Renault ZOE este o jucărie pe tot parcursul unei călătorii. Dar nu este doar o mașină de oraș, chiar dacă excelează acolo.
Nu este prima oară când ne urcăm într-un Renault ZOE, dar este prima oară când ne încumetăm să-l scoatem în afara zonei sale de confort. A doua generație Renault ZOE are o autonomie de până la 400 km în regim WLTP, adică cu 57% trasee urbane, 25% trasee urbane și 18% autostradă, așa că am încercat să-i testăm valorile în toate aceste condiții, chiar dacă nu am respectat întocmai procentele. Am vrut să vedem dacă merge mai departe de cumpărăturile zilnice, mai departe de școlile copiilor ori de serviciul părinților și am ales ca destinație un loc sinonim cu departe – Cuca Măcăi.
Așadar, mergem până la dracu-n praznic, până la mama naibii, într-o mașină cu emisii zero, pentru a vedea dacă-i priește modul rural și cât de bine se simte pe autostradă la viteza ei maximă. Unii ar spune că este abuz să faci asta cu o mașină electrică, noi spunem că fiecare mit trebuie cercetat și apoi dărâmat dacă nu stă în picioare.
Înlocuim teoriile cu teoremele și poveștile cu faptele în clipul video de mai jos.