[VIDEO] Review Nextbase 622GW: prima cameră de bord cu stabilizare

Am testat noua cameră Nextbase 622GW și iată că a venit și primul review video pe care l-am făcut pentru un astfel de gadget.

Nextbase 622GW este o cameră de bord complexă, cu multe funcții utile. Prin urmare, review-ul este unul amplu și destul de lung. Așadar, cel mai simplu și mai eficient e să-i dai play clipul de mai jos. Și, în cazul în care nu ai făcut-o deja, nu uita să te abonezi la canalul nostru de YouTube. Ar fi păcat, nu de alta.

1. Ce știe Nextbase 622 GW să facă?

Camera folosește un senzor de 8 megapixeli, poate filma 4K la 30 de frame-uri. Dar are și un super slow-motion în full HD la 120 de frame-uri pe secunde. Are stabilizare de imagine integrată, dar și un mod de vreme rea, perfect pentru ceață sau ploaie. Unghiul de vedere e larg, de 140 de grade, iar greutatea camerei este de numai 125 de grame. În plus, obiectivul este echipat cu un filtru de polarizare, numai bun pentru a scoate reflexiile nedorite de pe suprafețele de sticlă.

Camera poate filma 4K și 2K la 30 de frame-uri sau full-hd la 30 sau 60 de frame-uri când are stabilizarea activată. Dacă dezactivezi stabilizarea, primești 60 de frame-uri și în 2K. Plus un slow-motion la 120 de frame-uri în full hd.

2. Ergonomie și porturi și ecran

În partea superioară a camerei vei găsi un port USB pentru alimentare și încărcare, dar și pentru conexiunea la un laptop. Pe una dintre laterale există un port HDMI pe care îl poți folosi pentru a conecta camera la un monitor extern sau chiar un la televizor. În fine, pe cealaltă laterală este poziționat butonul de pornire și slotul pentru cardul microSD. În partea din spate este ecranul de 3 inch, tactil, cu o rezoluție bună și un meniu intuitiv și bine structurat.

Poți ajusta rezoluția filmării, expunerea, dar și durata fiecărui clip: unul, două sau trei minute. În plus, poți alege și dacă pe card să fie salvate două variante ale fiecărui clip: una la rezoluție bună și o altă la rezoluție mică, pentru o mai bună interacțiune cu playback-ul de pe telefon prin intermediul aplicației de smartphone. Restul setărilor țin de activarea sau dezactivarea stabilizării, activarea modului de vreme rea, plus alte câteva opțiuni care să vină în ajutorul șoferului. Din ce am înțeles, poți inclusiv să “cuplezi” sistemului o cameră care filmează către spate, ceea ce iarăși mi se pare util.

Nextbase 622GW

3. Cum se montează, ce baterie are și ce card să folosești?

O altă chestie super-bine gândită este sistemul de prindere. Unul magnetic, dar care include și portul de încărcare, astfel încât să poți lua camera din mașină lejer. Prinderea e solidă și nu cred că se poate desprinde accidental, pentru că magnetul este unul puternic. După ce ai cuplat camera în suportul magnetic, ajustarea poziției e facilă, grație unui braț ajustabil. Pentru a putea filma corect în 4K ai nevoie de un card rapid. Cei de la Nextbase au propriul microSD.

Dacă microSD-ul folosit nu e suficient de rapid, cel mai probabil vei avea bug-uri, de la supraîncălzire, până la incapacitatea de a filma corect. Prin urmare, ca în cazul oricărei camere, cardul este esențial. Mai apoi, în momentul în care memoria cardului este plină, Nextbase 622GW va șterge automat cele mai vechi fișiere pentru a face loc pentru altele noi, tocmai pentru ca tu să nu-ți bați capul cu formatarea cardului sau ștergerea manuală a fișierelor.

Nextbase 622GW

4. Chestii “extra”?

Un alt atuu poate fi legat accelerometrul integrat și de conexiunea GPS. Folosind accelerometrul și având un kit-ul de alimentare permanentă Nextbase 622GW are un mod de parcare prin care înregistrarea video va fi acționat imediat ce senzorul detectează o mișcare a mașinii. Iar sensibilitatea senzorului are trei setări distincte. Chestie utilă pentru un accident cât timp mașina e parcată. GPS-ul îți oferă, prin intermediul aplicației de smartphone, o hartă a traseului, precum și coordonatele GPS, împreună cu viteza de deplasare. Ceea ce înseamnă că vei știi exact unde e locul acela din vacanță care te-a impresionat cel mai tare.

Nextbase 622GW

5. Cum funcționează aplicația?

Legat de aplicație, ea se numește Nextbase și poate fi descărcată din AppStore sau Google Play. Eu am un iPhone, așa că nu știu cum funcționează aplicația pentru Android. Pot însă spune că pentru iOS conexiunea dintre telefon și cameră este rapidă, stabilă, iar aplicația funcționează bine. Nu am avut bug-uri sau crash-uri, iar faptul că ai un live view al imaginii mi se pare super ok. În plus, playback-ul este cursiv, intitiv, iar descărcarea fișierelor în galeria foto e rapidă și totul decurge fără probleme. Poți inclusiv edita clipurile direct din aplicație.

6. Cum filmează efectiv?

Pentru că interacționez frecvent cu mai multe camere video, primul lucru care mi-a atres atenția la Nextbase 622GW este faptul că poate filma în 4K, la 30 de frame-uri pe secundă, dar și faptul că are stabilizare de imagine inclusă… și cred că e prima cameră de bord care se poate lăuda cu stabilizare de imagine. Imaginea e clară, chiar surprinzător de clară dacă mă-ntrebi pe mine, mai ales dacă ai și stabilizarea activă.

Totuși, pentru că nu conducem doar ziua, am ieșit și la o tură de noapte. Nu pentru a vedea luminile de sărbători, ci pentru a-mi face o idee despre cum arată o filmare de noapte cu Nextbase 622GW. Am folosit 4K, iar imaginea e una decentă ținând cont de lumina disponibilă.

Adică suficient de bună cât să recunoști o siglă M pusă pe un diesel, ceea ce ar trebui să fie suficient. Dar, interesant e și modul de Timelapse, pentru că îți arată practic traseul pe repede-nainte. E o treabă care poate fi utilă, mai ales dacă vei pleca și în vacanță având această cameră de bord în mașină.

camera de bord

7. Nextbase 622GW: preț

În România, distribuitorul camerelor Nextbase este Falcon Electronics, dar poți găsi camera 622GW atât la Emag, cât și la Altex. Iar prețul este de aproximativ 1.100 de lei la momentul publicării acestui material.

Mai jos ai cel mai nou test cu SUV-ul electric al celor de la Skoda:

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account