Să presupunem că mătușa Tamara ți-a lăsat moștenire o fermă cu zeci de mii de cormorani și sute de piscine. Le vinzi și trebuie să-ți iei o mașină. Ce alegi: Panamera GTS sau rivalul Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+?
Porsche Panamera GTS vs Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ nu face altceva decât să pună față-n față două dintre cele mai rapide și mai frumoase mașini pe care le poți avea în momentul de față. Dintre coupe-uri cu patru portiere, desigur. Trebuie să recunosc, mie personal îmi place mai mult AMG-ul. Fără să am motive obiective. Dar design-ul este aproape întotdeauna subiectiv, așa că o să trec repede peste el. Ce mă interesează însă la cele două mașini se află pe sub caroserie.
În comparativul Porsche Panamera GTS vs Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ avem de-a face cu două V8-uri, ambele de 4,0 litri, dar care vin cu puteri diferite. Avem și două transmisii automate, una cu nouă, alta cu opt trepte. Și mai avem și două sisteme de tracțiune integrală care să pună puterea pe asfalt. Motivul pentru care am ales acest comparativ este unul legat mai degrabă de preț decât de putere. Pentru că așa cum AMG GT-ul cu patru portiere are și alte versiuni de motorizare mult mai ieftine, tot așa și Panamera are versiuni mult mai scumpe și mai puternice.
De exemplu, cel mai ieftin AMG vine în versiunea GT 43 Coupe și are un preț de listă ce pleacă de la 96.660 de euro, cu TVA inclus. La polul opus în familia Panamera se află versiunea Turbo S E-Hybrid. Adică o mașină ce costă puțin peste 194.000 de euro și care-ți oferă vreo 680 de cai-putere. În fine, revenind la subiectul nostru, adică Porsche Panamera GTS vs Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+, este evident că AMG-ul este mașina mai rapidă.
Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ îți livrează 585 de cai-putere la 5.500 rpm și 800 Nm între 2.350 și 5.000 rpm. Așa că nu e de mirare că sprintul 0-100 km/h durează doar 3,4 secunde. De partea cealaltă, noul Panamera GTS te răsfață cu 460 CP la 6.000 rpm și cu 620 Nm. Astfel, GTS-ul face suta în 4,1 secunde și accelerează până la o viteză maximă de 292 km/h. Prețurile de listă sunt realtiv apropiate. Cu un preț de listă de 150.118 euro, cu TVA inclus, Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ este cu fix 5.352 de euro mai scump decât Panamera GTS. Dar prețul în plus este justificat de performanțele dinamice net superioare ale AMG-ul atunci când comparăm aceste două versiuni. În orice caz, trebuie să menționez și faptul că există și versiunea Mercedes-AMG GT S 4MATIC+. Adică un monstru de 639 CP care face suta în 3,2 secunde! Și care costă 167.000 de euro. Cu TVA inclus, ce-i drept.
Dacă în cazul comparativului Porsche Panamera GTS vs Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ mă atrage mai mult designul exterior al AMG-ului, în cazul interiorului lucrurile sunt diferite. Și asta pentru că Panamera GTS arată absolut senzațional în interior. Dar, din nou, e doar părerea mea. Ca să trag și o concluzie, în cazul strict al acestui comparativ Porsche Panamera GTS vs Mercedes-AMG GT 63 4MATIC+ – unde criteriul de alegere a versiunilor a fost prețul – aș merge pe mâna celor de la Mercedes. Tu ce alegi? Sau poate ar fi mai înțelept să nu iei o decizie pripită și să aștepți și viitorul Seria 8 Gran Coupe?
Urmărește și comparativul nostru video între noul Audi Q8 și BMW X6: