energie rotativ dublu, este soluția noastră ideală. Un ideal pentru al cărei lansări vom munci din greu. Mazda va crea întotdeauna vehicule care să le reamintească oamenilor că mașinile sunt o bucurie pură și o parte indispensabilă a vieții lor.”

Rămâne de văzut dacă Mazda va lua decizia producerii în serie a unui automobil sport bazat pe conceptul Iconic SP. Cert este că ar fi un urmaș demn pentru mereu fascinantele Mazda RX-7 și RX-8.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account