E un sacrilegiu să înlocuiești motoarele unor mașini clasice cu propulsii electrice? Nu și dacă operațiunea este oricând reversibilă. Cel puțin asta ne propun Jaguar și Aston Martin.
Jaguar și Aston Martin au început să facă bani frumoși din construirea unor modele de legendă din istoria lor. Jaguar a perceput milioane pentru fiecare exemplar de E-Type, D-Type sau XKSS pe care le-a reîncarnat. La fel face și Aston Martin cu DB4 G.T. Lightweight. Aston Martin va da lovitura și cu reconstruirea iconicului DB5 devenit faimos în seria de filme James Bond. Vor fi vândute 25 de exemplare, fiecare având un preț de pornire de 2,75 milioane de lire sterline. Însă piața mașinilor clasice din care face parte și reconstruirea de mașini vintage se va confrunta cu restricții majore aduse de normele de poluare din ce în ce mai restrictive. Aston Martin și Jaguar se tem că legile viitoare vor interzice mașinilor clasice să circule pe drumuri publice. De aceea, au găsit o metodă de a jalona potențialele restricții, sub forma implantului reversibil de propulsii electrice. Ambii constructori oferă deja serviciul montării unor propulsii 100% electrice pe modele precum E-Type sau DB6 MKII Volante. Și ca să nu fie acuzați de sacrilegiu, ambii constructori britanici oferă clienților opțiunea de a monta la loc propulsoarele originale, oricând li se face dor de mirosul de benzină și mârâitul motoarelor cu ardere internă.
Ți-am pregătit în clipul de mai jos toate detaliile despre performanțele clasicelor convertite de Jaguar și Aston Martin la propulsii electrice.
















