[VIDEO] Test Nissan X-Trail: experiența își spune cuvântul

Lansat inițial în anul 2000, Nissan X-Trail a devenit rapid cel mai bine vândut model al constructorului nipon. De fapt, la nivel global, au fost comercializate peste 3,7 milioane de exemplare, iar cea de-a treia generație, lansată în 2014 a depășit 115.000 de unități doar în Europa. Iar succesul comercial e oarecum lesne de înțeles, pentru că X-Trail promite de toate, pentru toți. Mașina pe care o conduc acum a primit în 2018 un upgrade important, atât din punct de vedere tehnologic, cât și prin prisma designului său.

Acum, pe final de carieră, Nissan X-Trail încearcă să te cucerească printr-o ofertă greu de refuzat pentru modelele cu livrare din stoc. Detalii complete sunt disponibile aici bit.ly/Oferta_Nissan_X-Trail, dar pot să-ți spun că reducerea depășește în multe cazuri 7.000 de euro. Altfel, te invit să urmărești testul de mai jos și să te abonezi la canalul nostru de YouTube, în cazul în care nu ai făcut-o deja.

La capitolul spațiu, Nissan X-Trail stă foarte, foarte bine, indiferent dacă alegi varianta cu cinci locuri sau pe cea cu șapte locuri. În condiții normale, pe bancheta din spate e loc suficient, mai ales că ea culisează pe lungime, pentru a facilita accesul pe cel de-al treilea rând de scaune. Este evident că pentru un adult accesul nu e cel mai facil, dar nici nu e ceva de nefăcut, iar pentru copii chiar distractiv. Portbagajul este suficient de spațios, chiar și în versiunea cu șapte locuri, pentru că tot rămân 445 de litri în portbagaj, în timp ce versiunea cu cinci locuri ofetă 565 de litri de spațiu pentru bagaje.

În ciuda celor aproape 4,7 metri lungime, X-Trail este o mașină surprinzător de ușor de condus în oraș. Poziția la volan înaltă, vizibilitatea bună de jur, lejeritatea direcției și transmisia automată sunt elemente care-ți ușurează viața. Sistemul de asistență la parcare vine cu senzorii față și spate, dar și cu mai multe camere video care-ți oferă o vedere la 360 de grade a mașinii, astfel încât să nu ai prea mari bătăi de cap. Și, în același timp, oglinzile generos dimensionate îți oferă vizibilitatea de care ai nevoie. Mai ales că mașina este echipată și cu sistem de asistență pentru prezența unui alt vehicul în unghiul mort. Și nu, acesta nu este singurul sistem activ care-ți vine în ajutor. Și dacă totul decurge bine în oraș, în afară și mai ales pe drumuri mai puțin bătute, Nissan X-Trail se simte cu adevărat în elementul său. Mașina din test are un motor diesel, de 1,7 litri, ce dezvoltă 150 de cai-putere și un moment maxim de 340 Nm. Transmisia automată de tip CVT, cu șapte rapoarte predefinite, își face treaba bine și pentru că ai parte de cuplul maxim începând cu 1.750 de rotații pe minut, Nissan X-Trail se mișcă binișor. Evident, nu te aștepta la accelerații uimitoare. Direcția este bin echilibrată, suspensia mizează clar pe confort și toată experiența oferită de X-Trail îmi inspiră o relaxare ca de vacanță, cu chef de evadare. Aici intervin și avantajele de care beneficiezi dacă ai ales o versiune cu tracțiune integrală. În acest caz, sistemul de tracțiune are trei moduri distincte de funcționare, selectabile prin intermediul comutatorului rotativ din consola centrală.

Urmărește și testul nostru cu Nissan Qashqai:

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account