Audi a obținut locul 8 în Marele Premiu de Formula 1 din Mexic

Audi Revolut F1® a obținut puncte în Marele Premiu de Formula 1 din Mexic, a 19-a cursă din sezonul 2026. Într-un Grand Prix marcat de steag roșu și două starturi, Gabriel Bortoleto și Nico Hülkenberg au ajuns la finiș pe locurile 11 și 16. Dar în urma penalizărilor primite de alți piloți după cursă au condus la avansarea piloților Audi pe locurile 8 și 14. Astfel, Gabriel Bortoleto primește 4 puncte și aduce totalul punctelor echipei Audi Revolut F1® la 27.

2026 este sezonul de debut în Formula 1 pentru Audi. Iar etapa din Mexic a fost a 7-a cursă în care a constructorul german a acumulat puncte în F1. Audi se implică pe termen lung în Formula 1 și participă atât cu propria echipă, cât și cu propria propulsie. Iar lupta pentru titluri o vizează în 2030. Drept urmare, dedicăm în 2026 o serie de articole în care prezentăm evoluția Audi în primul său sezon de F1.

În cele ce urmează vă prezentăm cronica Grand Prix-ului din Mexic, care rămâne în istorie datorită faptului că a marcat câștigarea titlului de campion de către Kimi Antonelli. Astfel, la doar 20 de ani, Antonelli a devenit cel mai tânăr pilot campion din istoria Formulei 1.

Calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Mexic

Cel mai rapid în calificările pentru Grand Prix-ul din Mexic a fost pilotul Ferrari, Lewis Hamilton. Acesta a fost Pole Position-ul cu numărul 105 obținut de Hamilton în cariera sa, care include 7 titlul de campion mondial. Însă a reprezentat primul Pole Position reușit de pilotul britanic de când face parte din echipa Ferrari.
Însă toată atenția a fost asupra lui Kimi Antonelli, care a ocupat locul 4 al grilei de start, având cea mai mare miză în această cursă. Kimi avea nevoie să temine în primele 9 locuri Grand Prix-ul din Mexic pentru a câștiga primul său titlu de campion în Formula 1.

Max Verstappen (Red Bull Racing) și Liam Lawson (Racing Bulls) aveau să primească penalizări pentru incidentul pe care l-au creat în a doua sesiune de antrenamente. Cei doi s-au șicanat, iar monoposturile lor au avut contact. Astfel, elemente din fibră de carbon ale monopostului pilotat de Verstappen s-au spart și s-au împrăștiat pe circuit. Din această cauză, cei doi au primit drept penalizare retrogradarea cu o poziție față de rezultatul din calificări.

Valtteri Bottas fost la rândul său retrogradat până pe ultima poziție a grilei de start, fiindcă înainte de cursa din Mexic au fost schimbate multiple componente din propulsia monopostului său. Însă nu acesta avea să fie deznodământul. Fiindcă s-a produs încă o răsturnare de situația pentru Liam Lawson. Pilotul Racing Bulls a fost cronometrat în calificări cu al 8-lea cel mai rapid timp, dar a trebuit să plece de pe ultimul loc în Grand Prix. Descalificarea a venit drept penalizare după ce oficialii FIA au constatat că echipa Racing Bulls a încălcat regulile care privesc instalarea sistemului electric.

Pentru Fernando Alonso sesiunea de calificări avea să fie frustrantă. În antrenamente dovedise un ritm bun, însă a fost nevoit să abandoneze calificările, din cauza unei probleme pe care monopostul său Aston Martin a suferit-o la sistemul de propulsie.

În contextul acestor penalizări, piloții echipei Audi Revolut F1® aveau să plece în Marele Premiu de Formula 1 din Mexic de pe pozițiile 10 și 13 ale grilei de start. În calificări Nico Hülkenberg și Gabriel Bortoleto au fost înregistrați cu timpi care i-au plasat pe locurile 11 și 14.

Grand Prix-ul din Mexic avea să fie un vis devenit realitatea pentru pilotul japonez Ryo Hirakawa. În sâmbăta dinaintea cursei, echipa Haas F1 a anunțat că Ryo Hirakawa îi va lua locul lui Esteban Ocon la această etapă. Hirakawa participase în antrenamentele de vineri, fiind pilot de rezervă.

Marele Premiu de Formula 1 din Mexic rămâne în istorie pentru câștigarea campionatului de către Kimi Antonelli

Hamilton țâșnit perfect din prima poziție a grilei de start, dar coechipierul său Charles Leclerc l-a atacat insistent. Mai întâi s-au forțat amândoi în afara limitelor circuitului, moment, în care Leclerc a trecut în fața lui Hamilton. Pentru această poziție câștigată prin părăsirea circuitului, Leclerc avea să primească o penalizare de 5 secunde. Apoi, o nouă șicanare între cei doi piloți Ferrari aproape l-a făcut pe să Hamilton piardă controlul direcției. De asemenea, Max Verstappen (Red Bull Racing) a urcat pe locul doi, devansându-l pe Hamilton, care ajungea astfel pe locul 3.
Între timp, George Russell (Mercedes) retrograda și ajungea pe locul 5, în urma coechipierului Kimi Antonelli (Mercedes).

Franco Colapinto (Alpine) a urcat pe 7, câștigând 4 poziții în turul 2. Iar Sergio Perez (Cadillac), pe circuitul de casă urcase pe 14. Isack Hadjar (Red Bull Racing) s-a răsucit în urma unui contact cu George Russell din primele viraje și a ajuns pe ultimul loc. Iar Russell primea o penalizare de 10 secunde pentru că a cauzat contactul cu monopostul lui Hadjar în primul tur al cursei.

Lando Norris avea să îl depășească pe Colapinto în turul 5. Iar în turul 6 Fernando Alonso (Aston Martin) era deja chemat la boxe, pentru că monopostul său a trebuit să abandoneze din motive tehnice. Iar coechipierul său Lance Stroll oprea între timp monopostul pe marginea circuitului. În acest moment al cursei a fost inițiat Virtual Safety Car.

În turul 11 Oscar Piastri (McLaren) îl depășea pe Franco Colapinto (Alpine) și ajungea pe locul 8. Iar ascensiunea sa a continuat. În turul 12 Piastri îl devansa și pe Liam Lawson (Racing Bulls) și era acum pe urmele coechipierului său Lando Norris (McLaren), care se afla pe locul 6.

În turul 19 Oliver Bearman (Haas F1) îl depășea pe Gabriel Bortoleto (Audi). La acest moment, Sergio Perez (Cadillac) era pe locul 13 în fața publicului de acasă.

În turul 26 Isack Hadjar își continua cursa de recuperare și urca pe locul 14, după ce îl depășea pe Carlos Sainz (Williams). Piastri făcea atunci pit stop.

În turul 28 intrau la boxe atât Charles Lecler, cât și Max Verstappen. Hamilton revenind astfel la conducerea temporară a cursei. Desigur, Leclerc a trebuit să săvârșească și penalizarea de 5 secunde pentru incidentul din primul tur. Drept urmare, Verstappen și Leclerc se întorceau pe circuit pe locurile 5 și 6. Iar în turul 29 făcea pit stop și Hamilton, ceea ce îl aducea pe Antonelli la conducerea Grand Prix-ului. Pe locurile 2 și 3 se aflau acum George Russell și Lando Norris.

În turul 32 Hülkenberg intra la boxe și revenea pe circuit pe locul 14, în timp ce coechipierul Gabriel Bortoleto se afla pe locul 11, în spatele lui Piastri. Pilotul McLaren avea să treacă de Oliver Bearman în turul 33.

În turul 34 George Russell făcea pit stop și ieșea înapoi pe circuit pe locul 8, în urma lui Franco Colapinto.
După jumătatea cursei, în turul 36 din totalul de 71, primele 10 locuri care aduc puncte erau ocupate de Antonelli, Norris, Verstappen, Leclerc, Hamilton, Lindblad, Russell, Piastri Bearman și Bortoleto.

Însă, tot în turul 36 intra la pit stop Arvid Lindblad (Racing Bulls), astfel că Gabriel Bortoleto (Audi) avansa pe locul 9 provizoriu. Lindblad ajungea pe 10, urmat de Isack Hadjar pe locul 11.

Colapinto își devansa coechipierul Pierre Gasly în turul 38, cele două monoposturi Alpine fiind acum pe locurile 12 și 13. Pe urma lor era Nico Hülkenberg.

În turul 39 intra la boxe Bortoleto și revenea pe circuit pe locul 15. Între timp, Hülkenberg avansa pe locul 13.
Lando Norris (McLaren) făcea pit stop în turul 40 și se întorcea pe circuit pe locul 5, în fața lui George Russell (Mercedes).

Oliver Bearman (Haas F1) intra la boxe în turul 41 și cobora pe locul 14, înainte a lui Bortoleto (Audi).
Hadjar făcea pit stop în turul 43 și se întorcea pe circuit în spatele lui Bortoleto, care se afla acum pe locul 14.
Tot în turul 43 intra la boxe și Kimi Antonelli și Liam Lawson. Antonelli revenea pe circuit pe locul 4, iar Lawson pe locul 15.

În turul 44 s-a rupt brațul suspensiei de la roata față stânga a monopostului condus de Valtteri Bottas. Pilotul a pierdut controlul monopostului Cadillac și a ieșit în afara circuitului, lovind parapetul. Din fericire nu a fost vătămat.
Acest accident a adus Safety Car pe circuit și a ofert ocazia opririlor la pit stop, pentru piloți precum Hamilton, Russell, Piastri.

Dar avea să se instituie și steag roșu, fiindcă Bottas încă nu a reușit să iasă din monopost decât în turul 46. Atunci a fost oprită cursa, iar toate monoposturile au fost retrase temporar la boxe, până când monopostul Cadillac a fost înlăturat, iar parapetul a fost reparat.

La noul start al cursei, Verstappen a avut o pornire bună, urmat de Hamilton. Monoposturile celor doi au avut și un mic contact. Dar și de Leclerc care a dat emoții producând un nor imens de fum după o frânare puternică.
După un tur de la restart, Antonelli l-a depășit pe Leclerc și a urcat pe locul 3.

În turul 49 Oliver Bearman a fost retras din cursă după ce monopostul său a fost lovit din spate de monopostul pilotat de Nico Hülkenberg. Pilotul Audi avea să primească o penalizare de 10 secunde din cauza acestui incident.
În turul 50 ordinea în zona punctelor era Verstappen, Hamilton, Antonelli, Leclerc, Norris, Russell, Lindblad, Piastri, Colapinto, Gasly.

Pe locul 11 se afla Liam Lawson, urmat de Gabriel Bortoleto (Audi), Alexander Albon (Williams), Sergio Perez (Cadillac), Isack Hadjar (Red Bull Racing) și Nico Hülkenberg (Audi). Ultimele două locuri erau ocupate de Carlos Sainz (Williams) și Ryo Hirakawa (Haas F1).

În turul 55 Nico Hülkenberg (Audi) urca pe locul 15, după ce îl depășea pe Sergio Perez (Cadillac).

În turul 59 Arvid Lindblad ieșea în decor și monopostul său lovea parapetul, ceea ce aducea din nou Safety Car pe circuit. Din fericire Lindblad nu a a fost vătămat. Incidentul s-a produs într-un duel cu Oscar Piastri. Pilotul McLaren a încercat să depășească și roata sa din dreapta față a lovit roata din spate a mononopostului Racing Bulls.

La reluarea cursei în turul 62 Verstappen și-a păstrat poziția de lider, fiind urmat de Hamilton și Antonelli. Lawson a câștigat un loc, urcând pe locul 9 în fața lui Pierre Gasly. Iar Isack Hadjar a ajungea pe locul 12. Pe locul 11 se afla Gabriel Bortoleto, în timp ce coechipierul Nico Hülkenberg se afla pe 16.

În turul 67 Hirakawa avansa e locul 14, depășindu-l pe Sainz. Iar în turul 70 pilotul japonez reușea să îl devanseze și pe Albon, ajungând astfel pe locul 13.

Grand Prix-ul a fost câștigat de Max Verstappen (Red Bull Racing), urmat de Lewis Hamilton (Ferrari). Pentru Verstappen a fost a 3-a cursă câștigată în sezonul din 2026. Însă marele câștigător a fost de fapt Kimi Antonelli (Mercedes), care câștigat în Mexic titlul de campion mondial, după ce a trecut de linia de finiș pe locul 3. Ar fi fost suficientă plasarea între primii 9 pentru a deveni campion mondial în sezonul 2026, dar Kimi Antonelli s-a bucurat de acest titlul pe podiumul Grand Prix-ului din Mexic.

Kimi Antonelli a devenit cel mai tânăr campion din istoria Formula 1

Având de 20 de ani, pilotul echipei Mercedes, Kimi Antonelli, stabilește recordul de vârstă între piloții care au câștigat titlul de campion în F1. Totodată, Antonelli este primul pilot italian care câștigă Campionatul Mondial de Formula 1 de la Alberto Ascari, care a obținut acest titlu în 1953 și 1952.

Multiple penalizări post cursă au schimbat clasamentul

Oficialii FIA au decis după cursa din Mexic ca Oscar Piastri (McLaren) să fie penalizat cu 10 secunde pentru coliziunea pe care a provocat-o cu Arvid Lindblad (Racing Bulls). Piastri a încheiat Grand Prix-ul pe locul 7. Dar în urma penalizării a pierdut multiple locuri și nu a mai primit puncte.

Și Franco Colapinto și Pierre Gasly au pierdut locurile cu puncte din cauza penalizărilor pentru încălcarea regulilor din momentele când a fost instituit steagul galben. Cei doi au încheiat cursa pe locurile 8 și 10. Dar au pierdut pozițiile cu puncte din cauza penalizărilor.

Drept rezultat, au avansat în Top 10 și Gabriel Bortoleto (Audi), care a urcat pe locul 8, precum și Ryo Hirakawa (Haas F1), care a avansat pe locul 10. Astfel, Gabriel Bortoleto adaugă 4 puncte pentru echipa Audi Revolut F1®, iar Ryo Hirakawa obține puncte în prima sa participare într-un Grand Prix de Formula 1. De asemenea, Isack Hadjar (Red Bull Racing) și Liam Lawson (Racing Bulls) au urcat pe locurile 9 și 7.

Clasamentul în Marele Premiu de Formula 1 din Mexic (2026)

[1] Max Verstappen (Red Bull Racing) 25 pct.
[2] Lewis Hamilton (Ferrari) 18 pct.
[3] Kimi Antonelli (Mercedes) 15 pct.
[4] Charles Leclerc (Ferrari) 12 pct.
[5] Lando Norris (McLaren) 10 pct.
[6] George Russell (Mercedes) 8 pct.
[7] Liam Lawson (Racing Bulls) 6 pct.
[8] Gabriel Botoleto (Audi) 4 pct.
[9] Isack Hadjar (Red Bull Racing) 2 pct.
[10] Ryo Hirakawa (Haas F1) 1 pct.

Nu au obținut puncte: [11] Alexander Albon (Williams), [12] Carlos Sainz (Williams), [13] Oscar Piastri (McLaren), [14] Nico Hülkenberg (Audi), [15] Franco Colapinto (Alpine), [16] Sergio Perez (Cadillac), [17] Pierre Gasly (Alpine).

Nu au încheiat cursa: Arvid Lindblad (Racing Bulls), Oliver Bearman (Haas F1), Valtteri Bottas (Cadillac), Lance Stroll (Aston Martin), Fernando Alonso (Aston Martin).

Clasamentul general din sezonul 2026 al Formulei 1, după 19 etape

Clasamentul piloților

[1] Kimi Antonelli (Mercedes-AMG) 380 pct., [2] Max Verstappen (Red Bull Racing) 261 pct., [3] Lewis Hamilton (Ferrari) 259 pct., [4] George Russell (Mercedes-AMG) 250 pct., [5] Charles Leclerc (Ferrari) 245 pct., [6] Lando Norris (McLaren) 221 pct., [7] Oscar Piastri (McLaren) 144 pct., [8] Isack Hadjar (Red Bull Racing) 107 pct., [9] Liam Lawson (Racing Bulls) 83 pct., [10] Pierre Gasly (Alpine) 42 pct., [11] Arvid Lindblad (Racing Bulls) 38 pct., [12] Franco Colapinto (Alpine) 27 pct., [13] Oliver Bearman (Haas F1) 23 pct., [14] Gabriel Bortoleto (Audi) 14 pct., [15] Nico Hülkenberg (Audi) 13 pct., [16] Esteban Ocon (Haas F1) 7 pct., [17] Fernando Alonso (Aston Martin) 7 pct., [18] Carlos Sainz (Williams) 7 pct., [19] Alexander Albon (Williams) 5 pct., [20] Yuki Tsunoda (Racing Bulls) 1 pct., [21] Ryo Hirakawa (Haas F1) 1 pct.

Nu au acumulat puncte: Valtteri Bottas (Cadillac), Sergio Perez (Cadillac), Lance Stroll (Aston Martin).

Clasamentul constructorilor

[1] Mercedes-AMG 630 pct., [2] Ferrari 504 pct., [3] Red Bull Racing 382 pct., [4] McLaren 365 pct., [5] Racing Bulls 108 pct., [6] Alpine 69 pct., [7] Haas F1 31 pct., [8] Audi 27 pct., [9] Williams 12 pct., [10] Aston Martin 7 pct., [11] Cadillac 0 pct.

Declarațiile oficiale Audi Revolut F1®

Allan McNish – Director de Curse al echipei Audi Revolut F1®

„În primul rând, felicitări lui Kimi Antonelli pentru câștigarea titlului mondial. Este o performanță remarcabilă, mai ales la o vârstă atât de fragedă.
Pentru noi, a fost un weekend dificil per ansamblu aici, în Mexico City. Altitudinea impune cerințe speciale asupra monoposturilor, iar întreaga echipă a depus eforturi considerabile pentru a ne asigura că ambele mașini funcționează fiabil și că pot lupta pentru puncte până la final.
În realitate, a fost o cursă împărțită în două. Nico s-a aflat în lupta pentru puncte pe tot parcursul cursei, însă, din păcate, steagul roșu a apărut într-un moment nefavorabil, împiedicându-l să-și pună strategia în aplicare așa cum și-ar fi dorit.
Pe de altă parte, acest lucru l-a readus pe Gabi în luptă, iar el a profitat la maximum de această oportunitate. Deși a încheiat în cele din urmă pe locul 11, la doar un pas de puncte, a avut o evoluție foarte solidă, mai ales având în vedere numărul limitat de tururi parcurse în sesiunile de antrenamente libere.
Avem multe lucruri de învățat din acest weekend, dar trebuie, de asemenea, să le acordăm meritul tuturor celor din echipă pentru efortul comun depus în condiții dificile.
Acum ne îndreptăm direct spre Brazilia, unde Gabi va concura în cursa de casă.”

Gabriel Bortoleto

„Cred că, per total, am avut o cursă destul de bună, ceea ce este încurajator, mai ales dacă ținem cont că am avut aproape deloc date la dispoziție, din cauza problemelor întâmpinate pe parcursul sesiunilor de antrenamente. Acest lucru a însemnat și că am pornit oarecum în necunoscut în ceea ce privește gestionarea pneurilor și setările monopostului. Prin urmare, locul 11 este un rezultat acceptabil, chiar dacă, evident, este puțin frustrant să închei cursa la doar un pas de puncte.
Acum urmează cursa mea de casă, din Brazilia, pe care o aștept cu nerăbdare. Circuitul Interlagos ar trebui să se potrivească monopostului nostru, iar dacă reușim să avem un weekend fără probleme, spre deosebire de cel de aici, sper că vom putea lupta pentru câteva puncte importante în fața propriilor suporteri. Ar fi un mod pozitiv de a încheia aceste trei săptămâni petrecute pe drumuri.”

Nico Hülkenberg

„A fost o după-amiază dificilă pentru noi. Ne-am confruntat cu probleme legate de temperaturi pe tot parcursul cursei, ceea ce ne-a îngreunat considerabil misiunea de a ajunge într-o poziție din care să putem lupta. La al doilea start, am intrat puțin prea aproape de Ollie în virajul 4, am pierdut o parte din apăsarea aerodinamică pe puntea față și nu am mai reușit să opresc monopostul la timp. Evident, nu a fost intenționat. Îmi cer scuze față de el și față de echipa Haas.
Per total, nu a fost cel mai bun weekend pentru noi, ca echipă. Avem câteva aspecte de analizat și de înțeles mai bine, însă, având în vedere că etapa din Brazilia este chiar după colț, vom încerca să învățăm tot ce putem din această experiență, să o luăm de la capăt și să mergem mai departe.
În încheiere, vreau să-i adresez felicitări extraordinare lui Kimi [Antonelli] pentru câștigarea titlului mondial. Este o realizare uriașă și pe deplin meritată.”

Audi Revolut F1® vizează câștigarea titlurilor din Formula 1 în 2030

Audi se implică în Formula 1 pe termen lung, scopul fiind să se lupte pentru titluri cel târziu în 2030. Iar debutul său istoric în F1 odată cu sezonul din 2026 vine într-un moment când această competiție de elită trece prin schimbări tehnice majore, mai ales în ceea ce privește noua propulsie hibridă. Motorul electric are o pondere mai mare ca niciodată în raport cu motorul termic V6. Iar asta presupune o capacitate de inovare și adaptare rapidă, pentru fiecare echipă din Formula 1.

Însă Audi nu a ales o simplă colaborare cu o echipă existentă din Formula 1. Ci a achiziționat Grupul Sauber și se implică total, de la concept la producție. Așadar, echipa Audi Revolut F1® este cu adevărat o echipă de fabrică. De altfel, Audi participă în F1 cu propria echipă, iar monopostul dar și propulsia sunt de concepție proprie. Audi își proiectează, își produce și își dezvoltă propriile monoposturi în trei centre specializate, care lucrează împreună pentru proiectul F1.

Toate aceste demersuri reflectă strategia pragmatică prin care Audi se implică în Formula 1 pentru a evolua până pe prima treaptă a podiumului.

Drumul până la implicarea Audi în Formula 1 este definit de palmaresul impresionant de victorii în motorsport. Audi ocupă un loc aparte în istoria motorsportului, iar tradiția sa în competiții își are originile în anii 1930, când monoposturile Auto Union au devenit simboluri ale performanței în Grand Prix-urile epocii, punând bazele unei tradiții care avea să traverseze generații.

De-a lungul deceniilor, Audi a demonstrat o capacitate remarcabilă de a redefini standardele în discipline foarte diferite. În Campionatul Mondial de Raliuri, marca a revoluționat sportul prin introducerea sistemului de tracțiune integrală quattro, tehnologie care a contribuit decisiv la succesul său în legendara eră a Grupei B și care avea să influențeze întreaga industrie auto.

Ambiția și expertiza tehnologică ale constructorului german s-au regăsit apoi în cursele de anduranță, unde Audi a scris unele dintre cele mai impresionante capitole din istoria modernă a competițiilor. Succesele din Campionatul Mondial de Anduranță FIA și multiplele victorii la Le Mans au confirmat capacitatea mărcii de a combina eficiența, fiabilitatea și performanța la cel mai înalt nivel.

Palmaresul Audi se extinde însă mult dincolo de aceste repere, incluzând titluri și victorii în DTM (Campionatul German de Turisme), Campionatul Mondial FIA de Rallycross, Formula E și Raliul Dakar. Această diversitate a succeselor evidențiază versatilitatea unei mărci care a privit întotdeauna motorsportul nu doar ca pe o arenă a competiției, ci și ca pe un laborator pentru dezvoltarea tehnologiilor viitorului.

Iar acum, în 2026, Audi se înscrie în elita restrânsă a constructorilor capabili să proiecteze și să producă propria propulsie pentru Formula 1.

CLICK AICI pentru a vedea și o prezentare detaliată a parcursului care a condus la participarea Audi în Formula 1. Am detaliat în acest articol istoria Audi în motorsport, dar și geneza proiectului Audi pentru F1.

Vă invităm să rămâneți la curent cu evoluția echipei Audi în Formula 1 accesând site-ul oficial audif1.com, conturile de social media (TikTok, Instagram, YouTube), precum și site-ul oficial din România audi.ro.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din SUA.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, găzduit în Malaezia

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Spania.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Italia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Olanda.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Ungaria.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Belgia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Marea Britanie.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Austria.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Barcelona-Catalonia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Monaco.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Canada.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Miami.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Japonia.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din China.

CLICK AICI pentru a citi și cronica Marelui Premiu de Formula 1 din Australia.

Comentarii

comentarii

©2018 Motorvlog.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

MOTORVLOG aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account