Renault scoate la licitație două monoposturi în scop caritabil

Renault scoate la licitație două monoposturi în scop caritabil

Cu ocazia ediției din 2019 a expoziției „Retromobile„, Renault va scoate la licitație o replică a monopostului ce a concurat în sezonul 2017 al Mareului Circ, dar și o replică a monopostului ce a concurat în Formula E în sezonul 2017/2018. Dar nu totul e ceea ce pare.

Primul dintre monoposturile scoase la licitație este o construcție ambițioasă, în care s-au folosit 313.000 de piese LEGO. Pentru a sărbătări 40 de ani de prezență Renault în Formula 1, constructorul francez a încheiat un parteneriat cu LEGO. Construcția la scarcă 1:1 a avut nevoie de peste 300.000 de piese și a fost prezentată oficial pe 30 noiembrie 2017. Pe parcursul sezonului 2018, monopostul LEGO a fost prezentat publicului în cadrul etapelor din Marele Circ. Echipat cu anvelope Pirelli și cu un volan identic cu cel real, monopostul construit din piese Lego a fost estimat la o valoare cuprinsă între 30.000 și 50.000 de euro.

Renault

Cel de-al doilea monopost scos la licitație este un „demo car” al modelului ce a concurat în Formula E de-a lungul sezonului 2017/2018. Replica este echipată cu volan funcțional, cu centuri OMP, cu jantele OZ, dar și anvelopele Michelin. Toate aceste elemente sunt identice cu cele reale. Acest monopost a fost ievaluat la o valoare cuprinsă între 10.000 și 20.000 de euro.

Licitația este programată pentru 10 februarie, este organizată de Artcurial Motorcars, iar banii obținuți pe cele două monoposturi vor fi donați către UNICEF.

Citește și cele mai informații despre noul Renault Clio:

Noul Renault Clio

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account