[VIDEO] Test Mercedes-Benz EQT: Pregătit pentru vacanță

Mercedes-Benz EQT transpune în era propulsiilor electrice atuurile formatului de monovolum care te conduce mereu cu gândul la vacanță, oferind totodată tehnologii avansate și rafinament.

Text: Alex Butu; Foto: Dragoș Savu

Dacă mi-ați cere exemple de mașini cu personalitate, probabil v-ați aștepta să mă rezum la modele sport, sau poate la un roadster ori un off-roader capabil să se aventureze unde nu ți-ai închipui că este posibil. Dar adevărul este că există și automobile cameleonice și surprinzătoare, precum Mercedes-Benz EQT. Poate la prima vedere ai fi tentat să îl percepi doar prin prisma rațională, fiindcă este evidentă versatilitatea sa utilă în multe situații. Spun asta deoarece EQT este un monovolum compact care joacă bine multe roluri. Are un habitaclu foarte spațios, scaune pliabile care oferă modularitate exemplară, o ținută de drum confortabilă și multe sisteme de siguranță inteligente. Astfel, poate fi o mașină ideală pentru familie. Însă ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că, în cele câteva zile de test, EQT m-a tot condus cu gândul la vacanță. Deoarece versatilitatea este parcă dedicată celor care au hobby-uri cum ar fi camping-ul, activitățile de agrement și sporturi în natură. De exemplu, eu nu am făcut niciodată scubadiving sau surfing, dar deja știu cum aș găsi loc în EQT pentru toate echipamentele necesare și pentru placă. Și tot mi-ar rămâne loc să fiu însoțit și de prieteni și bagajele lor.

Habitaclu spațios și versatil

Concret, EQT măsoară 4.498 mm lungime și are un ampatament de 2.716 mm, astfel că oferă spațiu generos și la nivelul genunchilor pentru cei trei pasageri din spate. Portbagajul are un volum de 551 litri, iar spațiul de încărcare crește până la 1.979 litri dacă sunt rabatate atât bancheta din spate, cât și scaunul pasagerului din faţă. De asemenea, poți urca ușor bagajele și echipamentul în mașină, pentru că portbagajul are o deschidere amplă. În plus, poți monta facil și scaunele de copii pe cele trei locuri de pe banchetă. Deoarece portierele din spate culisează și creează o deschidere mare, de 614 mm lăţime și 1.059 mm înălţime.

Ținută de drum definită de confort și manevrabilitate

Așadar, ai acces facil și când este parcată o mașină lângă EQT. Mercedes-Benz a anunțat că va fi lansată și o versiune EQT cu ampatament lung. Iar faptul că EQT este un monovolum ideal pentru vacanţă alături de familie sau prieteni este confirmat inclusiv și de sistemul opţional pentru stabilizarea rulotei.

Dar mai mult de atât, această latură utilă este transpusă de EQT în era propulsiilor pur electrice. Iar datorită acestei propulsii, Mercedes-Benz EQT surprinde plăcut și prin stabilitatea dinamică de care dă dovadă. Bateria de înaltă tensiune este amplasată sub podea, deci nu reduce spațiul util din habitaclu. În schimb coboară centrul de greutate, ajută la o distribuire mai echilibrată a maselor între cele două punți și, implicit, sporește stabilitatea mașinii în viraje și la viteze ridicate.

Dar ţinuta de drum sigură a lui EQT beneficiază și de un sistem creat special de Mercedes-Benz pentru a optimiza stabilitatea. Mă refer la faptul că EQT este dotat standard cu sistemul de asistenţă la vânt lateral (Crosswind Assist).
După cum spune și numele său, acest sistem combate influenţa vântului lateral asupra caroseriei înalte. Pentru a spori stabilitatea, EQT aplică automat și discret frânarea la roata din faţă și din spate care se află pe partea dinspre care bate vântul.

Totodată, definitorii pentru ținuta de drum a modelului EQT sunt și manevrabilitatea ușoară, apreciabilă mai ales în aglomerația urbană, precum și nivelul înalt de confort oferit de calibrarea suspensiilor. EQT estompează cu vibrații reduse și fără zgomot denivelările din carosabil. Iar rularea lină și silențioasă este mai evidentă mulțumită propulsiei electrice.

Mercedes-Benz EQT beneficiază de frânare regenerativă și sistem de navigație cu funcții dedicate autoturismelor electrice

Modelul Mercedes-Benz EQT dispune de un motor electric care livrează către roțile din față 122 CP (90 kW) și un cuplu maxim de 245 Nm. Iar bateria cu o capacitate utilizabilă de 45 kWh oferă autonomie electrică de până la 278 km. Pentru o estimare a acestei autonomii, putem lua în calcul că șoferii din Europa conduc zilnic 30-40 km (în medie). Așadar, autonomia lui EQT acoperă cea mai mare parte din călătoriile cotidiene dintr-o săptămână, mai ales dacă se circulă în oraș.

Sistemul de încărcare versatil al modelului EQT contribuie la utilizarea confortabilă. De la stațiile rapide de tip CC (curent continuu), EQT se poate alimenta cu o putere de 80 kW. În acest caz, încărcarea bateriei de la 10 la 80% din capacitatea ei are loc în 38 de minute. Altfel spus, încărcarea bateriei poate fi realizată în mare parte cât timp faci cumpărăturile într-un hypermarket sau o plimbare prin mall. Iar când pleci în călătorii lungi, de exemplu spre destinația de vacanță, poți alimenta bateria și cât timp servești masa într-o locație unde se află o stație CC care livrează 80 kW.

De la staţiile de tip CA (curent alternativ), EQT se poate alimenta cu o putere de până la 22 kW. Aceste stații de 22 kW sunt cel mai des întâlnite în țară, inclusiv la un număr din ce în ce mai mare de hoteluri, restaurante și clădiri de birouri. De la o asemenea sursă EQT are nevoie de două ore și jumătate pentru încărcarea bateriei de la 0 la 100% din capacitatea sa. Desigur, mașina poate fi conectată și la priza de acasă, cea mai eficientă alimentare fiind peste noapte, când tarifele sunt scăzute.

Pentru a eficientiza consumul de energie, EQT beneficiază și de o pompă de căldură, ceea ce înseamnă că sistemul de climatizare nu este alimentat direct de bateria de 45 kWh. În schimb, bateria susține funcționarea pompei de căldură, fapt care se traduce într-un consum mai chibzuit.

De asemenea, aplicația Mercedes me pentru smartphone intermediază funcții care ajută posesorul lui EQT să controleze de la distanță încărcarea bateriei. Iar tot din aplicația Mercedes me poate fi activată funcția de preclimatizare, pentru ca temperatura din habitaclu să fie optimă când se pornește la drum. Pentru reducerea consumului, activarea acestei funcții poate fi făcută în timp ce mașina se încarcă. În acest mod sistemul de climatizare va fi folosit mai puțin în timpul condusului, ceea ce se va reflecta într-o autonomie mai mare, pentru că se va consuma mai puțin din resursele bateriei.

Și sistemul de navigaţie contribuie la utilizarea eficientă a modelului electric EQT. În acest scop afișează nu doar informaţii în timp real despre trafic, ci și despre staţiile de încărcare. Așadar, șoferul cunoaște puterea de încărcare a stațiilor de încărcare, disponibilitate lor, precum și costurile.

Sistem infotainment cu inteligență artificială și conectivitate extinsă

De altfel, sistemul infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience), inclus în echiparea standard, aliniază modelul EQT la nivelul de conectivitate oferit de sedanurile și SUV-urile Mercedes-Benz. Interfaţa digitală a sistemului MBUX cuprinde un ecran tactil de 7 inch, conectivitate cu smartphone-ul prin Apple CarPlay sau Android Auto. Iar opţional poate include sistem de navigaţie și asistentul vocal inteligent „Hey Mercedes”, care recunoaște o multitudine de comenzi vocale.

În plus, MBUX învăţă preferinţele șoferului, utilizând inteligenţa artificială. De exemplu, dacă mașina este parcată frecvent într-o anumită parcare unde este o stație rapidă de încărcare, aceasta va recomanda automat adresa parcării când se circulă pe acel traseu.

Mercedes-Benz EQT este echipat cu sisteme de asistare a condusului inedite pentru segmentul său

Standardele avangardiste, care definesc reputația Mercedes-Benz, sunt etalate și de lista de sisteme inteligente pentru asistarea condusului și siguranței, care sunt argumente esențiale cu atât mai mult pentru un monovolum de familie.

În echiparea standard, EQT protejează pasagerii cu 7 airbag-uri și are asistență la pornirea în rampă și sistem pentru menţinerea automată între marcajele benzii de rulare, care este activ de la 70 km/h.
EQT completează și atenția distributivă a șoferului. În acest sens este echipat cu o cameră video care citește limitele de viteză de pe indicatoarele rutiere și avertizează când șoferul dă semne de lipsă de atenţie sau oboseală. Totodată, în echiparea standard sunt cuprinse sistemul care detectează autovehiculele din unghiul mort și sistemul Active Brake Assist.

Acesta din urmă detectează mașinile, pietonii și bicicliștii care urmează să traverseze prin spatele lui EQT. Așadar, Active Brake Assist ajută la evitarea coliziunilor când se fac manevre în marșarier.

Atât în călătoriile pe autostradă, cât și în traficul din oraș EQT face mai confortabil și sigur condusul, folosind sistemul cruise control. Acesta menţine automat distanţa setată de șofer în raport cu autovehiculul întâmpinat de EQT pe banda sa. De asemenea, EQT frânează singur până la oprire, în sincron cu traficul. Iar dacă traficul se repune în mișcare în mai puțin de 3 secunde, atunci și EQT reia automat deplasarea. Totodată, clienții pot alege din lista de dotări opționale și un sistem cruise control adaptiv, precum și un sistem care asistă manevrele de parcare.

Prețurile modelului Mercedes-Benz EQT în România

În România, modelul electric Mercedes-Benz EQT este disponibil de la 49.499 de euro, în varianta cu motor de 90 kW și ampatament cu lungime standard. Desigur, din acest preț poate fi scăzută valoarea ecotichetelor oferite prin Programul Rabla Plus. De asemenea, pentru persoanele juridice, este propus un spectru de servicii financiare, care sporesc achiziționarea și utilizarea modelului EQT. CLICK AICI pentru a vedea detaliile despre serviciile financiare Mercedes-Benz, inclusiv oferta de Leasing Financiar Agility pentru modelul Mercedes-Benz EQT.

Așadar, EQT reprezintă o alternativă atractivă pentru cei care doresc o mașină de familie, sau pentru un stil de viață activ, altfel decât un SUV. Fiindcă vor primi în schimb o mașină versatilă, confortabilă, care este un etalon în segmentul său atât datorită tehnologiilor avansate, cât și rafinamentului care reflectă reputaţia Mercedes-Benz. Concret, EQT dovedește respect faţă de mediul înconjurător inclusiv oferind opțiuni de tapițerii din piele artificială ARTICO și microfibră MICROCUT.

DATE TEHNICE
MERCEDES-BENZ EQT 200
PREȚ de listă cu TVA (EURO): de la 49.499
PUTERE (CP): 122
CUPLU (Nm): 245
0-100 KM/H (s): 12,6
VITEZĂ MAXIMĂ (km/h): 132
CONSUM MEDIU (kWh/100 km): 19,3-20,7
AUTONOMIE WLTP (km): 278
EXCELENȚĂ: Versatilitate, rafinament și spirit de vacanță.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account