Cea de-a patra generație Skoda Fabia a fost prezentată recent și primele date sunt mai mult decât promițătoare.
Cu 4,5 milioane de unități vândute în 22 de ani, Skoda Fabia este, fără doar și poate, un model extrem de important pentru piața europeană. În clipul de mai jos poți afla toate datele despre noua generație, așa că apasă „play” cu încredere. Și, dacă încă nu ai făcut-o, abonează-te la canalul nostru de YouTube.
În primul rând, noua generație este prima din famila Skoda Fabia care primește platforma modulară MBQ-A0 a grupului Volkswagen. Prin prisma dimensiunilor, acest lucru se traduce într-o lungime totală mai mare cu 11 centimetri față de generația precedentă. Ampatamentul a crescut cu 94 de milimetri și măsoară acum 2.564 de milimetri, iar lățimea este de 1.780 de milimetri. Acestă creștere în dimensiuni duce la un interior mai spațios. Iar acest lucru este evident când vine vorba despre volumul portbagajului, pentru că noua Skoda Fabia oferă 380 de litri, cu 50 de litri în plus față de generația precedentă. Dacă rabatezi bancheta spate, volumul de încărcare este de aproape 1.200 de litri. Ceea ce e enorm pentru o mașină din acest segment.
Dacă designul exterior respectă în mare parte identitatea mărcii, trebuie să menționez și faptul că noua Skoda Fabia este cel mai aerodinamic model din segmentul său, obținând un coeficient de numai 0,28. Printre elementele care contribuie la această aerodinamică se numără admisiile de aer mobile care se pot închide atunci când nu e nevoie de răcire suplimentară, și doar acest aspect aduce o economie de carburant de 0,2 l/100 km la o viteză constantă de 120 km/h. Oglinzile sunt optimizate din punct de vedere aerodinamic, un eleron ceva mai mare este prezent în spate, în timp ce jantele sunt gândite și desenate special pentru a reduce rezistența la înaintare și pentru a fi cât mai eficiente. În fine, ai prins ideea, noua Fabia înaintează cu rezistență minimă și poate avea jante de până la 18 inch.
Acum, dacă la capitolul design exterior poți să fii sau să nu fi impresionant, interiorul noii Skoda Fabia pare că sparge puțin barierele segmentului sub-compact și propune mult spațiu și ecrane mari. Evident, aici ne este prezentată varianta de top, așa că nu știm exact cum o să arate noua Fabia în echiparea de bază. Dar, se pare că indiferent de varianta aleasă primești un display central de 9,2 inch, în timp ce instrumentarul digital de 10,25 inch este opțional. Mai mult, printre dotările de “comfot” se numără climatizarea automată dublă, volanul încălzit și multe altele. Mie, la prima vedere, în acestă versiune de prezentare, mi se pare că noua Skoda Fabia arată foarte, foarte bine în interior. Pe lângă design-ul oarecum asimetric, vedem culori noi și cusături contrastante, mânere pentru portiere cromate și multe alte aspecte care aduc viață unei mașini de oraș. Și, să nu uităm de volan, îmbrăcat în piele, cu trei spițe, dar și cu padele pe volan pentru a controla transmisia cu dublu ambreiaj.
Și pentru că vorbim de Skoda, să nu uităm de elementele Simply Clever. Mici și utile, care aduc un plus de valoare. De exemplu, spătarul scaunului din dreapta se pliază, în față sunt prezente două porturi de încărcare pentru telefoanele mobile, suport pentru carduri și monezi, dar și elementele deja clasice așa cum este racleta ascunsă la bușon sau suportul de umbrelă din ușa șoferului. Evidente, nu toate sunt standard, dar e bine să știi că le poți avea.
În momentul acesta, gama de motorizări are cinci versiuni, toate pe benzină. În timp ce cuvântul diesel nu apare nicăieri în cele 14 pagini ale comunicatului de presă. Revenind la benzină, intrarea în gamă se face cu un 1.0 MPI, normal aspirat, cu trei cilindri, care laudă cu 65 de cai-putere și 93 Nm. Sprintul 0-100 km/h durează 15,5 secunde, viteza maximă e 172 km/h, iar consumul mediu e de 5,1 l/100 km. În listă urmează același motor, tot aspirat, dar cu 80 de cai-putere și tot 93 Nm. Suta se-ntâmplă în 15,1 secunde, viteza maximă crește la 179 km/h, iar consumul rămâne la 15,1 l/100 km. Prima versiune supraalimentată a motorului 1.0 TSI dezvoltă 95 de cai-putere și 175 Nm. Și dintr-o dată suta are loc în 19,6 secunde, viteza cește la 190 km/h, iar consumul rămâne tot 5,1 l/100 km. Toate aceste trei versiuni sunt echipate obligatoriu cu o cutie manulă cu cinci trepte. Mai departe avem versiunea de 110 cai-putere a motorului 1.0 TSI care vine la pachet cu 200 Nm. Și care poate fi echipat fie cu o manulă cu șase trepte, fie cu un DSG cu 7 trepte. De la 0 la 100 km/h cu manuala faci 9,7 secunde și cu automata doar 9,5 secunde, consumul mediu fiind de 5,0 l/100 km pentru manuală și 5,5 l/100 km pentru DSG. În fine, motorizarea de top este 1.5 TSI care dezvoltă 150 de cai-putere și 250 Nm și poate fi cuplată doar cu DSG-ul cu 7 trepte. Sprintul de la 0 la 100 km/h durează 7,9 secunde, viteza maximă e 225 km/h, iar consumul mediu e 5,6 l/100 km.
Evident, și când vine vorba despre sisteme de siguranță, noua fabia promite foarte mult. Fiind un model construit pe platforma comună MQB-A0, gama de sisteme de asisten’ă este completă și include cam tot ce s-ar putea, de la recunoașterea indicatoarelor rutiere la detectarea pietonilor sau cicliștilor. Plus un număr de vreo 9 airbag-uri. Așa că nu mi-aș face griji de cele cinci stele pe care mașina le va obține la testele Euro NCAP. Cred…
În cazul în care te interesează noua Skoda Octavia, mai jos e testul meu cu acest model: