Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé este acum disponibil și în România, după ce dezvăluirea sa a avut loc în ultima parte a lunii mai din acest an. Și este propus în două variante de putere ale noii propulsii pur electrice de performanță foarte înaltă. De altfel, resursele și performanțele sale sunt la cote întâlnite până nu demult doar în segmentul hypercar.
Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé va fi expus in 07 iulie și la Mercedes-Benz Studio Bucharest, găzduit în capitală la MARe/Muzeul de Artă Recentă. Expoziția este deschisă publicului până în 12 iulie și este deschisă publicului pentru a celebra 140 de inovație Mercedes-Benz. Iar în fiecare săptămână sunt expuse modele noi din gama Mercedes-Benz. Puteți descoperi o adevărată călătorie în timp, care începe cu istoria mărcii și vă va conduce până la tehnologiile pe care Mercedes-Benz le va implementa în viitor. Veți afla povestea vizionarilor Carl Benz și Gottlieb Daimler, care au creat în 1886 vehicule ce aveau să definească prima filă din istoria automobilului. Iar această poveste despre istoria și evoluția automobilului culminează cu Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé, care reprezintă cea mai avansată tehnologie de performanță înaltă din era propulsiilor electrice. Vă invităm să aflați toate detaliile despre Mercedes-Benz Studio Bucharest în site-ul: https://www.mercedes-benz.ro/passengercars/campaigns/mercedes-benz-studio-bucharest.html
Prețurile modelelor Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé în România
Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé este construit pe noua platformă tehnică AMG.EA, care integrează trei motoare electrice axiale de nouă generație. Două dintre motoare sunt amplasate la puntea roților din spate și unu este montat la puntea din față. Rezultatul este un sistem de tracțiune integrală electrică, care asigură distribuirea complet variabilă a cuplului în funcție de solicitările din timpul condusului.
Prețurile noului super GT electric pornesc în țara noastră de la 156.400 de euro, cu TVA inclus pentru modelul Mercedes-AMG GT 55 4-Door Coupé. Acesta generează până la 816 CP și cuplu de 1.800 Nm (cu funcția Launch Control). Drept urmare, gonește de la 0 la 100 km/h în numai 2,8 secunde, sau chiar și în 2,5 secunde cu “1-Foot Rollout”. De asemenea, GT 55 are nevoie de numai 9 secunde pentru a ajunge la 200 km/h cu start de pe loc (8,7 secunde cu “1-Foot Rollout”). Metoda “1-Foot Rollout” înseamnă că demarajul mașinii este cronometrat după ce aceasta s-a pus în mișcare și a parcurs primii 30,48 cm.
Oricât de suficient de amețitoare ar fi aceste performanțe, noul GT electric nu se oprește aici. Și este oferit și în varianta Mercedes-AMG GT 63 4-Door Coupé, de la 194.510 euro, cu TVA inclus, conform configuratorului din site-ul oficial din România: mercedes-benz.ro
Acest model de top dezvoltă până la 1.169 CP și un cuplu copleșitor, de 2.000 Nm. Rezultatul este că sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 2,4 secunde și în 6,8 secunde de la 0 la 200 km/h (sau 2,1 secunde, respectiv 6,4 secunde, cu “1-Foot Rollout”).
Indiferent de versiunea de putere aleasă de clienți, GT-ul electric are viteza maximă este plafonată electronic la 300 km/h (cu opțiunea Driver’s Package).
Vă invităm să descoperiți prețurile, dotările și specificațiile complete ale modelelor Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé în configuratorul din site-ul oficial mercedes-benz.ro.
Un nou etalon pentru puterea de încărcare: 600 kW!
Mercedes-AMG GT 4-Door Coupé impune un etalon nu doar datorită puterii și performanțelor, ci și prin eficiența bateriei și a sistemului său de încărcare. Specificațiile modelelor Mercedes-AMG GT arată că tehnologiile propulsiei electrice au ajuns la un nivel avansat, care permite susținerea performanțelor înalte și, totodată, elimină anxietatea față de autonomie.
De exemplu, puterea maximă de 1.169 CP este disponibilă în modul AMG Launch Control la un nivel de încărcare al bateriei de 80%. Iar sistemul de propulsie poate livra în mod constant 721 CP. Pentru a susține acest nivel de putere, noul GT pur electric are o baterie cu o capacitate netă (utilizabilă) de 106 kWh. Iar fiecare celulă din baterie dispune de un sistem de răcire directă, precum și tehnologii inspirate din cele perfecționate de Mercedes-AMG în Formula 1. Această tehnologie permite atât livrarea performanței înalte la solicitări intense, cât și încărcare ultra-rapidă.
Mercedes-AMG GT 55 4-Door Coupé este creditat cu autonomie de 689 km, conform configuratorului din site-ul mercedes-benz.ro. Iar versiunea GT 63 are autonomie de 684 km.
Mai mult de atât, modelul Mercedes-AMG are un atu pe care încă nu îl regăsim la alt GT electric de performanță atât de înaltă. Ne referim la faptul că sistemul electric de 800 de volți permite o putere de încărcare a bateriei de până la 600 kW. Când este cuplată la o stație care furnizează acest nivel de putere, bateria se încarcă de la 10 la 80% în circa 11 minute. Iar în 10 minute de încărcare bateria poate acumula energie suficientă pentru parcurgerea a aproximativ 460 km.
CLICK AICI pentru o prezentare detaliată a modelului Mercedes-AMG AMG GT 4-Door Coupé.






























