Volkswagen Touareg vs Volvo XC90 este un material ce analizează principalele caracteristici tehnice ale celor două modele, precum și prețurile de achiziție, nivelul de echipare standard, dar și prețul unor dotări opționale.
În cazul comparativului Volkswagen Touareg vs Volvo XC90 am luat în calcul două motorizări diesel, cu puteri apropiate, și prețurile de listă pentru versiunile de bază. Deși a fost lansat acum câțiva ani, Volvo XC90 încă își păstrează farmecul dat de liniile de design. Iar dacă exteriorul ți se poate părea puțin cam fad, ei bine, în interior lucrurile sunt la fel de clare și de minimaliste. Volkswagen Touareg este mașina mai nouă din comparativ, iar acest lucru este vizibil atunci când te uiți la imaginile cu cele două modele. Touareg-ul are un design proaspăt, arată foarte bine, iar interiorul se încadrează foarte bine în „constrângerile” mărcii și, zic eu, arată foarte, foarte bine.
Așa cum ziceam, pentru acest material – Volkswagen Touareg vs Volvo XC90 – am luat în calcul versiunile de motorizare diesel. Așa cum probabil că ai aflat demult, Volvo nu mai oferă motorizări cu cilindree mai mare de 2,0 litri. Astfel, versiunea de motorizare D5 AWD vine cu un motor de numai 2,0 litri. Ceea ce da, pare puțin pentru o mașină cu un astfel de gabarit. Volvo XC90 D5 AWD dezvoltă 235 de cai-putere la 4.000 rpm și un moment motor de 480 Nm, disponibil între 1.750 și 2.250 de rotații pe minut. În combinație cu transmisia automată cu opt trept, XC90 D5 AWD accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,8 secunde și are o viteză maximă de 220 km/h. Consumul mediu declarat de Volvo este de 6,0 l/100 km, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 158 g/km.
De partea cealaltă, Volkswagen Touareg este disponibil în două versiuni de motorizare diesel. Dar ambele sunt V6, de 3,0 litri. Pentru acest comparativ – Volkswagen Touareg vs Volvo XC90 – am ales motorizarea mai puțin puternică. Astfel, Volkswagen Touareg 3.0 TDI dezvoltă 231 de cai-putere și 500 Nm, cuplul maxim fiind disponibil între 1.750 și 3.000 de rotații pe minut. Echipat cu o transmisie automată cu opt trepte, Touareg-ul accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,5 secunde și are o viteză maximă de 218 km/h. Consumul mediu este de 6,6 l/100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 173 g/km.
Așa cum era de așteptat, Touareg este ceva mai rapid când vine vorba despre sprintul 0-100 km/h și, cu siguranță, tot VW-ul are câștig de cauză și în cazul accelerațiilor în reprize. Totuși, ținând cont de faptul că XC90 are un motor cu o cilindree semnificativ mai mică, sunt de părere că “suedezul” se descurcă mai mult decât onorabil. Iar diferența de consum este și ea una notabilă. Cu atât mai mult din moment ce XC90 este mașina mai lungă, are un ampatament mai mare și este modelul mai greu din acest comparativ. Pe de altă parte, deși este ceva mai lung decât Touareg, XC90 oferă un volum al portbagajului mai mic. Adică 721 de litri față de cei 810 litri ai Touareg-ului.
Pe de altă parte, pentru versiunile superioare de echipare, Touareg poate fi echipat cu un V6, tot diesel, ce dezvoltă 286 CP și 600 Nm, caz în care sprintul 0-100 km/h durează doar 6,1 secunde. Totuși, dacă-ți dorești o versiune de motorizare pe benzină, nu o vei găsi în gama Volkswagen. Dar o vei găsi pentru Volvo XC90. În chiar trei versiuni distincte. Un T5 AWD cu 250 CP, un T6 AWD cu 310 CP și un plug-in hybrid T8 Twin Engine cu peste 400 CP.
Volkswagen Touareg vs Volvo XC90: prețuri de listă
În cazul prețurilor de listă, Volkswagen Touareg iese în câștig. Și asta pentru că în versiunea de echipare de bază – Style – SUV-ul nemților are un preț de listă ce pornește de la 49.121 de euro, cu TVA inclus. Volvo XC90 D5 AWD în echiparea de bază – Momentum – pornește de la 61.995 de euro, cu TVA inclus. Așadar, în cazul versiunilor de bază, cu motorizări echivalente ca putere, Volkswagen Touareg este mai ieftin cu fix 12.874 de euro. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este o sumă mare. Chiar foarte mare! Da, sigur, fanii Volvo pot pune această diferență pe o echipare de bază mai bogată, dar până la urmă, prima impresie contează. Și, între noi vorba, chiar și în echiparea de bază, Volkswagen Touareg are sistem de navigație, Park Pilot, pilot automat adaptiv, faruri cu tehnologie LED, Front Assist și Forward Collision Warning, sistem de asistență la menținerea benzii, suspensie cu reglare adaptivă și multe altele. Deci, în niciun caz, nu este o mașină echipată “sumar”. În versiunea de bază, Volvo XC90 are în plus față de Touareg o suită întreagă de sisteme de asistență, precum și tapițerie de piele. Totuși, în echiparea de bază, Volvo XC90 nu are sistem de navigație, ceea ce, pentru mine e destul de surprinzător. Poate și mai surprinzător este faptul că XC90 nu are nici măcar senzori de parcare în standard pentru versiunea de bază. Ei sunt opționali și costă aproape 500 de euro. Și nu, nici scaunele încălzite nu sunt oferite ca dotare standard… Așa că scuza cu echiparea mai bogată nu ține neapărat. Cel mai probabil, diferența de preț poate fi justificat de pretențiile premium pe care Volvo încearcă să le atingă.
Volkswagen Touareg vs Volvo XC90: dotări opționale
Probabil că cea mai importantă dotare opțională în cazul acestor două modele este suspensia pneumatică. În primul rând, pentru că vine cu o gardă la sol reglabilă. Pe urmă, pentru că suspensia pneumatică schimbă semnificativ modul în care fiecare dintre cele două modele se comportă din punct de vedere dinamic. Astfel, în cazul lui Volvo XC90 va trebui să plătești în plus 2.280 de euro pentru pneumatică. Volkswagen îți pune la dispoziție suspensia pneumatică într-un pachet împreună cu roți spate directoare. Pentru întrgul pachet trebuie să mai scoți din buzunar 2.738 de euro. Sistemul Head-Up Display costă 1.250 de euro pentru Touareg sau 1.320 de euro pentru XC90. Cârligul de remorcare retractabil electric costă 1.100 de euro la Volvo și 1.298 de euro în cazul lui Volkswagen. Sistemul de camere 360 grade costă 510 euro în cazul lui XC90. Pentru 625 de euro, Volkswagen îți oferă un sistem de parcare autonom și cameră video pentru mersul cu spatele. În fine, trapa panormică e 1.492 de euro pentru Touareg, în timp ce Volvo îți cere 1.710 pentru aceeași opțiune. Așa cum probabil că deja ți-ai dat seama, prețul dotărilor opționale este oarecum similar. Totuși, ține cont de faptul că ambii producători îți pun la dispozție o întreagă suită de pachete ce conțin dotări multiple și care, teoretic, au prețuri mai bune decât dacă ai achiziționa respectivele dotări separat.
Volkswagen Touareg vs Volvo XC90: concluzie
Din punctul meu de vedere, dacă ești în căutarea unui SUV cu pretenții premium, atunci între cele două modele din acest comparativ, eu aș alege Touareg-ul. În primul rând pentru că este mașina mult mai nouă. Ține cont că XC90 a fost prezentat în 2015, în timp ce Touareg-ul a fost prezentat în 2018. În același timp, diferențe între prețurile de pornire, cu motorizări similare ca putere și performanțe dinamice este foarte mare. Cu 12.000 de euro ai putea să mai iei la pachet un VW Polo pentru zilele când vrei să fii umil. Pentru mine Touareg-ul este mașina care arată mai bine, este mai modernă, mai actuală și, în final, mult mai ieftină. Dacă ai o altă părere, atunci te invit să o lași în secțiune de comentarii de mai jos!
Urmărește și comparativul video între noul Audi Q8 și BMW X6: