VIDEO: BMW XM va fi produs din 2022, având propulsie plug-in hybrid cu 750 CP

BMW Concept XM prefigurează un nou SUV bavarez, care va fi produs de la sfârşitul anului 2022 la uzina BMW Group din Spartanburg, SUA.

BMW XM este un model exclusiv dezvoltat de divizia BMW M GmbH, care combină designul extravagant cu o nouă propulsie plug-in hybrid, care îi va câștiga lui XM statutul de cel mai puternic automobil de serie din istoria BMW.

Este vorba despre un tandem format dintr-un motor V8 și un motor electric. Acest sistem va descătușa per ansamblu 750 CP și un cuplu uriaș, de 1.000 Nm. Iar BMW anunță că pachetul de baterii al sistemului plug-in hybrid îi va permite lui XM să circule în regim pur electric până la 80 km, înainte de a necesita reîncărcarea.

Resursele de putere ale noului sistem de propulsie M Hybrid, precum și aspectul extrovertit îi vor permite lui BMW XM să rivalizeze direct cu modele SUV/coupe supersportive precum Lamborghini Urus (V8, 650 CP, 850 Nm), Aston Martin DBX (V8, 550 CP, 700 Nm) sau Porsche Cayenne Turbo S E-Hybrid Coupe, care are propulsie plug-in hybrid capabilă să livreze 680 CP și 900 Nm dintr-un tandem cu V8 și motor electric.

Încă nu sunt dezvăluite cifre despre performanțele dinamice, deoarece BMW Concept XM este doar un show car. Însă designul său va fi păstrat într-o bună măsură în varianta de serie. Mai exact, pozele spion cu prototipurile BMW XM camuflate confirmă proporțiile grilei frontale, farurile separate în câte două grupaje și dispunerea pe verticală a ieșirilor duble pentru eșapament.

Oricât de detașat de istorie poate părea BMW XM, lansarea lui va avea o însemnătate încărcată de nostalgie. BMW XM va debuta, în 2022, adică anul când divizia BMW M GmbH sărbătoreşte cea de-a 50-a aniversare. Totodată, va fi primul automobil de sine stătător propus de divizia BMW M GmbH după legendarul BMW M1.

BMW XM va fi disponibil doar în versiune plug-in hybrid şi exclusiv ca model M. Și este conceput special pentru a fi un model controversat, care iese din tipare. La fel a fost și BMW X6 la vremea lui și tocmai din acest motiv a devenit un succes comercial. X6 a ajuns la a treia generație, iar popularitatea lui a fost un real catalizator pentru dezvoltarea rapidă a pieței de SUV-uri în stil coupe. În segmentul lui BMW X6 există acum Audi Q8, Mercedes-Benz GLE Coupe. În același timp a profilerat clasa super SUV-urilor, care mizează tot pe formatul SUV/coupe, cum ar fi Porsche Cayenne Coupe, Aston Martin DBX. Iar în curând și Ferrari va lansa modelul Purosangue, primul său SUV/coupe. Așadar, pe o scenă aglomerată cu atâtea personaje exuberante și ultra performante, BMW nu putea aduce decât o personalitate care își poate câștiga un rol de vedetă. Iar BMW XM exact asta va fi.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account