Modelul electric Lexus RZ 450e va fi livrat către primii clienți din Europa spre finalul anului 2022. Iar listele de comenzi au început să fie deschise treptat în țările europene începând din 20 aprilie.
Lexus dorește ca din 2030 să comercializeze doar autoturisme electrice în Europa centrală și de vest. Iar Lexus RZ 450e se alătură lui UX 300e, fiind al doilea SUV electric al mărcii.
Lexus RZ 450e este construit baza platformei e-TNGA, adică aceeași arhitectură regăsită la modelele Toyota bZ4x și Subaru Solterra. Dar se distinge prin designul, sistemul infotainment și standardele de rafinament tipice Lexus.
CLICK AICI pentru a vedea prețurile și specificațiile modelului Toyota bZ4x în România.
Lexus RZ 450e este animat de două motoare electrice
SUV-ul Lexus RZ 450e are câte un motor electric compact la ambele punți. Cel din față dezvoltă 150 kW, iar cel posterior generează 80 kW. Drept urmare, sistemul de propulsie dezvoltă per ansamblu 230 kW (313 CP) și un cuplu de 435 Nm.
Cu aceste resurse, SUV-ul electric demarează de la 0 la 100 km/h în 5,6 secunde. Și atinge viteza maximă de 160 km/h (limitată electronic).
Baterie și autonomie
Capacitate totală a bateriei litiu-ion care alimentează motoarele electrice este de 71,4 kWh. Iar Lexus precizează că este țintit un consum în regim combinat de sub 18 kWh/100 km (WLTP). Astfel, datele oficiale preliminare creditează modelul Lexus RZ 450e cu autonomie medie de peste 400 km (WLTP).
Țracțiune integrală și ținută de drum versatilă
În mod tipic propulsiilor electrice, cuplul consistent de 435 Nm este livrat instantaneu către cele patru roți. Din acest motiv, Lexus RZ 450e dispune și de sistemul DIRECT4, care dozează constant distribuirea electronică a cuplului între cele două punți. Acest sistem folosește numeroși senzori pentru a evalua continuu parametri precum viteza de rulare, forțele G și unghiul de virare.
Pe baza acestor informații sistemul DIRECT4 ajustează mereu distribuirea cuplului, care poate fi direcționat în raport de până la 100% către puntea față sau puntea din spate, în funcție de condițiile de rulare. Această ajustare a distribuirii cuplului este realizată în doar câteva milisecunde. Deci mult mai rapid decât ar putea un sistem mecanic de tracțiune integrală. Astfel, se optimizează aderența și tracțiunea, ceea ce avantajează comportamentul dinamic și siguranța care definesc ținuta de drum a modelului Lexus RZ 450e.
Sistem de direcție electric
Sistemul DIRECT4 permite și o comunicare mai rapidă cu sistemul de direcție. Iar rezultatul este un răspuns mai precis al direcției. De altfel, Lexus RZ 450e se remarcă și prin faptul că nu are o coloană de direcție sau o conexiune mecanică între volan și roțile din față. Deoarece folosește un sistem steer-by-wire, care comunică electric cu roțile.
În lipsa legăturii mecanice, șoferul nu percepe în volan mișcări cauzate de drumurile denivelate. De asemenea, se menține un control stabil prin compensarea vântului lateral. Și oferă precizie în linie dreaptă, când se circulă pe drumuri înclinate.
Inginerii Lexus au acordat atenție și feedback-ului oferit de direcția electrică. Și există back-up pentru procesoarele și sursele de energie care susțin sistemul de direcție electric. Astfel, direcția funcționează, chiar și în cazul în care ar ceda componentele primare.
Lexus RZ 450e poate fi echipat cu volan în formă de „fluture”
Sistemul de direcție One Motion Grip de tip steer-by-wire poate avea opțional un volan cu formă de „fluture”. Nu este necesar un volan cu formă rotundă. Deoarece o rotire la 150 de grade este suficientă pentru bracarea roților spre stânga sau spre dreapta.
Interfață digitală
Nu doar volanul stil „fluture” denotă avangardismul postului de conducere din Lexus RZ 450e. Pe lângă instrumentarul digital din spatele volanului, SUV-ul are și head-up display, precum și un ecran tactil cu diagonală de 14 inch, amplasat în centrul planșei de bord.
De asemenea, oglinda retrovizoare din plafon este la rândul ei digitală. Aceasta afișează imaginile captate de o cameră video. Și oferă imagini clare atât noaptea, cât și în condiții de vreme capricioasă.
Sistem infotainment avansat
Noul sistem infotainment Lexus Link primește actualizări over-the-air și are sistem de navigație conect mereu la internet. Astfel, navigația primește informații despre evenimente, accidente și condițiile de pe șosea.
Totodată, Lexus RZ 450e recunoaște și o multitudine de comenzi vocale. Pasagerii trebuie doar să rostească „Hey Lexus” iar mașina va fi pregătită să asculte comenzile vocale.
Desigur, nu lipsește compatibilitatea Apple CarPlay și Android Auto pentru conectarea telefoanelor.
Dotări pentru confort
Ambianța luminoasă și senzația de spațiu din habitaclu sunt sporite de plafonul panoramic din sticlă. Acesta se opacizează la simpla apăsare a unui buton. Și integrează un strat special care reflectă căldura și radiațiile soarelui. De asemenea, iarna plafonul nu permite căldurii din habitaclu să se disipeze.
În plus, Lexus RZ 450e are funcții de încălzire pentru volan și scaunele din față. Iar acestea sunt completate de sisteme care emit căldură din zonele de sub volan și panoul de bord. Astfel, șoferul și pasagerul din față simt senzația unei pături de căldură.
Plafonul panoramic opțional și aceste zone adiționale de încălzire reduc nevoia de a se folosi sistemul de climatizare. Iar asta eficientizează și consumul de energie al baterie litiu-ion, ceea ce influențează pozitiv autonomia.
Sisteme inteligente pentru asistarea condusului și siguranței
Lexus RZ 450e are funcții avansate pentru asistarea condusului, precum cel pentru menținerea automată pe banda de rulare. Sau sistemul care detectează semnele de obosealp sau neatenție ale șoferului. Iar printre noutățile din rândul sistemelor proactive se află și camera frontală care calculează unghiul virajelor. Cu ajutorul informațiilor primite despre cursul drumului, SUV-ul electric își ajustează direcția când se apropie de viraj sau când face o întoarcere.
Se remarcă și faptul că portierele se deschid din interior prin apăsarea unui buton. Funcționarea acestui buton este corelată cu sistemul de detectare a mașinilor din unghiul mort. Drept urmare, când se apropie un vehicul sau un biciclist în lateralul mașinii, portiera nu se deschide deși butonul este apăsat. În acest mod este împiedicată deschiderea portierei în momentul când asta ar fi produs un accident. De altfel, Lexus estimează că acest sistem poate să prevină 95% dintre accidentele cauzate de deschiderea neatentă a ușilor.