[VIDEO] Test cu noua Honda Civic Type R pe Transbucegi

Noua Honda Civic Type R nu diferă foarte mult față de modelul pe care îl înlocuiește. Dar, în ciuda schimbărilor minore, noul hothatch reușește să fie chiar mai bun.

Dacă stai să te gândești puțin și să analizezi piața, 42.000 de euro îți pot aduce multe mașini. Dar, fără să exagerez, niciuna nu cred că poate fi comparată cu noua Honda Civic Type R. Dacă ești curios ce primești de banii respectivi, aruncă un ochi pe testul video mai jos. Și, dacă nu ai făcut-o deja, abonează-te la canalul nostru de YouTube.

Cu 320 de cai-putere, noua Honda Civic Type R îți propune o serie de performanțe impresionante. Un sprint 0-100 km/h în doar 5,8 secunde și o viteză maximă de 272 km/h. Dar crede-mă, că datele acestea nu spun nimic din tot ce poate mașina asta să facă. Pentru că le face bine pe toate. E un diavol atunci când vrei, dar se transformă imediat într-o compactă de familie, numai bună de dus copiii la școală. Sigur, Type R-ul nu e perfect și poți să-i găsești defecte. Asta dacă stai și cauți nodul din papură.

Dar în lumea hothatch-urile e greu să găsești o mașină mai bună, mai completă și care, până la urmă, să-ți bucure sufletul de copil. Cât despre design, pot să-ți spun sigur că pe măsură ce privești mașina descoperi din ce în ce mai multe detalii. În fine, așa cum îți ziceam, testul cu mașina asta m-a pus pe gânduri. Pentru că 42k nu sunt mulți bani pentru ce primești. Sunt, pur și simplu, mulți bani.

Totuși, în cazul în care ești un om mai rațional care ascultă mai mult de contabil decât de pasiune, urmărește și testul meu cu noul Renault Captur:

În schimb, dacă preferi o mașină robustă, care-ți oferă tot ce poate mai bun, testul cu noua Skoda Octavia s-ar putea să fie pe placul tău:

 

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account