Noul Renault Austral este cel mai recent model al francezilor și vine să înlocuiască vechiul Kadjar. Noi am avut ocazia să vedem mașina în cadrul unei prezentării statice, așa că avem toate informațiile de care ai nevoie.
Cu dimensiuni tipice pentru segmentul C, noul Renault Austral este un SUV compact care pune accent pe design. Atât în interior, cât și în exterior. Cel mai simplu e să-i dai un play clipului de mai jos. Și să te abonezi la canalul nostru de YouTube în cazul în care nu ai făcut asta deja. Și nu uita că un like sau un share în social media ne ajută mai mult decât crezi.
Cu o serie de motorizări hibrid, noul Renault Austral este pregătit pentru anii ce urmează. Oferind puteri de până la 200 CP, SUV-ul compact poate avea sub capotă noul motor al grupului. Este vorba despre un propulsor de 1,2 litri, cu trei cilindri și tehnologie E-Tech Hybrid. Bateria de 1,7 kWh contribuie din plin la performanțele de consum, iar transmisia automată, fără ambreiaj, are grijă ca puterea să ajungă la roți.
Interiorul noului model este însă punctul forte. Cu elemente preluate de la noul Megane electric, Austral demonstrează că francezii punc din ce în ce mai mult accent pe calitate. Mai ales dacă alegi noul nivel de echipare, numit „spiritul Alpine”. O combinație solidă de Alcantara, display-ul mari și materiale plastice moi întregesc construcția solidă. Iar noul sistem de operare – OpenR – este exact ce trebuie pentru o mașină modernă.
Dacă vrei să vezi și testul meu complet cu noul Megane electric, mai jos ai ocazia: