Audi Q4 e-tron actualizat oferă autonomii crescute până la 592 km

Audi Q4 e-tron a fost actualizat și oferă autonomii și puteri de încărcare optimizate, precum și un sistem infotainment avansat. Noile modele vor fi disponibile pentru comandă în Europa din luna mai, iar livrările vor demara în timpul verii.

Prețurile și detaliile despre comercializarea în România a modelelor Q4 e-tron actualizate urmează să fie comunicate oficial.

Q4 e-tron este primul model Audi echipat cu sistem de încărcare bidirecțională.

Mulțumită funcției Vehicle-to-Load (V2L), SUV-ul poate fi sursă de energie pentru aparate și dispozitive electrice, precum cele pentru campare sau biciclete electrice. Acestea pot fi conectate fie la priza din portbagaj (2,3 kW la 230 V AC), fie cu ajutorul unui adaptor conectat la portul de încărcare (până la 3,6 kW). Totodată, în Germania, Austria și Elveția, Audi Q4 e-tron are și funcție Vehicle-to-Home (V2H). Astfel, poate furniza energie pentru casele cu sisteme de stocare inteligente.

Puterile de încărcare au crescut până la 185 kW

Actualizările gamei Q4 e-tron cuprind și creșterea puterii de încărcare. Modelele de bază, care generează 150 kW, au baterie cu o capacitate brută de 63 kWh (59 kWh net). Iar puterea lor de încărcare este de maximum 160 kW, când mașina se alimentează de la stații de tip DC (curent continuu).

Modelele Q4 e-tron performance și Q4 e-tron quattro, care produc 210, respectiv 220 kW, se alimentează cu o putere de 165 kW. Iar modelele Q4 SUV e-tron quattro performance și Q4 Sportback e-tron quattro performance beneficiază de o creștere a puterii încărcare de la 175 kW la 185 kW. Drept urmare, aceste modele pot alimenta bateria de la 10 la 80% din capacitatea sa de 82 kWh brut (77 kWh net) în aproximativ 27 de minute. Audi mai subliniază că în 10 minute de încărcare, bateria lui Q4 Sportback e-tron quattro performance poate acumula energie suficientă pentru parcurgerea până la 185 de kilometri.

Desigur, eficiența gamei Q4 e-tron este susținută și de sistemul de frânare regenerativă. Iar bateria poate fi precondiționată automat sau manual. Așadar, până când mașina ajunge la stația de încărcare, temperatura bateriei este reglată la nivel optim pentru a face posibilă încărcarea rapidă, cu cel mai înalt nivel de putere permis de sistem.

Motorul electric de la puntea din spate și transmisia au fost optimizate pentru eficiență

Atât modelele Q4 e-tron cu tracțiune spate, cât și cele cu tracțiune integrală quattro, au acum un motor nou amplasat la puntea posterioară. Acest motor electric este mai eficient și contribuie la autonomie mai mare și un nivel de cuplu crescut.

Și transmisia este mai eficientă, mulțumită unui lubrifiant care își dovedește beneficiul și în sezonul rece, când poate extinde autonomia cu până la 12 kilometri la o încărcare completă a bateriei.

Autonomiile pot ajunge acum la 592 km

Modelele Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron cu tracțiune spate sunt echipate cu o baterie cu o capacitate brută de 63 kWh (59 kWh net). Aceste modele, care dezvoltă o putere de 150 kW, sunt creditate cu o autonomie care a crescut cu 30 de kilometri față de cea a modelelor Q4 e-tron dinainte de actualizare. De asemenea, Audi precizează că în cazul modelelor cu tracțiune integrală autonomiile au fost sporite cu 16 și 32 de kilometri, în funcție de variantă.
Concret, Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron în variantele de bază, cu 150 kW și tracțiune spate, înregistrează acum autonomii de până la 440, respectiv 451 km (WLTP). Modelele Q4 SUV e-tron performance și Q4 Sportback e-tron performance, cu 210 kW și tracțiune spate, sunt cele care livrează cel mai înalt nivel de autonomie. Acestea pot călători până la 578 și 592 km, cu un plin de baterie.

Dacă se aleg versiunile Q4 e-tron quattro și Q4 Sportback e-tron quattro, cu tracțiune integrală și putere de 220 kW, autonomiile ajung la 558 și 573 km.

Iar vârfurile de gamă Q4 e-tron quattro performance și Q4 Sportback e-tron quattro performance au 220 kW și baterie de 82 kWh brut (77 kWh net), tracțiune integrală și autonomii de 541 și 554 km.

Gamă este compusă din patru versiuni de propulsie pur electrică

Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron dezvoltă 204 CP (150 kW) și cuplu de 350 Nm în varianta lor de bază. Aceste resurse le permit să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8,1 secunde și să atingă o viteză maximă limitată electronic la 160 km/h.

Tot cu tracțiune la puntea din spate, dar cu 285 CP (210 kW) și cuplu de 545 Nm, pot fi alese modelele Q4 e-tron performance și Q4 Sportback e-tron performance. În această configurație, SUV-urile demarează de la 0 la 100 km/h în 6,6 secunde și rulează cu o viteză maximă limitată electronic la 180 km/h.

Interfața digitală include acum un ecran tactil și pentru pasagerul din față

Odată cu actualizarea, modelele Q4 e-tron pot fi echipate opțional și cu un ecran tactil pentru pasagerul din față. Acest ecran de 12 inch este integrat în planșa de bord și completează interfața digitală, care cuprinde și ecranul panoramic cu două ecrane. În acest panou este încadrat un display de 11,9 inch pentru instrumentarul de bord, care afișează și harta sistemului de navigație. Iar lângă acesta se află ecranul tactil de 12,8 inch.

Pe ecranul pentru pasagerul din față pot fi accesate aplicații de streaming pentru video, muzică sau jocuri. Iar o varietate de aplicații pot fi descărcate din magazinul de aplicații al mărcii germane (Audi Application Store). Trebuie menționat că dacă nu se alege ecranul opțional pentru pasagerul din față, în locul acestuia se află o suprafață decorativă.

Din lista de opționale mai poate fi ales și sistemul head-up display, cu afișaj care include realitate augmentată. În câmpul vizual al șoferului sunt proiectate pe parbriz indicații dinamice inclusiv pentru sistemele de asistare a condusului și navigației, cu realitate augmentată, care acoperă o suprafața cu diagonală de 70 de inch. Din perspectiva șoferului, informațiile și indicațiile dinamice proiecatate pe parbriz par să se afle la distanțe între 3 și 10 metri în fața mașinii.

Sistemul de infotainment Audi MMI al modelelor Q4 e-tron are la bază sistemul de operare Android Automotive. Și are asistent vocal bazat pe inteligență artificială, care este complet integrat în mașină și este reprezentat printr-o pictogramă în head-up display sau în Audi virtual cockpit.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account