[VIDEO] Noua Toyota Supra – Sport după rigori japoneze

Noua generație Toyota Supra a debutat la începutul lui 2019, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. Adică după 17 ani de la încetarea producției celei de a patra generații a celebrului model sport. Renașterea este una care face cinste reputației pe care a câștigat-o mai ales generația produsă între 1993 și 2002. Era o mașină cu abilități dinamice pure, iar tocmai asta promite a fi și modelul nou.

Așteptările la adresa noului model Toyota Supra au fost mari. Este suficient să dăm exemplu faptul că primul exemplar al celei de a cincea generații a fost licitat de Barrett-Jackson pentru 2,1 milioane de dolari. Toți banii vor merge către programele caritabile ale American Heart Association și The Bob Woodruff Foundation.

De ce atât de mult entuziasm? Fiindcă Toyota nu a readus la viață doar numele Supra, ci chiar a creat din nou o mașină cu specificații menite să ofere un comportament dinamic visceral.

Proiectul noului model sport a fost promițător de la început, de când Toyota și BMW au anunțat că vor dezvolta împreună noile generații Supra și Z4. Așadar, sub caroseria cu design exotic se află aceeași platformă tehnică folosită de roadster-ul bavarez, precum și motorizările de 2 și 3 litri, care provin de la BMW. Cei doi constructori spun că au reglat și adaptat independent platforma tehnică. Deci va fi interesant un comparativ între cele două modele. Dar, cert este că producția ambelor sportive se desfășoară la Magna Steyr, în Graz (Austria). Cu alte cuvinte, vor beneficia amândouă de standarde de fabricație înalte, după cum ne-a obișnuit Magna Steyr.

Propulsorul de top este un 3 litri turbo cu 6 cilindri în linie, care dezvoltă 340 CP/5.000-6.500 rpm și 500 Nm/1.600-4.500 rpm. Această versiune cântărește 1.520 kg și reușește un sprint 0-100 km/h în 4,3 secunde. Pentru a atinge această performanță Supra are și funcția de control al startului (Launch Control), cât se poate de necesară pentru o mașină cu tracțiune exclusiv pe puntea spate.

Motorul de 2 litri cu 4 cilindri în linie este oferit doar pentru anumite piețe și este propus în versiuni de 258 CP și 400 Nm sau 197 CP și 320 Nm. Aceste versiuni accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,2, respectiv 6,5 secunde, și cântăresc 1.450, respectiv 1.410 kg. Indiferent de motorizare, transmisia este automată cu 8 trepte. Această cutie de viteze a fost proiectată pentru ca rapoartele primelor trepte să fie scurte. Treptele pot fi schimbate și cu ajutorul padelelor de la volan.

Dar prioritatea proiectului nu a fost viteza în sine, ci experiența sportivă viscerală, răspunsul precis și comunicativ la mașinii. Experiența vastă a inginerilor TOYOTA GAZOO Racing în motorsport și testele asidue pe circuitul Nürburgring Nordschleife au jucat un rol crucial în cizelazea agilității. În acest sens, motorul a fost montat cât mai aproape de centrul mașinii, rezultatul fiind distribuirea egală a greutății între punți. Ampatamentul de 2.470 mm este identic cu al lui BMW Z4, dar mai scurt decât al coupe-ului Toyota GT86. Tot prin comparație cu Toyota GT86, noua generație Supra are centrul de greutate mai coborât, precum și o rigiditate structurală de 2,5 ori mai mare. De altfel, Toyota Supra este chiar mai rigidă decât supersportiva LFA, a cărei structură folosește în abundență plastic ramforsat cu fibră de carbon.

Toate versiunile comercializate în Europa vor fi echipate cu un diferențial activ, care operează atât în timpul accelerărilor, cât și al decelerărilor, procentul său de blocare variază de la 0 la 100%, în funcție de solicitări. Sistemul de gestionare electronică a diferențialului ia în calcul parametrii diverși. Este monitorizată operarea volanului și pedalelor de accelerație și frână, turațiile motorului și viteza de girație.

Șoferul poate selecta unul dintre cele două moduri de rulare: Normal sau Sport. Sunt controlate astfel răspunsul și sunetul motorului, programul cutie de viteze, amortizarea oferită de suspensii, și răspunsul direcției și al diferențialului activ. În plus, sistemul de control al stabilității permite selectarea unui reglaj special pentru circuit, care reduce din intervenția controlului electronic, lăsându-l pe șofer să controleze mai mult comportamentul dinamic al mașinii. Controlul optim este înlesnit și de sistemul de frânare Brembo.

În 2019 sunt rezervate 900 de modelul Toyota GR Supra pentru clienții din Europa. De asemenea, primii 90 de clienți care vor comanda noua Toyota GR Supra vor putea alege un exemplar al ediției speciale A90. Aceasta se va distinge prin aspecte precum vopseaua mată Storm Grey, jantele negre, tapițeria de piele roșie.

Vo fi disponibile două echipări: Active și Premium. Cea de bază Active, va include suspensie adaptivă, diferențial activ, jante de 19 inch, sistem de frânare de performanță, climatizare cu reglaj pentru 2 zone, scaune sport tapițate cu Alcantara și dotate cu reglaj electric (inclusiv lombar), cruise control adaptiv, faruri adaptive cu tehnologie LED, cameră video pentru marșarier, sistem audio cu 10 difuzoare, instrumentar de bord digital cu ecran TFT de 8,8 inch. Totodată, din pachetul Supra Safety + fac parte numeroase sisteme de asistare a condusului. Dintre acestea fac parte monitorizarea vehiculelor din unghiul mort, alerta la părăsirea benzii de rulare fără semnalizare prealabilă, sisteme care depistează traficul din spatele mașinii și chiar frânează automat pentru evitarea coliziunilor în timpul manevrelor în marșarier. Nu lipsește funcția E-Call care trimite automat către serviciile de urgență alerte și coordonatele de localizare ale mașinii, dacă aceasta a fost implicată într-un accident serios.

Nivelul de echipare Premium adaugă: tapițerie din piele, sistem audio JBL cu 12 difuzoare, head-up display, încărcare wireless pentru smartphone, lumini ambientale.

Desigur, veți observa asemănări între sistemul infotainment al modelului Toyota GR Supra și cele ale modelelor BMW. Ca și rudele bavareze, Toyota GR Supra are în partea centrală a bordului un ecran tactil (8,8 inch), cu meniu și funcții ce pot fi controlate și de la un buton rotativ amplasat lângă maneta schimbătorului de viteze.

Livrările pentru piața europeană vor demara în vara lui 2019. Drept reper pentru prețurile la care vă puteți aștepta, trebuie spus că prețul pentru Germania, listat pe site-ul toyota.de, pornește de la 62.900 euro.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account