Dacia Bigster va fi comercializată din 2025, fiind cel mai mare și mai scump model din istoria mărcii românești. Versiunea sa de serie a fost dezvăluită într-un eveniment organizat în Germania, unde am fost invitați să cunoaștem în persoană noul SUV care va fi construit la Mioveni.
Dacia a ales să prezinte modelul Bigster în cadrul unui eveniment găzduit în Berlin. Iar locația nu este aleasă întâmplător. Deoarece Bigster se adresează SUV-urilor de segment C, care reprezintă unul dintre cele mai disputate și aglomerate segmente din piața auto. Nici un alt model din istoria Dacia nu a țintit un nivel de rafinament și pretenții mai înalte decât cele vizate de Bigster. Iar asta se reflectă în fiecare detaliu: design mai sofisticat, dotări inedite, gamă de motorizări variată. De altfel, Dacia precizează că a intervievat câteva sute de potențiali clienți din Germania, pentru a afla ce standarde trebuie să bifeze Bigster. Însă chiar și așa, Bigster nu se dezminte de la strategia de prețuri a mărcii Dacia.
În clipul video de mai jos, precum și în articolul acesta, vă prezentăm tot ce ne-a dezvăluit Dacia cu ocazia prezentării statice a modelului Bigster.
Bigster nu este doar un Duster mai mare – este cel mai sofisticat model produs vreodată de Dacia
Suntem cumva obișnuiți să percepem modelele Dacia mai ales prin filtrul rațional. Ne gândim în mod prioritar la eficiență, latură utilă, preț. Și tocmai din acest motiv apreciez și mai mult prima impresie pe care mi-am format-o despre modelul Bigster. Da, Bigster este o mașină pe care o consider atractivă! Fiindcă nu este un Duster alungit sau transpus într-un format mai mare. Este o mașină cu personalitate proprie, care are proporții bine echilibrate și o multitudine de detalii care îi trasează cel mai sofisticat design întâlnit vreodată la un model de serie al mărcii Dacia.
Dar partea frumoasă este că nu epatează, nu face experimente stilistice doar de dragul de a atrage atenția și nu are detalii aglomerate. Nu încearcă să pară o mașină mai scumpă decât este. Ci pur și simplu are propria personalitate. Iar acesta este important distinge în categoria aglomerată a SUV-urilor din segmentul C. Din aceste motive echipa de design merită toată aprecierea.
Bigster aduce noutăți stilistice pentru marca Dacia
Bigster putea foarte bine să pară doar un Duster mai lung. De altfel, cele două modele sunt construite pe aceeași platformă tehnică CMF-B. Mai mult de atât, caroseriile lui Bigster și Duster au aceeași lățime de 1,81 m, iar temele de design urmează limbajul estetic prezentat de conceptul Bigster în 2021. Întâmplarea a făcut ca Duster să intre în producția de serie mai repede. Iar noile elemente de design Dacia au fost preluate deja și de varianta actualizată a modelului electric Spring.
Jante de 19 inch și opțiunea caroseriei în 2 culori
Bigster este propus cu opțiuni de design care nu sunt disponibile pentru alte modelele din gama Dacia. De exemplu, jantele din aliaj au diametru de până la 19 inch. Iar clienții pot alege și opțiunea caroseriei în două nuanțe, disponibilă pentru echipările superioare. În acest caz, plafonul, montanții parbrizului și o parte din montanții lunetei sunt de culoare negru lucios. Iar pentru restul caroseriei se pot alege diverse culori, inclusiv noua nuanță de albastru Indigo Blue, pe care Dacia o oferă exclusiv pentru Bigster.
Detaliile noi și profilele reliefate ale modelului Bigster reflectă sofisticarea și nota de avangardism la care a ajuns identitatea estetică a mărcii Dacia
De asemenea, noi sunt și ornamentele integrate în portierele din față. Iar pe montanții lunetei se află o bandă inscripționată Bigster.
În rest vedem temele de design prefigurate de conceptul Bigster și de noul Duster. Mă refer la formele generale, puternic reliefate, care inspiră robustețe. De asemenea, blocurile optice au semnături luminoase sub forma literei Y răsturnată. Iar farurile lui Bigster au un fundal negru, astfel că par să aibă și o tentă fumurie, care scoate și mai bine în evidență benzile LED.
În plus am apreciat și cât de sculptural arată liniile ferm trasate sau zonele reliefate de pe capotă, portiere și aripile din spate. Am apreciat, de exemplu, felul cursiv și bine proporționat în care evazarea aripilor din spate continuă și pe portierele din spate, astfel că mânerele au fost mutate sus, pe montanți.
Bandourile din material Starkle inventat de Dacia arată robust și au amprentă de CO2 redusă
Totodată, am apreciat aspectul bandourilor de protecție de la partea inferioară a caroseriei. Este vorba despre materialul Starkle, a cărui compoziție a fost concepută de inginerii Dacia. Acest material a fost folosit în premieră pentru noua generație Duster. Privit în detaliu, materialul Starkle se distinge la nivel estetic prin granulație și punctele infime de nuanță diferită, care denotă conținutul său de până la 20% de polipropilenă reciclată. Acest aspect mat și granulat este și rezultatul faptului că materialul este lăsată în formă brută. Iar decizia de a nu vopsi bandourile din Starkle a permis reducerea amprentei de carbon din procesul de fabricație.
Dacia Bigster nu va fi oferită și cu 7 locuri
Dacia a confirmat că Bigster nu va fi oferit și într-o configurație cu 7 locuri. Decizia aceasta a fost luată din mai multe motive. Accesul la al treilea rând de scaune nu ar fi fost cel mai facil, greutatea mașinii ar fi crescut și asta ar fi influențat consumul de combustibil și performanțele. Până la urmă, Bigster se înscrie în segmentul C. Adică este cu doar câțiva centimetri mai lung decât un Hyundai Tucson sau Kia Sportage. Deci nu se apropie de dimensiunile modelului Skoda Kodiaq, care face parte din segmentul superior.
De asemenea, Dacia are deja în gamă modelul Jogger, care poate fi ales cu 7 locuri. Iar sondajele de piață realizate de Dacia au indicat faptul că majoritatea celor care aleg mașini cu 7 locuri le folosesc rareori.
Portbagajul oferă spațiu generos, iar latura utilă este completată de hayonul electric și bancheta rabatabilă
Dacia Bigster surclasează în mod evident modelul Duster, deși cele două SUV-uri au aceeași platformă tehnică și aceeași lățime a caroseriei. Bigster măsoară 2,57 metri lungime, ceea ce reprezintă un plus de 23 de centimetri comparativ cu Duster. Ampatamentul de 4,70 metri este mai generos cu 5 cm față de cel al lui Duster. Iar înălțimea este mai mare cu 5 centimetri, adică ajune la 1,71 metri, versus statura de până la 1,66 metri a lui Duster.
Aceste proporții au permis configurarea unui interior spațios. Portbagajul este cu 150 de litri mai voluminos decât al lui Duster, adică are o capacitate de 667 de litri. Iar accesul la portbagaj este facil nu doar datorită decupajului amplu al hayonului.
În premieră pentru Dacia, hayonul lui Bigster este acționat electric. Iar Dacia a explicat că inginerii săi au reușit să creeze pentru hayon un sistem de închidere/deschidere care integrează un singur motor electric. Această soluție tehnică a permis și reducerea costurilor.
Spațiul de încărcare poate fi extins și grație banchetei care se rabatează fracționat, în raport 40/20/20. Rabatarea se face foarte rapid și ușor, prin simpla tragere a unei manete care se află în portbagaj. Prin coborârea spătarelor banchetei se obține o suprafață plană, ceea ce permite și instalarea patului de campare oferit opțional de Dacia. De asemenea, se poate coborâ doar unul dintre spătarele laterale, sau cel central. Iar asta face lejeră transportarea obiectelor lungi, precum schiurile, bicicleta, placa de snowboarding, un caiac. Căruciorul pentru copil are loc în portbagaj și fără a fi necesară rabatarea banchetei.
Chiar și în cazul variantei Bigster cu propulsie cu benzină și GPL, spațiul util din portbagaj nu este diminuat. Pentru că rezervorul de GPL este instalat sub planșeul portbagajului.
Senzația de spațiu din habitaclu este amplificată de plafonul panoramic de 1,2 m lungime
Mulțumită ampatamentului de 2,7 metri, pasagerii de pe bancheta din spate au spațiu berechet. La nivelul genunchilor raza este de 24 de centimetri. Iar persoanele înalte vor aprecia și spațiul pentru cap. În plus, Bigster este și primul model Dacia care poate fi echipat cu plafon panoramic. Suprafața vitrată a acestuia are 1,2 metri lungime. Iar segmentul aflat deasupra locurilor din față se poate deschide și glisează 35 de centimetri.
Dacia Bigster are o izolare fonică sporită și un sistem de climatizare cu reglaje separate
Confortul este un factor important în categoria SUV-urilor de segment C. Pentru a răspunde pretențiilor elevate, Dacia implementat mai multe măsuri și materiale cu rol de izolare fonică, pentru a spori confortul acustic din habitaclul lui Bigster.
Există izolație fonică suplimentară în zone precum pasajele roților sau compartimentul motorului. Geamurile sunt mai groase, iar parbrizul a fost și el proiectat pentru a oferi mai multă izolare fonică.
Și sistemul de climatizare a evoluat, contribuind la standardele de confort. În funcție de nivelul de echipare, sistemul de aer condiționat automat are reglaje separate pentru șofer și pasagerul din față. Iar pentru pasagerii din spate există guri de ventilație separate.
Scaunele au fost și ele proiectate pentru a oferi mai mult confort, dar și o susținere laterală mai bună, datorită profilării pronunțate. O noutate este că scaunul șoferului poate avea reglaj electric pentru înălțime și înclinarea spătarului, precum și reglaj lombar.
Spații de depozitare numeroase și cotieră refrigerată
Deși Dacia este foarte atentă la menținerea costurilor la un nivel cât mai eficient, este de apreciat că designerii, precum și specialiștii în materiale găsesc soluții estetice sau materiale speciale, care sporesc calitatea percepută. De exemplu, echiparea Extreme dispune de tapițerie TEP microcloud lavabilă, care este ușor de îngrijit dar arată rafinat.
Și spațiile de depozitare abundă în habitaclu. Cotiera dintre scaunele frontale poate avea incintă refrigerată. Există locuri de pahare și sticle în consola centrală, dar și în spătarul central al banchetei.
Sistem infotainmet evoluat
Postul de conducere al noului SUV Dacia Bigster preia planșa de bord ergonomică a modelului Duster. Dar aduce o serie de dotări extra. În funcție de nivelul de echipare, sistemul infotainment are instrumentar de bord cu display de 7 sau 10,1 inch (acesta din urmă fiind inedit pentru Dacia). Nu lipsesc ecranul tactil de 10,1 inch din centrul bordului, conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto wireless, zona de încărcare prin inducție pentru telefon.
Prețurile modelului Dacia Bigster
Comercializarea modelului Bigster va demara la începutul anului 2025. Iar cu ocazia evenimentului din Berlin, Dacia a oferit și primele repere referitoare la prețurile noului SUV. Astfel, am aflat că Bigster va disponibil de la prețuri care început sub 25.000 de euro, în cazul variantelor cu motorizări termice de 1,2 litri. Iar versiunea cu propulsie full hybrid va fi disponibilă cu prețuri care încep sub pragul de 30.000 de euro.
Cum se compară prețurile lui Bigster cu modelul Duster, care este construit pe aceeași platformă tehnică?
Bigster debutează fiind cel mai scump model de serie din istoria mărcii Dacia. Și prețurile sale reflectă faptul că se adresează unui segment superior modelului Duster. Concret, noua generație Dacia Duster a debutat în România cu prețuri care porneau de la 18.800 de euro (cu TVA inclus), pentru varianta cu echipare Essential, tracțiune față și motorizarea ECO-G 100 alimentată cu benzină și GPL.
De asemenea, mai trebuie menționat că Duster este propus, la fel ca și Bigster, cu 4 nivele de echipare (Essential, Expression, Journey și Extreme). Iar echipările superioare Journey și Extreme poate fi comandate de la 21.500 de euro (cu TVA), având motorizarea ECO-G 100. Cel mai înalt preț standard pentru Duster începe de la 26.650 de euro (cu TVA), pentru modelele cu echipare Journey sau Extreme și motorizare HYBRID 140.
Dar este de remarcat faptul că Dacia derulează în prezent oferte speciale. De exemplu, la momentul publicării acestui articol prețurile promoționale pentru noul Duster pornesc de la 16.990 de euro (cu TVA). CLICK AICI pentru a vedea detaliile despre promoția Duster Thank you Program, prezentată în site-ul oficial dacia.ro.
Vă invităm să vizitați și configuratorul din site-ul dacia.ro pentru a rămâne la curent cu prețurile gamei.
Dotările include standard în cele 4 variante de echipare ale modelului Bigster
Dacia ne oferă și informații despre dotările prin care se disting cele 4 versiuni de echipare configurate pentru Bigster.
Așadar, nivelul de bază pentru echiparea noului SUV se numește Essential și cuprinde standard jante de aliaj de 17 inch, bare de pavilion fixe, Media Display cu ecran central de 10,1 inch, instrumentar de bord cu ecran digital de 7 inch, sistem de aer condiționat cu reglaj manual, radar și cameră video pentru manevrele de parcare cu spatele, geamuri față și spate cu deschidere electrică.
Al doilea nivel de echipare este Expression. Pe lângă exemplele de dotări menționate în cazul echipării Essential, configurația Expression include frână de parcare electrică, senzori de ploaie care inițiază automat ștergătoarele de parbriz, oglinzi retrovizoare cu rabatare automată, banchetă spate fracționabilă 40/20/40 cu funcția Easy Fold. De asemenea, spre deosebire de echiparea Essential, varianta Expression beneficiază de sistem de aer condiționat automat, cu reglaj separat pe două zone.
Urmează echiparea Extreme, care înglobează echipările listate în cazul variantei Expression. Dar se distinge prin dotări suplimentare precum jante din aliaj cu diametru de 18 inch, bare de pavilion modulabile, ornamente exterioare și interioare de culoare Copper Brown, plafon panoramic cu trapă, card de acces și pornire motor de tip „mâini libere”, tapițerie lavabilă din TEP microcloud, covorașe de interior și de portbagaj din cauciuc, tablou de bord digital de 10,1 inch, sistem infotainment Media Nav Live cu ecran central de 10,1 inch și navigație conectată, sistem audio Arkamys 3D cu 6 difuzoare, precum și sistem Downhill speed control.
Și echiparea Journey cuprinde dotările din nivelul Expression. Și adaugă jante din aliaj de 18 inch, caroserie în două nuanțe, hayon cu acționare electrică, card de tip „mâini libere”, consolă centrală înaltă (care include cotieră), scaun pentru șofer cu reglaje electrice, tablou de bord digital de 10,1 inch, sistem Media Nav Live cu ecran central de 10,1 inch și navigație conectată, sistem audio Arkamys 3D cu 6 difuzoare, încărcător cu inducție pentru smartphone, Adaptive Cruise Control.
Gama de motorizări are opțiuni mild hybrid, full hybrid și cu GPL, care dispun și de puteri crescute
Dimensiunile superioare ale modelului Bigster se traduc implicit și în kilograme în plus, comparativ cu Duster. Iar Dacia a ținut cont de acest factor, după cum dovedește gama de motorizări care aduce putere suplimentară.
Bigster este primul model din Grupul Renault care beneficiază de noua propulsie full hybrid cu 155 CP
De altfel, vârful de gamă îl reprezintă propulsia HYBRID 155. Acestă variantă full hybrid integrează un motor cu 4 cilindri alimentat cu benzină, care în cazul lui Bigster are cilindreea de 1,8 litri, spre deosebire de propulsia HYBRID 140 a lui Duster, care utilizează un motor de 1,6 litri. Drept urmare, Bigster HYBRID 155 beneficiază de un propulsor de 1,8 litri care produce 107 CP și 170 Nm. Acesta lucrează în tandem cu un motor electric care contribuie cu 50 CP și un starter/generator. Duster HYBRID 140 dezvoltă 94 CP și 150 Nm cu propulsorul său de 1,6 litri, iar motorul electric generează 49 CP. Și bateria litiu-ion a sistemului full hybrid este mai mare pentru Bigster: 1,4 kWh, versus 1,2 kWh pentru Duster.
Bigster se poate mândri cu noua propulsie full hybrid și pentru faptul că este primul model care o utilizează, nu doar în gama Dacia, ci chiar și în tot Grupul Renault. Plusul de 15 CP și 20 Nm raportat la resursele lui Duster se reflectă și în capacitatea pe care o poate remorca Bigster: 1 tonă, versus 750 kg.
Însă avantajul principal al propulsiei HYBRID 155 este eficiența susținută de sistemul de electrificare. Dacia precizează că nivelul consumului și cel al emisiilor a fost scăzut cu 6 %. Iar în acest scop joacă rolul esențiale, atât optimizarea managementului electronic al motorului, cât și posibilitatea de a rula cât mai mult în mod electric.
De exemplu, conform estimărilor comunicate de Dacia, modelul Bigster HYBRID 155 poate rula în mod electric și până la 80% din timpul condusului în traficul aglomerat din oraș. Sistemul salvează combustibil și la pornirea de pe loc, care se face și în mod pur electric. Eficiența propulsiei full hybrid este datorată și sistemului de frânare regenerativă, care încarcă bateria de 1,4 kWh în timpul decelerărilor. Atât pentru chibzuirea consumului, cât și pentru confortul rulării mai ales în traficul congestionat, aduce un plus și transmisia automată, care alocă 4 trepte pentru motorul termic și două pentru motorul electric.
Trei propulsii bazate pe motorul turbo de 1,2 litri cu sistem mild hybrid
Bigster nu este disponibil și cu motorizare diesel. Iar la evenimentul de la Berlin, reprezentanții Dacia nu au confirmat dacă se pregătește extinderea gamei de motorizări. Cert este că sunt oferite variații de motorizări alimentate cu benzină, sau și cu GPL, care promit autonomii foarte generoase.
Bigster oferă prima motorizare cu benzină și GPL care integrează sistem mild hybrid
Un adevărat etalon în ceea ce privește autonomia este modelul Bigster cu motorizare ECO-G 140. Acesta este creditat cu o autonomie de până la 1.450 km, având un rezervor cu benzină de 50 de litri și un rezervor cu GPL de 49 de litri.
Totodată, eficiența propulsiei ECO-G 140 este și rezultatul sistemului mild hybrid de 48 V pe care îl integrează motorul turbo de 1,2 litri cu 3 cilindri. Dacia subliniază că Bigster ECO-G 140 emite în medie cu 10 % mai puțin CO2 decât dacă ar fi avut o motorizare pe benzină echivalentă dar fără sistem de hibridizare. Sistemul mild hybrid de 48 V susține răspunsul motorului termic în fazele de demaraj și accelerație, indiferent dacă acesta funcționează în acel moment cu benzină sau cu GPL.
Șoferul poate alege facil ca propulsia să folosească benzină sau gaz petrolier lichefiat, folosind un comutator integrat în tabloul de bord, care face trecerea instantaneu între cele două tipuri de combustibil. Și, desigur, nu există grija alimentării bateriei de 0,8 kWh a sistemului hibrid, fiindcă încărcarea acesteia este realizată de către frânarea regenerativă.
Astfel, Dacia Bigster mai bifează o premieră și datorită faptului că este primul model disponibil cu o motorizare care asociază carburația mixtă și un sistem mild-hybrid de 48 V. Este o soluție tehnică prin care Dacia reconfirmă statutul său de lider al vânzărilor din segmentul automobilelor alimentate cu GPL. Dacia este și singurul constructor care oferă motorizări cu carburație mixtă de benzină și GPL pentru toată gama sa de modele, cu excepția electricului Spring.
Motorizare TCe cu 140 CP și versiune cu 130 CP și tracțiune integrală
Asemeni propulsiei ECO-G 140, alternativele TCe au motorul turbo de 1,2 litri, cu 3 cilindri și sistem mild hybrid de 48 V. O noutate este că pentru Bigster poate fi aleasă o variantă cu 140 CP a motorului TCe, în timp ce Duster dispune de un TCe cu 130 CP. Bigster TCe 140 are cutie de viteze manuală cu 6 trepte și consumă în medie 5,6 l/100 km. Eficiența este un efect al sistemului mild hybrid care reduce consumul de benzină cu 10%. Implicit și emisiile de CO2 de 129 g/km sunt mai mici decât ale unui motor termic cu putere echivalentă. Iar bateria de 0,8 kWh a sistemului hibrid se încarcă în mers, recuperând energie de la frânarea regenerativă.
Nu în ultimul rând, Bigster poate fi ales și cu motorizare TCe 130 regăsită la Duster. Este singura motorizare propusă pentru varianta cu tracțiune integrală a lui Bigster. Și în această configurație motorul de 1,2 litri are sistem mild hybrid de 48 V și este cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
Mai multe detalii despre consum sau performanțe vor fi comunicate de Dacia pe parcurs ce ne apropiem de startul comercializării.
Sisteme și specificații dedicate condusului în off-road
Spațiul, confortul și eficiența vor recomanda modelul Bigster pentru cei care doresc o mașină de familie. Dar noul SUV va fi atractiv și pentru cei care au drept hobby un stil de viață activ, cu escapade în natură. În acest sens, Dacia Bigster are specificații care îi asigură o ținută de drum versatilă și în off-road.
În primul rând, indiferent dacă se alege o versiune 4×2 sau una 4×4, Bigster are o gardă la sol permisivă, de până la 220 mm. Astfel, se poate aventura destul de ușor în off-road. Ca să avem un termen de comparație, precizăm că Duster are gardă la sol de 209 mm în variantele 4×2 și 217 mm în cazul versiunii 4×4.
În echiparea Extreme, Bigster este dotat standard cu sistemul care menține constantă viteza când se coboară pante abrupte. Prin aplicarea automată a frânelor, sistemul denumit „downhill speed control” menține automat viteze de deplasare înscrise între 0 și 30 km/h, după cum selectează șoferul. Mai mult de atât sistemul funcționează și în marșarier. Drept urmare, șoferul nu trebuie să apese pedalele de frână sau accelerație și se poate concentra doar asupra manevrării atente a mașinii.
5 moduri de rulare asigură versatilitate și control dinamic în condiții de rulare diverse
Modelul Bigster TCe 130 4×4 dispune de transmisia 4×4 Terrain Control, ceea ce îi permite să își exploreze și mai mult potențialul de aventurare în off-road. Atuul său este versatilitatea pe care o șoferul o poate accesa comutând între 5 moduri de rulare.
Modul AUTO este cel în care transmisia repartizează automat distribuirea puterii între puntea față și cea spate. Această împărțire a puterii este adaptată în funcție de nivelul aderenței și viteza de deplasare.
Pentru control sporit când se conduce pe carosabil acoperit cu zăpadă, șoferul poate selecta modul SNOW. Folosind reglaje speciale pentru sistemele care controlează stabilitatea (ESC) și combat patinarea roților, modul SNOW optimizează aderența roților care alunecă.
La fel, există și modul MUD/SAND, dedicat rulării pe suprafețe acoperite cu noroi și nisip.
Dar nu lipsește modul OFF-ROAD. Dacia menționează că performanța acestui mod de a distribui automat cuplul între punți este apropiată de cea a modului 4×4 Lock care poate fi selectat în cazul actualei generații a modelului Duster. Bineînțeles, modul OFF-ROAD ia în calcul condițiile de aderență și viteza de deplasare.
Totodată, există și modul ECO, care pune accent pe eficientizarea consumului de combustibil. Pentru a favoriza chibzuirea combustibilului, modul ECO temperează funcționarea sistemului de aer condițional și performanțele motorului și, în funcție de aderența carosabilului optimizează distribuirea cuplului între punți.