ŠKODA AFRIQ face parte dintr-o serie de concepte realizate de studenții înscriși la școala vocațională a companiei din Cehia.
Conceptele precum AFRIQ dovedesc cunoștințele de proiectare învățate de studenții școlii vocaționale ŠKODA. Iar în cazul conceptului ŠKODA AFRIQ propunerea este transformarea modelului ŠKODA KAMIQ într-un vehicul apt de a concura în Raliul Dakar.
Iar nivelul înalt de pregătire al mașinii este datorat și faptului că AFRIQ este proiectul studențesc în care experții departamentului ŠKODA Motorsport au avut cea mai însemnată implicare.
ŠKODA AFRIQ a fost concepută de 25 de studenți
Munca de proiectare pentru ŠKODA AFRIQ a demarat în toamna lui 2020. Și s-a decis rapid ca acesta să fie o versiune cu tracțiune integrală a modelului ŠKODA KAMIQ, cu specificații care îl fac potrivit pentru curse de raliu. Dar, din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, studenții școlii vocaționale ŠKODA nu au putut să se întâlnească inițial decât online. Astfel, termenul de finalizare a proiectului s-a decalat din iunie 2021 în mai 2022.
Dar așteptarea a meritat, deoarece rezultatul este un vehicul într-adevăr interesant. A durat 4 luni construirea prototipului ŠKODA AFRIQ, iar studenții au alocat circa 2.000 de ore de muncă pentru realizarea acestuia.
Și nu a fost muncă ușoară. Fiindcă panourile caroseriei lui KAMIQ au fost schimbate substanțial. Portierele din spate au fost sudate, astfel că AFRIQ are doar două uși. Iar spoilerele, aripile și contraaripile au fost evazate. De asemenea, modificările aduse structurii caroseriei au fost și ele complexe, în timp ce suspensiile au fost ranforsate. La puntea spate au fost montate suspensii multi link.
Motor, transmisie și sistem 4×4 preluate de la ŠKODA OCTAVIA
Sistemul de tracțiune integrală a fost preluat de la ŠKODA OCTAVIA 4×4. Asta a presupus operarea unor adaptări laborioase. Și tot de la ŠKODA OCTAVIA 4×4 sunt împrumutate și transmisia DSG cu 7 trepte și ambreiaj dublu și motorul 2.0 TSI. Acest propulsor livrează 190 CP și cuplu maxim de 320 Nm, distribuit la toate cele 4 roți motrice.
În plus, sistemul de eșapament a fost schimbat, pentru a se adapta noului motor, precum și modificărilor aduse podelei mașinii. De exemplu, pentru a se monta axul spate multi link, a trebuit integrată o parte din structura de caroserie a modelului OCTAVIA.
În urma tuturor modificărilor, ŠKODA AFRIQ cântărește circa 1.350 kg.
Conceptul ŠKODA AFRIQ a fost realizat cu ajutorul ŠKODA Motorsport
Conceptul AFRIQ a fost realizat de 25 de studenți, dintre care trei fete, care au primit ajutorul specialiștilor ŠKODA din departamentele tehnice, de design și de producție. Însă, fiind proiectat drept un vehicul de raliu, conceptul AFRIQ s-a bucurat și de o implicare deosebită din partea inginerilor ŠKODA Motorsport.
Experții diviziei de competiții au oferit studenților nu doar sfaturi și lecții de ordin tehnic, ci și componente pentru mașină. De exemplu, AFRIQ a primit de la ŠKODA Motorsport proiectoare de lumini suplimentare, un sistem de ventilație, siguranțe pentru capotă cu deschidere rapidă și eleronul de mari dimensiuni, care a fost preluat de la un model de competiție ŠKODA FABIA Rally2 evo. Tot de la ŠKODA FABIA Rally2 evo provin și elemente pentru postul de conducere, precum două camere video cu microfon, volanul, centurile de siguranță cu prinderi în 6 puncte și scaunele speciale pentru competiții.
Școala vocațională ŠKODA este parte din Academia ŠKODA și are o istorie de 95 de ani
Școala vocațională ŠKODA a fost înființată în Mladá Boleslav în anul 1927. De atunci, aproape 24.000 de studenți au absolvit școala ŠKODA. În anul academic 2021/2022 sunt înscriși 900 de studenți, care urmează 19 cursuri tehnice.
Din anul academic 2013/2014 studenții școlii ŠKODA au putut să proiecteze și să construiască mașinile lor de vis, așa cum a fost și cazul conceptului ŠKODA AFRIQ.
ŠKODA AUTO oferă tuturor studenților absolvenți un loc de muncă în cadrul companiei. Iar ca agajați, aceștia urmează cursuri de specializare avansate.


























































