Audi a ocupat locurile 11 și 13 în Marele Premiu de Formula 1 din SUA

Audi Revolut F1® a fost din nou la un pas de obținerea punctelor. Nico Hülkenberg a încheiat Marele Premiu de Formula 1 din SUA pe locul 11, iar coechipierul Gabriel Bortoleto a făcut o cursă de recuperare, ajungând la finiș pe locul 13, după ce a plecat de pe ultimul loc al grilei de start, așa cum a impus regulamentul după înlocuirea unor componente ale propulsiei. 

Sezonul din 2026 marchează debutul Audi în Formula 1. Iar constructorul german se implică pe termen lung în Campionatul Mondial FIA de Formula 1, vizând lupta pentru titluri în 2030. În acest scop, echipa Audi Revolut F1® dispune de 3 centre de dezvoltare, a achiziționat Grupul Sauber. Audi participă în Formula 1 cu propria echipă, precum și cu propria propulsie hibridă, înscriindu-se astfel în elita restrânsă a constructorilor de motorizări pentru F1. Continuăm seria de articole pe care o dedicăm primului sezon Audi în Formula 1, cu etapa desfășurată în Austin, Texas.

Calificările în Marele Premiu de Formula 1 din SUA

Circuit of The Americas, situat chiar la periferia orașului Austin, Texas, a găzduit Marele Premiu al Statelor Unite în ultimii 14 ani. Doar în 2020 nu s-a putut găzdui aici Grand Prix-ul de Formula 1 din cauza restricțiilor necesare în contextul pandemiei de Covid. Însă de atunci GP-ul din Austin se bucură constant de circa 400.000 de spectatori anual.

Evenimentul grandios a avut și așteptări pe măsură, în ceea ce privește deznodământul campionatului.
Matematic, Kimi Antonelli (Mercedes) a venit în Texas cu șanse să câștige titlul de Campion Mondial în Formula 1. Iar păstrarea acestor șanse a depins și de rezultatul calificărilor de sâmbătă. Pilotul italian și-a păstrat aceste șanse, fiind cronometrat cu timpul cel mai rapid pe tur.

S-a remarcat și performanța lui Isack Hadjar (Red Bull Racing), care s-a plasat pe locul 3 în calificări, în timp ce Max Verstappen (Red Bull Racing) a obținut locul 2 pe grilă.

Piloții Ferrari, Charles Leclerc și Lewis Hamilton, aveau să ocupe locurile 4 și 5. George Russell (Mercedes), Oscar Piastri (McLaren), Lando Norris (McLaren), Arvid Lindblad (Racing Bulls) și Liam Lawson (Racing Bulls) au completat Top 10.

Piloții Audi, Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto, s-au plasat pe locurile 12 și 13, fiind din nou mai rapizi decât reprezentanții echipei Haas F1, Oliver Bearman și Esteban Ocon, care au ocupat locurile 16 și 17. Audi Revolut F1 se află pe locul 8 din cele 11 echipe înscrise în Campionatul Mondial FIA de Formula 1. Și este la o diferență de 7 puncte de Haas F1, care ocupă locul 7.

Însă Gabriel Bortoleto avea să pornească în Grand Prix-ul de duminică de pe ultima poziție a grilei de start, în urma retrogradărilor pe care regulamentul FIA le impune pentru schimbarea componentelor din sistemul de propulsie. Coborârea până pe ultimul loc la start a fost cauzată de faptul că în cazul monopostului pilotat de Bortoleto au fost schimbate multiple componente.

Gabriel Bortoleto (Audi), Arvid Lindblad (Racing Bulls) și Franco Colapinto (Alpine) au fost cei trei piloți care au fost retrogradați la startul cursei din SUA, pentru modificările aduse propulsiilor.

În contextul retrogradărilor, Gabriel Bortoleto a dovedit și spirit de echipă. În runda a 2-a a sesiunii de calificare i-a oferit aspirație aerodinamică lui Nico Hülkenberg, ceea ce optimizează condițiile care sunt favorabile performanței. Hülkenberg s-a calificat pe locul 12, lipsindu-i doar o zecime de secundă pentru a accede în runda finală a sesiunii de calificare, unde participă Top 10 cei mai rapizi concurenți.

Dar, în urma retrogradării lui Arvid Lindblad (Racing Bulls), Nico Hülkenberg a avansat pe locul 11 al grilei de start.

Marele Premiu de Formula 1 din SUA

Kimi Antonelli (Mercedes) plecat de pe prima poziție a grilei de start. Și a avut un start excelent. Pilotul italian s-a distanțat rapid, în timp ce Max Verstappen (Red Bull Racing), care a plecat de pe locul 2, nu a pornit optim, ceea ce a permis piloților Ferrari să pornească asaltul.

Charles Leclerc (Ferrari) l-a depășit rapid pe Max Verstappen. Dar pilotul olandez avea să-și recupereze poziția a 2-a în cursă, chiar până la finalul primul tur de pistă. Pe locul patru se afla Lewis Hamilton (Ferrari). Iar Isack Hadjar (Red Bull Racing) a coborât pe locul 5 după ce reușise să obțină în calificări un promițător loc 3 pe grila de start.
Totuși, Hadjar l-a ținut în spatele său pe George Russell (Mercedes), care era urmat de Oscar Piastri (McLaren) și Lando Norris (McLaren). Russell avea să primească și o penalizare de 5 secunde pentru câștigarea unei poziții după ce a depășit limitele circuitului.

Nico Hülkenberg (Audi) l-a depășit pe Alexander Albon (Williams) în turul 7, urcând pe locul 14, după ce a pierdut poziții la momentul startului. Între timp și Gabriel Bortoleto (Audi) a recuperat poziții, ajungând pe locul 17.
În turul 8 echipa McLaren a decis rocada între piloții săi, astfel că Norris a trecut în fața lui Piastri, pentru că demonstra ritm mai rapid. Drept urmare, Norris era acum pe locul 7, iar coechipierul lui era plasat pe locul 8.

Și piloții Haas F1 făceau rocadă convenită în cadrul echipei, în turul 11. Iar în turul 12 Fernando Alonso (Aston Martin) îl devansa pe Alexander Albon (Williams), ajungând astfel pe locul 15, în spatele lui Nico Hülkenberg. Însă în turul 13 pilotul Audi l-a depășit pe Oliver Bearman (Haas F1) și a urcat pe locul 13.

Max Verstappen avea să facă pit stop rapid, în turul 14, și revenea pe circuit pe locul 8. Și Oliver Bearman (Haas F1) oprea la boxe în același tur, coborând provizoriu pe ultimul loc în cursă. A urmat oprirea lui Hamilton la pit stop, care s-a întors pe circuit pe locul 9, dar l-a depășit rapid pe Liam Lawson (Racing Bulls), pentru a urca pe locul 8.

Leclerc și Piastri au oprit la boxe în turul 16. Iar rândul lui Norris pentru pit stop a venit în turul 17 și a ieșit pe pistă pe locul 9, deși oprirea sa la boxe nu a fost rapidă (4,4 secunde).

În turul 18 Max Verstappen îl surclasa pe George Russell și urca pe locul 3. În turul 21 Russell era depășit și de Charles Leclerc.

Astfel, în turul 22 Kimi Antonelli continua să fie la conducerea Marelui Premiu de Formula 1 din SUA. Pe locul 2 se afla la acest moment al cursei Isack Hadjar (Red Bull Racing). Max Verstappen și Charles Leclerc ocupau locurile 3 și 4. Iar George Russell completa Top 5. Hamilton și Norris erau pe locurile 6 și 7. Lawson și Piastri ocupau locurile 8 și 9. Și Top 10 era încheiat de Pierre Gasly (Alpine).

Nico Hülkenberg avansa în turul 22 pe locul 11, după ce Arvid Lindblad (Racing Bulls) a oprit la boxe. Iar Gabriel Bortoleto (Audi) se afla pe locul 13, pe urmele lui Fernando Alonso (Aston Martin), care ocupa locul 12.
George Russell (Mercedes) făcea pit stop în turul 23 și cobora până pe locul 10.

Ordinele de echipă mai făceau o rocadă în Grand Prix, după ce echipa Red Bull Racing a hotărât în turul 24 ca Isack Hadjar să îi cedeze locul 2 lui Max Verstappen. În același tur intra la pit stop și Kimi Antonelli, ceea ce îl aducea pe Max Verstappen la conducerea cursei.

Kimi Antonelli a revenit pe circuit pe locul 4, fiind astfel în fața lui Hamilton și în urma lui Charles Leclerc.
Intra și Isack Hadjar la boxe în turul 26. Iar după pit stop-urile realizate de Pierre Gasly (Alpine) și Liam Lawson (Racing Bulls), Fernando Alonso (Aston Martin) urca provizoriu pe locul 10, în timp ce Nico Hülkenberg se afla pe locul 9. Iar Gabriel Bortoleto făcea în turul 28 prima oprire la boxe pentru schimbarea anvelopelor și revenea pe circuit pe locul 17. Dar pilotul Audi recupera o poziție un tur mai târziu, depășindu-l pe Alexander Albon (Williams).

La jumătatea cursei de 56 de tururi, Alonso cobora pe locul 14 după pit stopul din turul 29, în timp ce Bortoleto urca pe locul 15, în fața lui Franco Colapinto (Alpine).

În turul 30 a venit rândul lui Hülkenberg să oprească la boxe. Pilotul Audi s-a întors pe circuit pe locul 13, în spatele lui Esteban Ocon (Haas F1).

Max Verstappen intra la boxe în turul 31 și cobora până pe locul 4. Drept urmare, Charles Leclerc se afla la conducerea cursei, urmat de Kimi Antonelli la numai 0,5 secunde. Astfel, pilotul Mercedes l-a devansat pe pilotul Ferrari și și-a recuperat poziția de lider, punând repede distanță.

Pe locul 3 se afla Lewis Hamilton, urmat de Lando Norris (McLaren) și Max Verstappen pe locurile 4 și 5.
În turul 36 Nico Hülkenberg îl depășea pe Esteban Ocon și urca pe locul 12.

În turul 39 făcea pit stop Hamilton, care retrograda astfel pe locul 6. Coechipierul său, Charles Leclerc, oprea la boxele Ferrari în turul 40 și cobora pe locul 4. În acest stadiu al cursei Antonelli, Norris și Verstappen ocupau primele 3 locuri în Grand Prix.

La jumătatea plutonului, Hülkenberg mai câștiga o poziție, urcând pe locul 11, după ce l-a devansat pe Lindblad. Apoi, Arvid Lindblad (Racing Bulls) a făcut și pit stop în turul 42. Gabriel Bortoleto (Audi) urca pe locul 13 în turul 43, depășindu-l pe Fernando Alonso (Aston Martin).

Cu 10 tururi înainte de finalul cursei toată atenția spectatorilor din Austin era asupra presiunii la care era supus Lando Norris. Acesta a fost depășit în turul 47 de Max Verstappen și apoi de Charles Leclerc. Între timp, Gabriel Bortoleto îl depășea pe Esteban Ocon și ajungea pe locul 12, în urma coechipierului Nico Hülkenberg aflat pe locul 11.
Charles Leclerc și-a continuat ascensiunea, depășindu-l în turul 49 pe Max Verstappen, în timp ce Kimi Antonelli se menținea comod la conducea cursei, având un avans de peste 16 secunde.

În turul 51 Lewis Hamilton urca pe locul 4, dupe ce la devansat pe Lando Norris. Dat tot atunci se instituia Virtual Safety Car după ce monopostul Cadillac al lui Valtteri Bottas a abandonat cursa, fiind oprit pe marginea circuitului.
Gabriel Bortoleto a intrat atunci la boxe și a coborât pe locul 14. Cursa s-a reluat la ritm deplin în turul 53. Iar pilotul Audi avea să acceadă pe locul 13, până la finalul cursei. Coechipierul său Nico Hülkenberg a terminat cursa pe locul 11.

Grand Prix-ul a fost câștigat de Kimi Antonelli. Însă trebuie să aștepte până la Marele Premiu din Mexic (1 noiembrie), pentru a produce inevitabilul: câștigarea titlului de Campion Mondial în Formula 1, în clasamentul piloților. Având vârsta de 20 de ani, Kimi Antonelli urmează să devină cel mai tânăr campion din istoria Formulei 1. Pentru împlinirea acestui vis binemeritat a lipsit doar foarte puțin, fiindcă George Russell și Lewis Hamilton s-au plasat pe locurile 8 și 4 în cursa din Austin, Texas.

Kimi mai are nevoie sa obțină 2 puncte în cursa din Mexic și va deveni campion. Deci este suficient să încheie cursa pe locul 9 și devine campion, indiferent de performanțele lui George Russell. Însă, dacă titlul în clasamentul piloților este destinat lui Kimi Antonelli, întrecerea continuă pentru locul 2 în campionat. Patru piloți au șanse la ocuparea locului secund. După Grand Prix-ul din SUA locul 2 este ocupat de George Russell (Mercedes), cu 242 de puncte, urmat la doar 1 punct diferență de Lewis Hamilton (Ferrari). Max Verstappen (Red Bull Racing) ocupă la acest moment locul 4, cu 236 de puncte. Iar Charles Leclerc (Ferrari) se află pe locul 5, cu 233 de puncte.

Clasamentul în Marele Premiu de Formula 1 din Statele Unite ale Americii

[1] Kimi Antonelli (Mercedes) 25 pct.
[2] Charles Leclerc (Ferrari) 18 pct.
[3] Max Verstappen (Red Bull Racing) 15 pct.
[4] Lewis Hamilton (Ferrari) 12 pct.
[5] Lando Norris (McLaren) 10 pct.
[6] Isack Hadjar (Red Bull Racing) 8 pct.
[7] Oscar Piastri (McLaren) 6 pct.
[8] George Russell (Mercedes) 4 pct.
[9] Liam Lawson (Racing Bulls) 2 pct.
[10] Pierre Gasly (Alpine) 1 pct.

Nu au obținut puncte: [11] Nico Hülkenberg (Audi), [12] Arvid Lindblad (Racing Bulls), [13] Gabriel Bortoleto (Audi), [14] Esteban Ocon (Haas F1), [15] Lance Stroll (Aston Martin), [16] Fernando Alonso (Aston Martin), [17] Alexander Albon (Williams), [18] Carlos Sainz (Williams), [19] Sergio Perez (Cadillac).

Nu au încheiat cursa: Valtteri Bottas (Cadillac), Franco Colapinto (Alpine), Oliver Bearman (Haas F1).

Declarațiile oficiale Audi Revolut F1®

Allan McNish – Director de Curse al echipei Audi Revolut F1®

„Ambii piloți au avut astăzi curse de recuperare foarte bune, deși, din păcate, am încheiat cursa imediat în afara punctelor.

În cazul lui Gabi, care a pornit de pe ultimul rând al grilei în urma penalizărilor primite pentru modificările pe care a trebuit să le facem, locul 13 a fost, în mod realist, cel mai bun rezultat pe care îl putea obține. A avut o cursă curată, gestionată cu mult calcul, și a progresat foarte bine prin pluton.

Cursa lui Nico a fost compromisă încă de la start, când sistemul anti-calare a intrat în funcțiune, coborându-l până pe locul 15. Revenirea până pe locul 11 și apropierea de locul 10 au reprezentat un efort remarcabil. În cele din urmă, rezultatul nu reflectă nici prestația sa, nici ceea ce ar fi putut obține dacă ar fi avut un start fără probleme.
Ne îndreptăm spre Mexic săptămâna viitoare hotărâți să transformăm această performanță în puncte și vom reveni în ofensivă.”

Nico Hülkenberg

„Din păcate, am pierdut câteva poziții la start, când mașina a intrat pentru scurt timp în sistemul anti-calare. A fost un incident ciudat, deoarece s-a întâmplat la câțiva metri după plecarea de pe grilă, nu chiar în momentul startului. Senzația și sunetul au fost puțin neobișnuite, așa că va trebui să analizăm ce s-a întâmplat și să înțelegem cauza. Evident, pierderea acelor poziții chiar de la început a făcut ca restul după-amiezii să fie destul de dificil.

De acolo, cred că am făcut tot ce am putut. Ritmul nostru a fost destul de apropiat de cel al mașinilor din jurul nostru, în special de cel al monoposturilor Racing Bulls, dar, odată ce ajungi în spatele celorlalți, este dificil să recuperezi. Este greu de spus ce am fi putut obține cu un start normal, însă lupta din plutonul de mijloc rămâne extrem de strânsă. Vom încerca să extragem aspectele pozitive din acest weekend și ne vom îndrepta spre Mexic pentru o nouă încercare.”

Gabriel Bortoleto

„Per total, a fost o cursă bună; monopostul s-a comportat bine, iar ritmul a fost unul competitiv.

Am depășit destul de multe mașini, păstrând o cursă curată, și m-am bucurat să fiu în mijlocul luptei, să dau tot ce am mai bun și să obțin câteva tururi bune. Evident, este întotdeauna dificil să recuperezi multe poziții atunci când pornești din spatele grilei, dar este bine să încheiem weekendul de la Austin cu un rezultat decent. Sperăm să păstrăm aceste aspecte pozitive și în Mexic și să avem un weekend mai bun săptămâna viitoare.”

Clasamentul general din sezonul 2026 al Formulei 1, după 18 etape

Clasamentul piloților

[1] Kimi Antonelli (Mercedes-AMG) 365 pct., [2] George Russell (Mercedes-AMG) 242 pct., [3] Lewis Hamilton (Ferrari) 241 pct., [4] Max Verstappen (Red Bull Racing) 236 pct, [5] Charles Leclerc (Ferrari) 233 pct., [6] Lando Norris (McLaren) 211 pct., [7] Oscar Piastri (McLaren) 144 pct., [8] Isack Hadjar (Red Bull Racing) 105 pct., [9] Liam Lawson (Racing Bulls) 77 pct., [10] Pierre Gasly (Alpine) 42 pct., [11] Arvid Lindblad (Racing Bulls) 38 pct., [12] Franco Colapinto (Alpine) 27 pct., [13] Oliver Bearman (Haas F1) 23 pct., [14] Nico Hülkenberg (Audi) 13 pct., [15] Gabriel Bortoleto (Audi) 10 pct., [16] Esteban Ocon (Haas F1) 7 pct., [17] Fernando Alonso (Aston Martin) 7 pct., [18] Carlos Sainz (Williams) 7 pct., [19] Alexander Albon (Williams) 5 pct., [20] Yuki Tsunoda (Racing Bulls) 1 pct.

Nu au acumulat puncte: Valtteri Bottas (Cadillac), Sergio Perez (Cadillac), Lance Stroll (Aston Martin).

Clasamentul constructorilor

[1] Mercedes-AMG 607 pct., [2] Ferrari 474 pct., [3] Red Bull Racing 355 pct., [4] McLaren 355 pct., [5] Racing Bulls 102 pct., [6] Alpine 69 pct., [7] Haas F1 30 pct., [8] Audi 23 pct., [9] Williams 12 pct., [10] Aston Martin 7 pct., [11] Cadillac 0 pct.

Audi Revolut F1® vizează câștigarea titlurilor din Formula 1 în 2030

Audi se implică în Formula 1 pe termen lung, scopul fiind să se lupte pentru titluri cel târziu în 2030. Iar debutul său istoric în F1 odată cu sezonul din 2026 vine într-un moment când această competiție de elită trece prin schimbări tehnice majore, mai ales în ceea ce privește noua propulsie hibridă. Motorul electric are o pondere mai mare ca niciodată în raport cu motorul termic V6. Iar asta presupune o capacitate de inovare și adaptare rapidă, pentru fiecare echipă din Formula 1.

Însă Audi nu a ales o simplă colaborare cu o echipă existentă din Formula 1. Ci a achiziționat Grupul Sauber și se implică total, de la concept la producție. Așadar, echipa Audi Revolut F1® este cu adevărat o echipă de fabrică. De altfel, Audi participă în F1 cu propria echipă, iar monopostul dar și propulsia sunt de concepție proprie. Audi își proiectează, își produce și își dezvoltă propriile monoposturi în trei centre specializate, care lucrează împreună pentru proiectul F1.

Toate aceste demersuri reflectă strategia pragmatică prin care Audi se implică în Formula 1 pentru a evolua până pe prima treaptă a podiumului.

Drumul până la implicarea Audi în Formula 1 este definit de palmaresul impresionant de victorii în motorsport. Audi ocupă un loc aparte în istoria motorsportului, iar tradiția sa în competiții își are originile în anii 1930, când monoposturile Auto Union au devenit simboluri ale performanței în Grand Prix-urile epocii, punând bazele unei tradiții care avea să traverseze generații.

De-a lungul deceniilor, Audi a demonstrat o capacitate remarcabilă de a redefini standardele în discipline foarte diferite. În Campionatul Mondial de Raliuri, marca a revoluționat sportul prin introducerea sistemului de tracțiune integrală quattro, tehnologie care a contribuit decisiv la succesul său în legendara eră a Grupei B și care avea să influențeze întreaga industrie auto.

Ambiția și expertiza tehnologică ale constructorului german s-au regăsit apoi în cursele de anduranță, unde Audi a scris unele dintre cele mai impresionante capitole din istoria modernă a competițiilor. Succesele din Campionatul Mondial de Anduranță FIA și multiplele victorii la Le Mans au confirmat capacitatea mărcii de a combina eficiența, fiabilitatea și performanța la cel mai înalt nivel.

Palmaresul Audi se extinde însă mult dincolo de aceste repere, incluzând titluri și victorii în DTM (Campionatul German de Turisme), Campionatul Mondial FIA de Rallycross, Formula E și Raliul Dakar. Această diversitate a succeselor evidențiază versatilitatea unei mărci care a privit întotdeauna motorsportul nu doar ca pe o arenă a competiției, ci și ca pe un laborator pentru dezvoltarea tehnologiilor viitorului.

Iar acum, în 2026, Audi se înscrie în elita restrânsă a constructorilor capabili să proiecteze și să producă propria propulsie pentru Formula 1.

CLICK AICI pentru a vedea și o prezentare detaliată a parcursului care a condus la participarea Audi în Formula 1. Am detaliat în acest articol istoria Audi în motorsport, dar și geneza proiectului Audi pentru F1.

Vă invităm să rămâneți la curent cu evoluția echipei Audi în Formula 1 accesând site-ul oficial audif1.com, conturile de social media (TikTok, Instagram, YouTube), precum și site-ul oficial din România audi.ro.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, găzduit în Malaezia

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Spania.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Italia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Olanda.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Ungaria.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Belgia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Marea Britanie.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Austria.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Barcelona-Catalonia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Monaco.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Canada.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Miami.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Japonia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din China.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Australia.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account