În acest test cu noul BMW Z4 M40i mi-am făcut puțin de cap și noaptea, dar și ziua. Am încercat să găsesc justificări pentru mașina asta, în versiunea asta de motorizare, dar mi-am dat seama că la banii ăștia noul Z4 M40i intră pe un teritoriu unde competiția este cât se poate de bine pregătită.
Din acest test cu noul BMW Z4 M40i am înțeles, printre altele, că mașina asta are un motor superb, o transmisie pe măsură și că „M”-ul din numele mașinii nu e doar o strategie de marketing. Pe de altă parte, când arunci un ochi pe prețul de listă și faci o comparație cu principalii rivali, îți dai seama că la banii ăștia se deschid multe portițe. Mă rog, portiere. Așadar, mai jos ai un test cu noul BMW Z3 M40i, pe care te invit să-l urmărești. Evident, dacă materialul îți place, apasă cu încredere butoanele de „like” sau „share”. Dacă nu-ți place, ai oricând la dispoziție butonul „dislike”. Dar cel mai important e să te abonezi la canalul nostru de YouTube, pentru că doar așa o să afli când urcăm cele mai recente clipuri, teste și opinii:
Pentru acest test cu noul BMW Z4 M40i am avut la dispoziție versiunea de top, care vine cu un preț pe măsură. Adică 63.169 de euro, cu TVA inclus. Dacă vrei o versiune accesibilă, optează cu încredere pentru modelul sDrive20i. Cu 197 de cai-putere și 320 Nm, Z4 sDrive20i face suta în 6,6 secunde și are un preț de pornire de 46.302 de euro, cu TVA inclus. Versiunea intermediară este sDrive30i și vine cu 258 de cai-putere și 400 Nm, adică suficient pentru un sprint 0-100 km/h în 5,4 secunde. Prețul pentru sDrive30i este de 51.150 de euro, cu TVA inclus. Practic, din acest test cu noul BMW Z4 M40i am înțeles că dacă vrei noul Z4, mai bine economisești vreo 17.000 de euro și alegi un 2.0 față de un 3.0.
Evident, am testat și un BMW M4 Coupe, pe Transfăgărășan, așa că mai jos ai și clipul acela: